Sari la conținut
Câteva gânduri despre războiul din Ucraina
- Înarmarea Ucrainei la un nivel care să îi permită eliberarea teritoriilor ocupate de ruși este extrem de improbabilă. Kievul a cerut 1000 de obuziere de 155 mm – cam câte au în dotare forțele militare ale SUA. Restul marilor puteri occidentale au câteva sute de obuziere de 155 mm, țări considerate puternice au câteva zeci de astfel de arme. Fizic este imposibil de satisfăcut solicitarea Kievului. Situația este asemănătoare la toate celelalte categorii de armament cerute de Ucraina. Din punctul de vedere al munițiilor nimeni nu se grăbește să-și golească depozitele, cel puțin nu până când nu e clar cum vor fi completate, cine le înlocuiește și mai ales cine achită facturile. Același raționament se aplică și pentru armamentul greu, un obuzier de 155 mm, tractat sau autopropulsat, un tanc sau un transportor blindat nu iese de pe banda de producție în 3-4 săptămâni. Înarmarea Ucrainei este imposibilă, cu excepția cazului în care țările NATO își vor lipsi propriile armate de echipamente și își vor goli depozitele.
- Presupunem prin absurd că Ucraina primește toate armele și munițiile solicitate. Washingtonul, Londra, Berlinul, Parisul au aceeași întrebare: ce va face Ucraina cu o armată la paritate cu (sau mai puternică decât) armata Rusiei? Care va fi reacția Moscovei în cazul unei înfrângeri a forțelor sale convenționale? (Aceeași întrebare se pune și în cazul unei intervenții a NATO în favoarea Ucrainei: ce va face Moscova? Va rămâne la o confruntare convențională sau va folosi armele nucleare?)
- Ucraina în acest moment rezistă cu mare dificultate în Donbas, trupele ruse și-au modificat abordarea și înaintează pas cu pas folosind superioritatea artileriei grele și a rachetelor. Înaintarea forțelor ruse nu este una rapidă și nu reușesc încercuirea ucrainenilor, însă forțele Kievului sunt silite să se retragă. Moscova pare hotărâtă să ocupe ceea ce desemnează drept „Novorossia”, regiunile ucrainene Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, semnalele merg către apariția aici a unui nou subiect al Federației Ruse (trecerea la rubla rusească, detașarea unor funcționari ruși în funcții de conducere în teritoriile ocupate etc.). În acest moment scopul războiului nu mai pare să fie distrugerea statului ucrainean, ci anexarea acestor teritorii. Cel mai probabil Moscova are resursele necesare pentru a-și atinge acest obiectiv.
- Întrebarea este dacă Rusia va opri ofensiva când va atinge limitele teritoriale ale „Novorossiei”. Pentru actualul regim politic de la Kiev va fi imposibil să accepte un acord de încetare a focului care în realitate ar însemna o recunoaștere tacită a anexiunii ruse. În cazul în care rușii opresc ofensiva, actuala guvernare de la Kiev va avea nevoie de sprijinul occidental pentru a încerca să-și recupereze teritoriile – întrebarea este dacă va primi acest sprijin? Cel mai probabil nu.
- Conform acestui scenariu se prefigurează o situație politică din ce în ce mai dificilă pentru actuala putere de la Kiev. Am mai zis asta: guvernul Ucrainei va trebui să facă ceva și nu va putea face nimic. Blocajele economice cauzate de război se vor agrava și mai mult, crescând presiunea asupra guvernului.
- În varianta scenariului în care Rusia va continua ofensiva după cucerirea Donbasului, pe direcția Nikolaiev – Odessa nu se schimbă prea mult situația dificilă a guvernului de la Kiev. Prelungirea ostilităților va fi în mod practic o amânare a termenului când guvernul de la Kiev va trebui să se confrunte cu o reacție a societății ucrainene față de conducerea războiului.
- Războiul din Ucraina aruncă literalmente în aer actuala ordine mondială. O mare putere se folosește de mijloace militare pentru a anexa o suprafață mare de teritoriu al unei țări vecine. Nici unul din mecanismele de drept internațional nu mai funcționează în acest moment conform propriilor statute (ONU, OSCE). Toată arhitectura diplomatică și de securitate clădită după al Doilea Război Mondial este nefuncțională în acest moment și nu este clar cu ce va fi înlocuită. Țările din Europa de Est se agață cu disperare de NATO (o altă transcriere a SUA) în speranța că vor evita soarta Ucrainei, țările Europei Occidentale încearcă să-și negocieze o ieșire din actuala debandadă care să le asigure un rol important/ profituri după încheierea conflictului. Rusia va obține până la urmă o nouă arhitectură de securitate în Europa pe calea violenței, cel mai probabil nu va fi tocmai arhitectura de securitate pe care și-o dorea, însă se va modifica profund echilibrul de forțe în Europa și deceniile de perspectivă a păcii se vor încheia.
- Presa română s-a trezit din visul de PR și în locul osanalelor aduse eroilor ucraineni care au înjurat crucișătorul rusesc și apoi s-au predat începem să vedem o mare îngrijorare cu privire la fortificarea rușilor pe Insula Șerpilor. Cel mai probabil și această insulă va fi anexată de Rusia ceea ce pune față în față trupele NATO cu cele ruse la câteva zeci de kilometri de teritoriul României. Mai clar spus: România se află în prima liniei a frontului NATO-Rusia. Chestia asta va mai dura până să intre în discursul public și să fie înțeleasă cu toate implicațiile sale. Dar nu are rost să ne grăbim să înțelegem ce ni se întâmplă.
- Perspectivele de negociere pentru încheierea războiului din Ucraina sunt extrem de reduse. Discuțiile directe Kiev – Moscova sunt întrerupte de două luni, oricum nu duceau nicăieri (bizarul proiect de securitate colectivă pentru Ucraina). Marile puteri occidentale sunt împărțite: o parte susțin rezistența ucraineană (deși nu e clar unde va duce asta), alta cere ca Ucraina să accepte pierderea „Novorossiei” (vorbeam mai sus despre pulverizarea arhitecturii internaționale de după Al Doilea Război Mondial).
- Nu armata rusă este slabă, ci armata ucraineană este puternică. Ziariștii sunt obișnuiți cu războaie de genul o mare putere împotriva unei țări de lumea a doua/ a treia. În războiul din Ucraina se confruntă două popoare europene (europenii fiind unii dintre cei mai violenți actori din istorie), popoare europene dezvoltate, cu un nivel înalt de educație și tehnologizare. Nu este războiul SUA – Irak sau URSS – Afganistan, un război dezechilibrat. Capacitatea de exercitare a violenței este egală între ruși și ucraineni, stăpânirea tehnologiei de asemenea și tot așa. Diferența este dată de cantitatea echipamentelor aruncate în luptă și de rezervele avute la dispoziție. Pentru ruși probabil este cel mai dificil război de la confruntarea cu Germania nazistă încoace.
Pingback:Istoricul George Damian: România se află în prima linie a frontului NATO – Rusia – MAGAZIN CRITIC
Dacà ruşii or sà incerce sà meargà inspre sud o sà intervinà NATO
Razboiul SUA -IRAK nu a fost un razboi dezechilibrat.Irakul avea a patra armata din lume.
Buna ziua, ar fi interesant sa reveniti cu o analiza de acest gen acum, in iunie 2024, si sa re-evaluati cele afirmate in articolul de mai sus din perspectiva celor intamplate intre timp.