Cunoscuta replică a lui Caragiale mi-a sunat în urechi imediat ce am auzit de dimineaţă ştirea că principalul canal de televiziune rusesc, Pervîi Kanal, a difuzat un reportaj despre România. Melodia interpretată la Moscova este cea dintotdeauna: Bucureştiul este un oraş murdar şi plin de ţigani, România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, Transilvania este un alt stat, situaţia economică este catastrofală, oamenii au protestat împotriva măsurilor guvernamentale tot anul, preşedintele Băsescu este considerat aproape un infractor. Nimic nou, m-am obişnuit cu acest mod de a vedea lucrurile din partea jurnaliştilor ruşi, dar de ce azi?
Ce căuta neamţu-n Bulgaria? Doar nu există nici un fel de negocieri cunoscute în acest moment între România şi Rusia, n-a apărut nici un conflict în ultimele zile, de unde ploaia asta de înjurături? După câteva căutări văd că de fapt ştirea a apărut iniţial la Chişinău şi că reportajul datează din luna noiembrie.
Aşa da, încep parcă să înţeleg. În luna noiembrie reportajul difuzat de Moscova avea sens. Pe atunci se pregăteau alegerile de la Chişinău şi avertismentul transmis pe principalul canal mediatic rusesc era clar: nu votaţi cu Occidentul, ia priviţi cum arată România! O ţară săracă, cu preşedinte infractor, mizerie în capitală, proteste masive – vreţi şi voi să ajungeţi la fel? Da, reportajul din noiembrie avea sens. Mă mir că nu au apărut şi nişte fascişti români gata de invazie, dar poate data viitoare reporterii ruşi vor avea mai mult timp să-i găsească. Nu are nici o importanţă că lucrurile stau altfel, oamenii şi-au făcut treaba pentru campania electorală de la Chişinău. Ceea ce îmi aminteşte de gluma din perioada sovietică: diplomatul american îi reproşa celui sovietic nerespectarea drepturilor omului la Moscova – sovieticul replica: „Da, dar şi voi omorâţi negri!” (în mod paradoxal, acum sunt ucişi puţinii negri care ajung la Moscova…)
Bun, reportajul avea sens în luna noiembrie, dar acum? acum au trecut alegerile… Da, dar nu s-au terminat negocierile pentru alianţa de guvernare. Aşa că reportajul este cât se poate de folositor în continuare. Dacă nu ar atinge culmile ridicolului, cred că s-ar putea reactiva „digul de la Nemţeni” şi „răpirea lui Reşetnikov”. Negocierile nu merg, s-a ajuns la un impas şi atunci sunt lansate mesaje ocolite, un fel de croşee din boxul politic în plină desfăşurare la Chişinău.
Un alt croşeu din aceeaşi categorie: volumul „Sexul povestit celor mici”. În Republica Moldova nu se ştie exact ce guvern va exista la mai bine de două săptămâni de la alegeri şi societatea a fost brusc îngrijorată de posibilitatea ca unii copii să afle … cum se fac copiii! Cea mai mare problemă la Chişinău a devenit o carte cu un preţ pe care aproape nimeni nu îşi permite să-l plătească în care se vorbeşte de secretul lui Polichinelle. De parcă în Republica Moldova, de la Ocniţa la Cahul şi de la Ungheni la Dubăsari nu se ştie cum se fac copiii. Faptul că de mii de ani se perpetuează neamul românesc constituie cea mai bună dovadă că problema este rezolvată de multă vreme. Şi îmi vine foarte greu să cred că pruncii din Basarabia nu pot da exemple despre cum se înmulţesc animalele din gospodăriile lor. Falsa pudibonderie reprezintă de fapt o tragere de timp şi un ghiont între partide.
Problema principală din Republica Moldova în acest moment este cât se poate de clară pentru toată lumea: ce fel de guvern va rezulta în urma alegerilor din 28 noiembrie. Negocierile îndelungate şi neînţelegerile care au ieşit la iveală îngrijorează alegătorii care au votat pentru un guvern pro-european. Educaţia sexuală şi cartierele mizere din Bucureşti (care există în orice capitală din lume) sunt ultimele probleme de la Chişinău.