Comentatorii televizaţi de la Bucureşti parcă au impresia că îl salvează pe Strauss-Kahn dacă o tot învârt în jurul cireşului. Azi dimineaţă după demisia lui Strauss-Kahn de la FMI ascultam pe Realitatea TV o groaznică învârtire în jurul cozii: că dacă se dovedeşte că este vinovat, că dacă revine în forţă, că de ce l-au arătat cu cătuşe, că aşa şi pe dincolo… Omul e mâncat, nu o să mai iasă din puşcărie. Şi-a schimbat declaraţia: la început a spus că n-a violat-o pe cameristă, după care s-a sucit şi a spus că a fost un contact sexual liber consimţit. Deci a fost. Procurorii americani spun că au găsit pete de sânge pe cearceafuri. Deci a fost cu bătaie. În locul lui Strauss-Kahn nu m-aş îngrijora cu privire la sentinţă, ci din cauza ştirii că este foarte posibil ca violata să aibă SIDA. Şi e foarte nasol să fii puşcăriaş cu SIDA. În SUA. Cumva a supravieţuit în rândurile comentatorilor români o francofilie cam inexplicabilă. Franţa ne-o trage de ani de zile pe toate părţile şi comentatorii noştri „păstrează aparenţele”.
Asta îmi aminteşte de o istorie povestită de Constantin Argetoianu: prin 1940 un obscur ziarist de la Bucureşti era pe cale să devină subsecretar de stat la Propagandă; în timp ce dicta un articol în care le freca ridichea americanilor dactilografa îi atrage atenţia că este prea dur, la care el replică „Da, şterge, nu trebuie să mă pun rău cu SUA!”