Meniu Închide

Cine sunt cu adevărat moldovenii.md?

La Chişinău aproape orice este posibil. Ultima găselniţă fără precedent în analele jurnalismului: interviul fără intervievat. Publika.md şi Inprofunzime.md publică un „Interviu cu conducătorul proiectului moldovenii.md” din care lipseşte tocmai „conducătorul proiectului moldovenii.md” Nu apare nici un nume, nici o fotografie. Bine, interviul este unul publicitar (Inprofunzime.md marchează chestia asta cu un P mare chiar de la început, Publika.md plasează o literă P la sfârşitul interviului, absolut stingheră). Chiar şi publicitar, totuşi un interviu are nevoie de un intervievat. Foarte ciudat acest proiect moldovenii.md.

Pe pagina Publika.md unde apare interviul fără intervievat, Nicolae Pascaru scrie în forţă „Românii atacă din nou” (atacul fiind anunţul unei taxe consulare de 35 de euro pe vizele de intrare în România după aderarea la spaţiul Schengen). Dar să vedem ce teze mai ventilează moldovenii.md la jumătate de an de la înfiinţare în acest minunat interviu publicitar (încă o dată: interviu fără intervievat!).

1. Arealul carpato-nistrean reprezintă zona din care au plecat toate civilizaţiile antice. Dacă nu exista spaţiul carpato-nistrean nu prea mai exista nimic. O teză exagerată a descoperirilor arheologice de prin perioada neolitică. Ideea se regăseşte şi prin România.

2. Moldovenii nu sunt urmaşii romanilor, ci ai dacilor. Corolar: romanii au învăţat limba latină de la daci. Altă idee extrem de răspândită şi în România printre tot felul de exaltaţi şi diletanţi.

3. În spatele proiectului moldovenii.md nu se află nici un politician sau serviciu secret. Totuşi nu se spune clar cine susţine acest proiect cu peste 60 de colaboratori. Banii vin de la un grup de oameni de afaceri moldoveni şi patrioţi.

4. Limba română este aceeaşi cu limba moldovenească, doar că românii au adoptat multe cuvinte străine. Teza asta este mai veche, de prin perioada stalinismului, când limba română era acuzată că era „limbă boierească” şi „franţuzită”.

Până la urmă nu este nimic nou. Ideile lansate şi discreţia extremă cu privire la identitatea oamenilor din spatele proiectului (dar mai ales ideile) indică o singură origine posibilă: Moscova.

10 comentarii

  1. Ana

    Sa nu mai amintim ca atat patrioti/moldoveni.md, gazeta Moldova Mare, FSB Consulting Center (care ofera „creditare ” la proiecte de business pana la 300 mii usd – dupa cum le anunta insasi pagina) – sunt toate inregistrate la strada Gh. Asachi 1, Chisinau.

    Si sa nu mai amintim ca Mindrescu (precum si companionul sau Ocheretnyuk, la care insa toate neamurile apar cu numele Kohan – ce detaliu minor) sunt absolventi a scolii superioare de comandament din Krasnoyarsk. detaliu minor, cum am mai zis.

  2. Pingback:George Damian: Cine sunt cu adevărat moldovenii.md? | Info Prut

  3. Pingback:Dacii, romanii, moldovenii şi românii. « Codrul

  4. Pingback:Dacii, romanii, moldovenii.md şi românii. O scurtă istorie « JurisCult

  5. Pingback:MOSCOVA DIN SPATELE SITEULUI MINCINOS,MOLDOVENII.MD « ajna-blogging-press

  6. Pingback:COMUNISTII PROMOVEAZA RASISMUL SI URA,IAR POLITIA IL BATE NEVINOVAT PE JOHN ONOJE-VIOLENTA TIPIC COMUNISTA « ajna-blogging-press

  7. NICU

    Si credeti ca Mindrescu si alti distrofici de alde dinsul sunt capabili sa duca o idee ca asta??? ? Mai inteleg Miscarea Voievod care sunt intodeauna in vizor si reactioneaza la orce ce sa intimpla in R.M. Da Voievozii sunt capabili de a duce o idee pentru ca sunt multi ,activi , si sau aratat in mai multe situatii ca pot si sa razboiasca si sa organizeze ceva de amploare si interesant pentru tineri .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *