La Bucureşti a făcut o oarece vâlvă ştirea că marile companii farmaceutice americane derulează teste cu rezultate necunoscute pe pacienţi din România, care de multe ori habar nu au la ce riscuri se expun.Tema ar fi meritat un spaţiu mult mai larg de dezbatere. Ar fi fost necesar să apară la televiziuni foşti participanţi la aceste testări, medici, ar fi fost nevoie de opiniile unor avocaţi specializaţi în apărarea drepturilor omului. Însă la Bucureşti presa a tratat subiectul în trecere şi în câteva zile se va aşterne valul uitării. Au proliferat în schimb dezbaterile televizate de demonizare a lui Traian Băsescu. Nu este prima temă majoră peste care societatea românească trece fără păs. Cu doar câţiva ani în urmă explodase scandalul femeilor donatoare de ovule. La Bucureşti chestiunea era tratată ca la o fermă de păsări; dacă ar fi fost posibil, femeile ar fi fost aşezate pe cuibare – şi multe dintre cele participante la astfel de programe au rămas mutilate pe viaţă. Între timp chestiunea a intrat sub un con de umbră şi nu se mai ştie ce s-a întâmplat cu clinicile ouătoare.
Românii au fost supuşi experimentelor de tot felul în decursul istoriei şi nu au prea reuşit să-şi dezvolte mecanisme de autoapărare. Perioada fanariotă, unirea ortodocşilor din Ardeal cu biserica catolică, regimul comunist – toate au fost o sumă de experimente sociale cu efecte neaşteptate atât pentru experimentatori, cât şi pentru cobai.
Basarabia a fost unul dintre teritoriile favorite pentru astfel de experimente. Perioada sovietică a arătat că se poate încerca aproape orice tehnică de inginerie socială, mergând până la inventarea unei limbi şi a unei etnii. După 1991 Basarabia a devenit un mic laborator de experimente pentru perioada post sovietică. Observând pe termen lung evenimentele politice de la Chişinău nu poţi să nu rămâi cu impresia că undeva există un păpuşar care trage toate sforile. Din când în când marionetele se mai încurcă şi nu răspund la comenzi – dar păpuşarul rareori pierde controlul. Însă rareori se poate vedea îndeplinită voinţa poporului.
După aproape jumătate de secol de experimente sovietice, oamenii din Basarabia cam ştiu ce îşi doresc. Oamenii din Basarabia vor să vorbească liber în limba lor maternă (unii preferă să-i dea un alt nume, însă nu am sesizat vreo presiune socială masivă pentru revenirea la rusă ca limbă oficială). Mai există o dorinţă gigantică pentru bunăstare – şi basarabenii ştiu să muncească şi să câştige bani chiar în cele mai dificile condiţii. În acelaşi timp, majoritatea oamenilor îşi doresc o orientare pro-occidentală a ţării. Aici vorbesc despre partea activă a societăţii basarabene. Cei care îşi doresc altceva sunt cei pasivi, cei care se tem de schimbarea care a venit fără voia lor – schimbare comandată de păpuşarul de la Răsărit. Oamenii care se tem de schimbare şi nu îi pot face faţă îşi doresc ca păpuşarul să nu îi fi abandonat niciodată – un fel de sindrom Stockholm al ostaticului care se ataşează de infractor. Un fel de dragoste inexplicabilă a cobaiului faţă de laborantul care îl hrăneşte cu pastiluţe roz şi dulci – deşi îl ucid pe bietul cobai, totuşi pastiluţele sunt atât de gustoase…
Spuneam că din când în când păpuşarul mai greşeşte şi este posibil ca marionetele să încerce să o ia pe drumul lor. Sau laborantul poate uita portiţa cuştii deschisă şi cobaii pot fugi. Dar în asemenea cazuri este vorba de şansă. Oamenii au totuşi capacitatea să îşi decidă viitorul – adică pot refuza pastiluţa roz şi dulce care îi ucide pentru pastila neagră şi amară care îi vindecă.