Colonizarea spaţiului cosmic: o vorbă inventată. Mai rămânem pe aici

[wide][/wide]

Nu pot să nu remarc fervoarea din credinţa unora că omenirea va coloniza spaţiul cosmic. Mulţi visează o evadare pe alte planete, se fac tot felul de proiecte, se discută cu furie aproape. Cu furia dată de speranţă. De vină sunt şi producătorii de filme de la Hollywood care dau impresia că o astfel de colonizare este la îndemână, ca şi cum ai merge cu metroul de la Romană la Universitate. Doar că sunt câteva probleme…

Fiinţa umană nu poate trăi fără gravitaţie

Asta este. Fiinţa umană este făcută să trăiască în cadrul anumitor legi fizice. Ce mi se pare ciudat, este că promotorii colonizării spaţiului pun mare bază pe legile fizicii când vine vorba de construit tot felul de nave spaţiale şi bule de supravieţuire. Dar când vine vorba de elementul central al colonizării – omul – cam par să treacă cu vederea legile fizicii.

Cea mai mare problemă este reprezentată de lipsa gravitaţiei. În doar câteva săptămâni de stat în spaţiu cosmonauţii pierd masiv masa osoasă. Calciul din oase trece în sânge şi de acolo se depune în rinichi. Cât timp se află la bordul navelor din spaţiu cosmonauţii se îndoapă cu pumni de medicamente pentru a încetini acest fenomen – nu pentru a-l elimina. Iar când se întorc din voiaj zac luni de zile prin spitale, sub control strict. Tot lipsa gravitaţiei scoate din funcţiune muşchii care asigură poziţia bipedă şi echilibrul. După perioade mai lungi de stat în spaţiu cosmonauţii trebuie să „reînveţe” să meargă.

NASA versus Mengele

Apoi vin radiaţiile cosmice. Care au următoarele efecte: distrug ADN-ul, măresc riscul de cancer, declanşează cataracta şi provoacă afecţiuni neurologice. Radiaţiile cosmice provoacă şi infertilitate, nefiind cunoscute efectele asupra fetuşilor umani. Nu prea există soluţii la aceste probleme în momentul de faţă. Au existat ceva speculaţii cu privire la întrebarea dacă s-a făcut sex în spaţiu. NASA ascunde multe chestiuni şi referitor la această problemă (dincolo de hăhăiturile tabloide) chestiunea este una de etică ştiinţifică şi medicală. Dacă a fost conceput un om în spaţiu, adică a fost fertilizat un ovul pentru a vedea ce efecte au radiaţiile solare asupra fetusului uman, nu cumva avem din nou de-a face cu experimente medicale pe fiinţe umane? Care mai este deosebirea dintre Mengele şi NASA?

CE se poate coloniza?

Păi este nevoie de o planetă care să aibă atmosferă şi câmp magnetic (pentru a respinge radiaţiile cosmice), dar şi gravitaţie apropiată de cea a Pământului. Singura planetă din sistemul solar care se apropie de aceste condiţii este Marte. Doar că gravitaţia pe Marte este 38% din gravitaţia de pe Pământ. Coloniştii de pe Marte ar trebui operaţi anual de pietre la rinichi. Atmosfera formată din dioxid de carbon este mult prea subţire pentru a bloca radiaţiile solare. Presiunea la suprafaţă necesită purtarea de costume presurizate. Când e cald pe Marte temperatura atinge -63 grade Celsius. În principiu coloniştii ar trebui să trăiască sub suprafaţa planetei Marte, în construcţii menite să îi protejeze, permanent ameninţaţi de tot felul de defecţiuni. Ca nişte şobolani (sincer, eu prefer Pământul). Coloniştii de pe Marte ar fi dependenţi de Pământ pentru foarte multe lucruri – inclusiv pentru înmulţire.

De ce au renunţat americanii la navetele spaţiale?

Toată lumea a văzut la televizor ultimul zbor al navetei Atlantis. Americanii au renunţat să mai trimită oameni în spaţiu pentru că nu mai are sens din punct de vedere economic. Au o înţelegere cu ruşii şi când vor avea nevoie îşi vor trimite astronauţii cu rachetele lor, care sunt mult mai ieftine şi mai sigure. Între timp americanii vor dezvolta un program asemănător cu cel al ruşilor.

Dincolo de emoţiile încheierii programului navetelor spaţiale, puţină lume a dat atenţie anunţului că zborurile din spaţiu vor fi preluate de firme private. Boeing vrea să trimită primii oameni în spaţiu în 2015. În cursă se mai află şi Lockheed Martin. Şi vor mai apărea alţii. Pur şi simplu guvernul american se retrage şi lasă loc firmelor private. Pentru că zborurile spaţiale şi „colonizările” vor deveni o investiţie privată. Implicarea guvernamentală a avut sens câtă vreme cursa pentru spaţiul cosmic era una militară. Rachetele ruse care lansau oameni în spaţiu nu i-au impresionat pe americani pentru că ar fi fost vorba de vreo umilinţă. Era vorba de precizia şi siguranţa pe care ruşii o afişau în lansarea rachetelor: dacă îşi permiteau să suie un om acolo şi să-l aducă viu înapoi însemna că pot lovi orice ţintă. Asta i-a usturat cu adevărat pe americani şi s-au grăbit să-i ajungă din urmă pe ruşi. Circul cu mersul pe lună şi navetele pilotate a fost de imagine. Acum nu mai au nevoie de asta şi renunţă să mai cheltuiască bani aiurea.

„Colonizarea spaţiului” – o afacere privată

Aşa numita „colonizare a spaţiului” este de fapt o afacere. Ce tentează cu adevărat sunt resursele de pa Marte sau Lună, în măsura în care vor putea fi exploatate în mod profitabil. Din acest motiv vor intra în cursă firmele private. Deocamdată preţul transportării unui kilogram pe Marte este de 300.000 de dolari. Dacă se va echilibra balanţa costuri-profit pentru exploatarea resurselor de pe alte planete atunci vom avea de-a face cu mini-colonii. Dar vor fi câţiva ingineri care vor supraveghea câteva mii de roboţi, ingineri care vor sta perioade scurte de timp. Nu vor exista colonii cu parcuri de copii pe Marte. Nu spun că problemele „colonizării spaţiului” nu vor fi rezolvate, cel puţin parţial. Însă va fi o chestiune de afaceri. Colonizările cosmice din filme mai au mult de aşteptat, până atunci rămânem pe aici.