Cred că iar o să ne batem joc de resursele României

În evul mediu modelul economic era cel agrar-feudal clasic. Nobilime proprietară de mari suprafeţe de teren, agricultură extensivă. Problema nu erau terenurile – ci mâna de lucru. Ţăranii erau legaţi de moşiile pe care erau obligaţi să le muncească – o parte din produse se duceau la nobil, o parte rămânea la mâna de lucru.

Sistemul s-a întins până în secolul XIX când a apărut o problemă: erau mai mulţi ţărani decât pământ. S-au făcut împropietăriri – dar suprafaţa unei ţări este totuşi limitată, problema a rămas.

La sfârşitul secolului al XIX lea a apărut o nouă resursă pentru români: petrolul. A fost concesionat firmelor străine în schimbul unor redevenţe. O perioadă statul român a fost bogat şi a putut să întreţină o birocraţie numeroasă. Mulţi bani au fost aruncaţi pe înarmare (vecinii nu prea ne recunoşteau graniţele). Bogăţia generată de petrol nu a fost folosită pentru investiţii în viitor, a fost risipită.

Apoi au venit comuniştii cu soluţia industrializării pentru înghiţirea excedentului demografic. Destul de greu, dar s-au găsit pieţe pentru produsele industriale româneşti. Lumea afacerilor e dură, mai ales când te amesteci în ciorba altora. Concluzia: industria românească a fost proastă şi ineficientă, am tăiat-o cu flexul şi am vândut-o la fier vechi. Excendentul demografic a plecat în lume (3,5 milioane etnici români, vezi aici evoluţia din ultimii 20 de ani). În locurile fabricilor am făcut mall-uri şi complexe rezidenţiale.

Acum discutăm din nou despre exploatarea resurselor naturale (Roşia Montană, Cuprumin, gaze de şist etc, petrolul care a mai rămas l-am dat de multişor). De data aceasta vom evita situaţia din perioada interbelică (când profiturile au fost cheltuite pe birocraţie şi înarmare). Acum toţi banii se vor duce în afara ţării.