Cum potoleşti un ziarist german la Bucureşti

Mai avem încă de învăţat de la giganţii interbelici. Pe 5 martie 1939 Constantin Argetoianu îşi nota în însemnările sale zilnice următorul episod:

„Frau von Kohler – sau Colier? e o fetiţă răscoaptă, dar foarte deşteaptă care ne cinsteşte de câteva luni cu prezenţa sa. Gazetărească numai? Spioană? Nu se ştie ce e, nici de cine a fost trimisă aci. De Fuhrer? De „Gestapo”? De Goring? Mister.

Prima ei misiune la noi a fost pare-se să împace diferitele grupări săseşti care se certau. Cum a reuşit de minune în această însărcinare a fost menţinută mai departe în România. Pe la sfârşitul anului trecut, şi încă în ianuarie, nu ne iubea deloc şi scria în gazetele din Germania articole înţepate despre noi şi despre ţara noastră. Deodată lucrurile s-au schimbat: Frau von Kohler a devenit cea mai bună prietenă a noastră. Articole excelente în Germania, altul aproape ditirambic asupra Regelui în Curentul, şi aşa mai departe. Ce s-a întâmplat? Instrucţii noi de la Berlin?

Se poate să fie şi aceasta, dar e mai ales altceva: Malaxa a angajat-o cu 80.000 lei pe lună şi l milion lei bani gheaţă, ca peşcheş – şi lupoaica s-a făcut oiţă! Acum, a angajat-o Malaxa personal, sau e Malaxa numai un „piete-nom” prin care trec banii fondurilor secrete – asta nu o ştiu. Ce ştiu, e că a primit pe februarie sumele sus-arătate…”

Informaţiile la care avea acces Argetoianu sunt de o precizie maximă. Edit von Coler a ajuns în Bucureşti la vârsta de 44 de ani după o carieră mondenă la Berlin şi o aprigă propagandă pro-nazistă în saloanele aristocraţiei germane. Frumoasă şi inteligentă , Edit von Coler era verişoara nevestei unuia dintre cei mai temuţi oameni din Reich: Heinrich Himmler. Întâmplarea a făcut ca vârful carierei lui Edit von Coler să se desfăşoare la Bucureşti în anul 1939.

Istoricul francez Jacques Picard a scris o biografie a acestei femei fatale în care scoate la lumină o serie de documente puţin cunoscute. Într-adevăr, Edit von Coler a fost angajată de industriaşul Nicolae Malaxa cu un salariu de 80.000 de lei pe lună plătibili în România, plus 500 de Reichs Mark plătiţi într-o bancă din Germania (Argetoianu nu ştia nimic de mărcile germane). Pentru banii aceştia Edit von Coler trebuia să fie un fel de consilier secret care să se ocupe de direcţia editorială a ziarului Curentul (deţinut de Pamfil Şeicaru, fondatorul tradiţiei jurnalistice româneşti „şantajul şi etajul”). În documentele cercetate de istoricul francez nu apare milionul peşcheş, însă sunt amintite strădaniile lui Edit von Coler de a transfera fără taxe în Germania suma de 40.000 de mărci germane (echivalentul milionului). Încă o dată: Argetoianu dispunea de informaţii extrem de precise asupra a tot ce mişca în România. O mică precizare: în 1939 un jurnalist câştiga în jur de 3000 de lei pe lună, iar un muncitor german în jur de 250 de mărci.

Pentru cine lucra Edit von Coler? Misterul rămâne. Avea pe urmele sale spioni români, francezi şi britanici care îi urmăreau toate întâlnirile din Bucureşti. Spionii francezii erau convinşi că este agentă Gestapo, britanicii o considerau mai degrabă un fel de propagandistă. Probabil spionii români, francezi şi englezi ar fi fost şocaţi să citească rapoartele Gestapo care o bănuia că este agent dublu. Jacques Picard spune pe larg povestea fascinantă a măririi şi decăderii lui Edit von Coler în cartea „Edit von Coler, agentă nazistă la Bucureşti” pe care o puteţi găsi la BookCity.ro