Citesc pe G4media.ro un articol critic la adresa filmului cu Vlad Țepeș de pe Netflix. Pentru mine unul cel puțin este evident că autorul nu stăpânește izvoarele epocii lui Vlad Țepeș, deși autorul este prezentat drept „doctor în istorie, specializat în istoria relațiilor româno – turce și spațiul balcanic”.
Este criticată redarea în film a campaniei lui Vlad Țepeș de la sudul Dunării de la începutul anului 1462, autorul articolului nu este convins de distanțele citate în film (800 km) și nici de numărul victimelor făcute de oștenii voievodului. „Apoi, dacă Bulgaria era controlată de Imperiul Otoman, cum de a reușit un domnitor valah să atace și să ucidă tot ce-i iese in cale?” se întreabă autorul articolului. Tocmai aici rezidă cheia chestiunii: capacitatea lui Vlad Țepeș să-i atace și înfrângă pe otomani la ei acasă. De asemenea este pusă la îndoială cifra de 23.844 oameni uciși de oastea valahă în timpul acestei campanii.
În mod clar autorul acestei critici nu cunoaște izvoarele epocii. Campania lui Țepeș de la sudul Dunării de la începutul anului 1462 este descrisă într-o scrisoare a voievodului către Matei Corvin (un fel de raport de evaluare a proiectului european), iar cifra victimelor și calculul defalcat sunt prezente în această scrisoare alături de traseul parcurs. Este o discuție întreagă între specialiști desfășurată pe mai multe generații referitoare la detaliile acestei campanii a lui Vlad Țepeș, dar de principiu detaliile contestate pe G4media.ro sunt de fapt confirmate din punct de vedere istoric. Voievozii Țării Românești obișnuiau să-i atace pe turci la ei acasă în primele generații, a făcut asta și Mircea cel Bătrân și Vlad Dracul și Vladislav al II-lea etc. Vlad Țepeș (din punctul lui de vedere) nu făcea ceva ieșit din comun. Traseul parcurs de oastea muntenească la sudul Dunării merge din Bugeac până aproape de Nicopole, undeva spre 700 de km pe hartă; cum ziceam e o discuție dacă a plecat dintr-un punct până în celălalt sau au existat trei/ patru traversări concomitente ale Dunării în mai multe puncte diferite (cel mai probabil). Campania aceasta este confirmată de mai multe surse, la fel cu detalii, inclusiv cronici turcești și povestirile germane despre Vlad Țepeș. Pe scurt: campania din 1462 de la sudul Dunării este corect prezentată în serialul cu Vlad Țepeș de pe Netflix. (Am prezentat aici această campanie).
Alt reproș se leagă de întrebarea: cine lupta în oastea Țării Românești? Conform istoriografiei românești mai vechi ar fi existat „oastea mică” (din care făceau parte nobilii și garda personală a voievodului, alcătuită de obicei din mercenari străini) și „oastea mare” (unde se prezentau la luptă toți bărbații țării: țărani și târgoveți). Pentru istoriografia comunistă împărțirea asta coincidea cu linia partidului, participarea clasei muncitoare la apărarea țării etc. Problema este că din punct de vedere strict tehnic războiul este o meserie grea, presupune antrenamente constante și timp liber pentru aceste antrenamente (nu mai vorbim de costurile echipamentului în evul mediu). Studiul aprofundat din ultimele decenii asupra armelor medievale arată că nu e chiar așa simplu să folosești o spadă, o lance sau un arc. Adică nu pui mâna pe spadă și te repezi urlând la inamic, lucrurile sunt mult mai complicate.
Teoria că orice țăran poate participa la o campanie militară și la lupte nu prea stă în picioare dacă ne uităm cu atenție la tehnica și tactica militară a evului mediu. Fără antrenamente îndelungate nu îți ies manevrele cu mase mari de oameni, indiferent dacă e vorba de pedestrime sau cavalerie. Imgainați-vă 10.000 de oameni care ar trebui să țină o linie a frontului fără să fi avut nici măcar o zi de antrenamente comune în spate. 500 de oameni pregătiți, care știu ce fac și au un lanț de comandă pot împrăștia lejer 10.000 de adunați grămadă, vedem asta la orice protest. Răspunsul la întrebarea „cine erau oștenii medievali în țările române?” l-am găsit în analiza unui cimitir medieval moldovenesc: majoritatea oaselor răposaților prezentau semnele muncii câmpului, vreo patru dintre ei aveau pe oase modificări specifice activităților militare (călărit și tras cu arcul). Tabloul devine limpede dacă considerăm că fiecare sat putea trimite la luptă 3-4-5 războinici calificați – asta era de fapt „oastea cea mare” strânsă de prin sate. În mod clar cifrele oștilor din epocă trebuie ajustate mult în astfel de condiții, dar asta e o altă discuție. Ideea este că nu e fundamentat reproșul adus istoricilor români din film care susțin că nu prea exista oastea de țărani.
Mai sunt multe alte chestii care ar merita discutate la acest articol critic, dar mă rezum la cele două de mai sus, cele mai evidente. Ideea este că filmul are multe detalii istorice redate mult mai bine decât în alte filme, nu văd sensul în a-l ataca cu argumente eronate.
Autorul articolului de pe G4media e un impostor penibil, unul care crede că în perioada lui Țepeș nu exista justiție în țară. Un cretin!
În schimb am descoperit blogul tău, felicitări!
Și eu sunt istoric și și eu am despre Boia et comp + moș giuvară cam aceeași părere. O să mai apar în comentarii, și sunt slobod la gură. N-ai ce face, soarta crudă te persecută!
Cum rămâne cu Radu I al Țării Românești și cele câteva mii de armuri de cavaleri cumpărate de la Veneția atestate intr-o cronică italiană? Monezile și mormântul predupus al domnitorului ne atestă că era în trendul Apusului. Bănuiesc că acestea erau pentru „oastea mică”. Cât despre „oastea mare” avem o scrisoare interesantă a unui comandant otoman din campania lui Sinan Pașa. Acesta încearcă să explice cauzele înfrângerii prin lupta atipică a ghiaurilor: retezau picioarele cailor, foloseau niște măciuci ghintuite și cumplite, nu respectă nicio regulă în luptă etc.. Dacă ai în vedere și pedepsele lui Ștefan cel Mare pentru cei ce ocoleau porunca domnului ori cum trebuiau să se prezinte oștenii la „oastea cea mare” îți dai seama că oștile Țării Românești ori a Moldovei nu era o „adunătură” lipsită de valoare militara în fața armatele profesioniste ale otomanilor, tătarilor, ungurilor sau polonezilor. Mai ai cronicile poloneze care îți prezintă modul cum s-au adaptat moldovenii lui Alexandru cel Bun împotriva teutonilor. În concluzie cei 3-4-5 de prin sate erau mai mulți pentru că cronicarii „inamici” nu vorbesc despre faptul că oștile românilor ar fi mici. Să nu uit…Ioan Vodă cel Cumplit avea dpdv cantitativ cea mai impresionantă artilerie din Europa după Imperiul otoman, imperiu care era o super putere mondială atunci.