Meniu Închide

Dinastia călăilor braşoveni. O istorie de 300 de ani a ţiganilor

Revista Historia a publicat aici un articol de-al meu despre călăii ţigani ai oraşului Braşov în evul mediu. Este o variantă prescurtată a unui studiu mai lung despre una din meseriile practicate de ţigani acum câteva sute de ani. La rândul lui studiul face parte dintr-o cercetare (întinsă deja pe foarte mulţi ani, din păcate…) asupra ţiganilor din Braşov. Oraşul Braşov este special din acest punct de vedere: arhiva de aici acoperă o perioadă foarte lungă de timp şi îi cuprinde şi pe ţigani, de prin 1500 până în 1800 (cel puţin eu aici m-am oprit cu identificarea documentelor). Pe aceşti 300 de ani se poate scrie o istorie destul de amănunţită a evoluţiei unei comunităţi de ţigani şi se pot trage concluzii interesante, valabile şi pentru ziua de azi. Am găsit documente despre meseriile ţiganilor, despre locuinţele lor, despre relaţiile cu celelalte etnii, relaţia ţiganilor cu autorităţile etc. – şi până la un punct se pot face comparaţii cu ce se întâmplă în prezent (sau se pot găsi explicaţii pentru ceea ce se întâmplă în prezent).

Din păcate nu am apucat să închei cercetarea şi să îi dau o formă de volum, am apucat să sistematizez doar câteva fragmente din aceşti 300 de ani. Însă şi când voi termina…

P.S. Articolul a apărut pe Transindex.hu şi în traducere maghiară -pentru care îi sunt recunoscător lui Novak Csaba Zoltan.

2 comentarii

  1. Pingback:Dedesubturile unei tranzacţii medievale româneşti: reţele umane şi metode de asigurare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *