Dîrjava bulgarilor, dîrjava rumânilor şi podul de la Vidin

Mi-am dat seama că bulgarii nu ne vor iubi deloc atunci când am văzut prin 2005 nordul Bulgariei, de la Ruse la Vidin. O regiune extrem de tristă în comparaţie cu nordul Dunării. Sărăcia nu era cu mult mai mare, problema era depopularea masivă: satele erau goale, cu zeci de case cu ferestre acoperite de scânduri, oameni puţini, animale puţine. Pe malul românesc viaţa pulsează haotic şi agresiv – mi-am zis atunci că să-i ferească Dumnezeu pe bulgari să poată trece rumânii Dunărea cu uşurinţă. Bulgarii au bătut din pinteni pentru podul Vidin – Calafat şi acum avem veselul război al roşiilor. Taxa de primă înmatriculare i-a învăţat pe români drumul Bulgariei, reglementările europene împiedică legislaţiile protecţioniste, iar oltenii şi muntenii şi-au găsit un debuşeu unde să-şi liniştească neastâmpărul.

Un reportaj din EvZ m-a făcut să zâmbesc: tanti Verotnica de la Vidin le transmite rumânilor să-i lase pe bulgari în „dîrjava” lor. Dar cine este държава bulgarilor? Traducerea simplă este „ţară”, însă termenul este ceva mai complicat, mai ales că este un cuvânt foarte vechi (mă voi folosi în continuare de explicaţiile din cartea „Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală secolele XIV-XVI” de Marian Coman).

Multă vreme termenii zemlia, oblasti, drjava, otcina, baştina din documentele medievale slavone româneşti au fost traduşi prin „ţară”, deşi erau evidente inconsecvenţele şi nepotrivirile acestei traduceri. Problema porneşte de la o neînţelegere simplă: traducătorii au echivalat aceste cuvinte diferite cu sensul modern al termenului „ţară”, fără să se străduiască să înţeleagă şi redea „programul politic şi administrativ” al epocii care se ascundea în spatele folosirii diferite a cuvintelor. Cancelaria voievozilor transmitea un mesaj destul de precis şi coerent prin alegerea unui anumit termen, care avea fiecare un sens diferit. Oblasti desemna întinderea teritorială a exercitării puterii voievodului. Drjava se referea la exercitarea puterii voievodului şi era folosit atunci când se adresa slujbaşilor domneşti sau când se referea la braşoveni sau secui – „subunităţi administrative” din Ardeal, care şi el era desemnat drept drjava (spre deosebire de Ungaria, care era zemlia; uneori în caz excepţional li se acorda Braşovului sau Sibiului titlul de zemlia, însă doar pentru a câştiga bunăvoinţa adresanţilor prin ridicarea rangului). Otcina şi baştina aveau strânsă legătură cu moştenirea şi transferul domniei, însă erau folosiţi diferit: baştina sublinia legitimitatea pretenţiilor faţă de o moştenire, iar otcina sublinia legitimitatea stăpânirii efective. Termenul „superior” care le „îngloba” pe toate cele anterioare era zemlia, care era ambivalent: întotdeauna era în legătură cu voievodul (ţara era „a lui”) şi se referea la comunitatea politică a celor guvernaţi de domnitor şi boierii săi.

Acum vedem altfel cererea Verotnicăi de la Vidin „să fie lăsaţi bulgarii în dîrjava lor”: nu vrea să ajungă sub stăpânirea românilor.