Jus primae noctis sau dreptul nobilului să se culce cu mireasa unui țăran de pe domeniul său în noaptea nunții este un fapt bine stabilit în conștiința publică. Doar că nu există nici un text de lege, nici un document istoric care să ateste că s-ar fi întâmplat așa ceva vreodată, că a existat cândva în Europa o astfel de normă legală. Jus primae noctis este un mit recurent de mii de ani, un fel de mașină neagră care răpește copii seara la asfințit.
Cea mai veche relatare a acestui mit o avem în cea mai veche operă literară scrisă: legenda lui Ghilgameș. Ca rege în Uruk Ghilgameș a dat o lege prin care miresele erau obligate să se culce cu el în noaptea nunții. Legenda e consemnată în scris acum 4000 de ani, la circa 800 de ani de la moarte presupusului personaj istoric Ghilgameș, iar restul detaliilor din poem (prietenul Enkidu care smulge cedrii bătrâni cu tot cu rădăcină etc.) nu sunt de natură să ne convingă că într-adevăr a existat o astfel de lege. Mai ales că s-au păstrat extrem de multe copii ale codurilor legale assiriene și babiloniene, în nici unul nu apare o astfel de normă legală.
Mai spre zilele noastre, Herodot reia legenda regelui care dezvirginează mirese: un trib din Libya unde ar fi existat acest obicei, dar fără confirmări din alte surse. Legenda apare periodic în zone diverse: printre evrei se răspândește cu privire la soldații romani care și ei ar fi violat miresele, în Irlanda secolului al IX-lea miresele creștine devin prada invadatorilor vikingi.
În Europa medievală legenda despre această lege apare în scris într-un poem de la 1300 în Franța: nobilul Baudouin de Sebourc invocă obiceiul din vechime al jus primae noctis atunci când o mireasă a refuzat să îi cedeze o parte din zestre. Din nou – fără vreo dovadă concurentă în textele legale ale vremii.
Baudouin de Sebourc a devenit prototipul relatărilor ulterioare despre jus primae noctis: un senior tiranic care invocă o lege dispărută – dar de care își amintesc toți! De fiecare dată când jus primae noctis apare în textele europene (literare, memorialistice etc. niciodată legale) este invocat ca un obicei aproape dispărut din vechime, pe care un nobil abuziv dorește să-l repună în pratică.
De fapt asta este rădăcina acestei legende: teama de abuzurile comise de senior, jus primae noctis fiind un abuz suprem, eliminarea intimității unui nou cuplu chiar în momentul întemeierii sale. Mitul jus primae noctis a prins aripi mai ales în secolul al XVIII-lea, alături de multe alte mistificări cu uz politic ale iluminiștilor. Când a început să fie analizat serios de istorici în secolul al XIX-lea a început să se destrame. Istoria mitului a fost pusă la punct în lucrarea lui Alain Boureau, Le droit de cuissage. La fabrication d’un mythe XIIIe-XXe siècle. Paris: Albin Michel, 1995.
Însă mitul își vede de drumul lui, este mult prea apetisant și pretabil la instrumentări. Vulgata iluministă de tip Cațavencu ”ieri întuneric, astăzi lumină” reactualizează periodic acest mit al unui abuz care dă oricui fiori pe șira spinării. Povestea este prea bună pentru a fi abandonată.
Un mit folositor politic, pe care il mentioneaza unii tigani barosani ca sa ne arate cat de
rau au fost abuzati de romani… bineinteles ca boierii romani au fost cei care au folosit aceasta „lege” in relatia cu robii lor tigani.
Ar trebui în schimb sa se bucure – au devenit mai albi pe gratis, nu prin operatii ca Michael Jackson…
Si in Braveheart e o scena similara…de fapt, intreaga legenda de aici porneste…https://www.youtube.com/watch?v=xxNA9TMMyk0