Schimbul de prizonieri între Rusia și statele occidentale vine să confirme, cred eu definitiv, faptul că ne regăsim într-o paradigmă de tipul Războiului Rece.
Sunt mai multe consecințe care decurg de aici. În primul rând se activează mecanismele puse în mișcare în timpul Primului Război Rece pentru evitarea distrugerii reciproce/ evitarea unui război nuclear. Asta înseamnă că războiul din Ucraina va rămâne un război „prin intermediari” (de tipul războaielor din Coreea, Vietnam, Afganistan). Dacă rămân în vigoare principiile pentru evitarea războiului nuclear din Primul Război Rece (neintervenția directă a statelor occidentale pe front) înseamnă că războiul din Ucraina se va încheia printr-un acord de încetare a focului de-a lungul liniei frontului. În esență „Cortina de fier” va fi fost mutată din Europa Centrală în Ucraina.
(Cine citește presa ucraineană vede că discursul s-a răsucit cu 180 de grade, nu mai vorbește nimeni de recucerirea teritoriilor ocupate, se vorbește despre referendum pentru încheierea unei păci cu renunțarea la teritorii, despre renunțarea la teritorii în schimbul aderării la UE și NATO, a apărut un sondaj în care majoritatea ucrainenilor vor încheierea păcii etc. Orice factcecăr de pe la noi ar spune că presa de la Kiev din august 2024 e putinistă față de presa de la Kiev din august 2023.)
Negocierea păcii din Ucraina în paradigma noului Război Rece poate fi extrem de periculoasă pentru Republica Moldova. Nu mai suntem în epoca marilor armate terestre ale lui Stalin, noua Cortină Rece nu trebuie neapărat să fie o linie continuă, iar Transnistria este o oglindire perfectă a Kalinigradului. Pachetul de înțelegeri pentru oprirea războiului din Ucraina ar putea să conțină înțelegeri exprese sau tacite referitoare la Transnistria și implicit la Republica Moldova – fără ca Republica Moldova să aibă ceva de spus.
Apoi vine cortegiul de efecte pentru statele din imediata vecinătate. De data asta România este de partea occidentală a Cortinei de Fier – însă în imediata apropiere a zonei de conflict. Nu degeaba se vehiculează ideea „pakistanizării” României, ceva ce n-ar trebui să ne dorim.
Sunt mult mai multe consecințe care ar putea fi extrapolate din paralele între Primul Război Rece și cel de acum, doar că trebuie mai multă atenție la separarea asemănărilor/ deosebirilor ținând seama și de evoluțiile din ultimii 30-35 de ani, de la tehnologie la ideologie.