Eu zic să ne uităm cu atenție la evoluția în timp a intenției de vot în Republica Moldova la un referendum privind aderarea la UE, vreme de 20 de ani din 2003 până în 2023 (datele BOP, tendințele coincid cu datele IMAS, doar că IMAS face asta de mai puțini ani, am zis să vedem ceva pe termen lung).
Așaaa, deci ce avem noi aicea? Noi aicea avem o intenție constantă de vot pro-UE de PESTE 60% din 2003 până în 2011, cu un vârf de 78% în 2007. Altfel spus: ÎN EPOCA VORONIN MAJORITATEA POPULAȚIE ERA PRO-UE. Vârful de 78% din 2007 a fost declanșat de aderarea României la UE, a confirmat că este posibilă aderarea (vă mai amintiți isteria cu introducerea vizelor?)
În 2009 a venit la guvernare ALIANȚA PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ, deci pentru integrare europeană, da? În trei ani de zile AIE a dus intenția de vot în favoarea UE de la peste 60% constant la SUB 50%. Asta cu atitudinea unui premier care se trăgea de cuc în timp ce îl suna pe Băsescu între două monte succesive, iar când o trăgea pe fetișcană la aparat îi zicea la mișto „Hai să facem o unire!”, asta după ce-i închisese telefonul lui Băsescu. Nu mai intrăm în detalii cu nivelul corupției în perioada AIE, când Republica Moldova devenise placa turnantă a banilor murdari din Rusia către UE, exportul de criminali plătiți la București și Londra și alte minunății. Când intenția de vot pro-UE era aproape 80% băieții veseli de la Chișinău făceau bani cu lopata, se trăgeau de cuc și luau la mișto pe președintele României.
Nivelul intenției de vot NU era în perioada asta sub 10%, a crescut ceva, dar a rămas sub 20%. Din 2012 lucrurile se schimbă și intenția de vot NU începe să crească, treptat – dar sigur pe fondul aroganței manifestate de guvernările succesive AIE (integrare europeană, da?) Presiunea rusă constantă și invazia Crimeei din 2014 duc intenția de vot anti-UE aproape de 50% în 2014 – în paralel cu disoluția AIE pe fondul dispariției 1 miliard de dolari din sistemul bancar de la Chișinău (10% din PIB ca să înțelegem dimensiunea jafului).
În perioada tulbure dintre 2014-2018 intențiile de vot privind aderarea la UE au fost aproximativ egale – ceea ce reflectă confuzia care a dominat societatea din stânga Prutului. După înlăturarea regimului Plahotniuc s-a produs un reviriment al intenției de vot în favoarea aderării la UE/ o scădere a intenției de vot NU – însă la un nivel mult sub cel din anii 2003-2011.
Din 2021-2022 s-au cuplat două chestiuni majore: eșecul guvernării PAS în reforma justiției de la Chișinău (și eșecul guvernării în general) cu invazia rusă din Ucraina (în contextul căreia au fost intensificate operațiunile ruse de destabilizare de la Chișinău). Tendința generală vizibilă în grafic a revenit la apropierea celor două linii, intenția de vot DA a scăzut, cea pentru NU a crescut. În ziua votului liniile „s-au pupat” – tendința era vizibilă de multă vreme și confirmată de toate celelalte sondaje.
E greu de înțeles de ce a fost luată decizia organizării referendumului tocmai acum, când tendințele din sondaje erau destul de clare. Era limpede că nu va fi vorba de peste 60% DA, nicidecum peste 70%. Linia nehotărâților avea și ea tendința de scădere, ceea ce indica o polarizare.
Maia Sandu a fost pe loc drept în campania asta electorală, partida pro-rusă a lăsat culoarul la președinție liber, însă a lovit la temelia construcției politice de la Chișinău – și a lovit zdravăn. Cumva situația îmi amintește de gluma aia „alergi singur și reușești să ajungi al doilea”.