Moartea lui Leon Volovici a survenit înainte de a fi limpezite unele chestiuni. Este vorba printre altele de jurnalul lui Mihail Sebastian şi chestiunea apartenenţei lui Mircea Eliade la Mişcarea Legionară. În necrologul făcut lui Leon Volovici, Vladimir Tismăneanu spune că acesta ar fi fost editorul Jurnalului lui Mihail Sebastian, apărut în 1996 la editura Humanitas. De dragul preciziei trebuie spus că Leon Volovici a scris prefaţa şi notele, editorul cărţii a fost Gabriela Omăt.
Mişcarea Legionară, Mircea Eliade şi Mihail Sebastian
Despre legăturile lui Mircea Eliade cu Mişcarea Legionară s-a scris mult, mai ales în ultimii ani. Însă ce şi când s-a scris prima oară despre acest subiect contează cel mai mult. Iar acest lucru s-a întâmplat în 1972, când în revista Viaţa Românească din Israel a apărut un articol despre legionarismul lui Mircea Eliade, articol care cita un fragment din jurnalul lui Mihail Sebastian, la acea dată aflat în păstrarea familiei scriitorului. Momentul apariţiei acestui articol nu este nici el întâmplător: umbla zvonul că Mircea Eliade putea fi propus pentru premiul Nobel. Din acel moment jurnalul lui Mihail Sebastian a devenit extrem de interesant şi a rămas aşa până în 1996 când a fost publicat. Doar că şi varianta tipărită are problemele ei…
Ce reproşează Dan Petrescu „Jurnalului” lui Mihail Sebastian
Scriitorul Dan Petrescu scrie în volumul „În răspăr” (editura Nemira, 2000, p. 330) că suspectează faptul că în jurnalul lui Mihail Sebastian „s-a operat o intervenţie străină” în cazul referirii la legătura lui Mircea Eliade cu Mişcarea Legionară. Mihail Sebastian notează în jurnalul său trei fraze din răspunsul lui Mircea Eliade la ancheta revistei Buna Vestire pe tema „De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”. Aceasta este chestiunea adusă împotriva lui Eliade în anul 1972 – dar care este pusă sub semnul întrebării de Dan Petrescu în baza următoarelor argumente:
- Este singurul loc din jurnalul lui Mihail Sebastian unde se citează ceva cu maximă precizie şi cu trimitere bibliografică exactă. (În alte cazuri de citare Mihail Sebastian citează eronat).
- Nicăieri în jurnalul lui Mihail Sebastian nu se citează ceva fără un comentariu al autorului. În cazul lui Mircea Eliade citatul este fără comentariu.
- În jurnalul lui Mihail Sebastian se spune sub data de vineri 17 „În Buna Vestire de ieri…” (deci de joi 16), doar că revista citată apăruse pe 17! O mică incongruenţă temporală suspectă.
Dan Petrescu mai susţine că nimeni nu a văzut în realitate cele 9 caiete scrise de Mihail Sebastian, iar transcrierea manuscrisului s-a făcut după copii. Mai mult decât atât, chiar Leon Volovici spunea într-un interviu apărut în revista 22 (numărul 27 din 1997) că mai există un alt jurnal al lui Mihail Sebastian, anterior anului 1935. Astfel că afirmaţia editurii Humanitas că avem de-a face cu jurnalul integral este uşor exagerată. Când şi dacă va fi publicat şi restul jurnalului scriitorului rămâne un mister în acest moment.
Leon Volovici a plecat dintre noi fără să apuce să lămurească această chestiune. Să-i fie ţărâna uşoară!
Va multumesc pentru precizare. Am corectat.
Pana la urma, ce contesta Dan Petrescu? Aparitia articolului din Buna Vestire? Faptul ca Mircea Eliade ar fi autorul?
Imi cer scuze, dar nu am citit cartea domnului Petrescu…
Dan Petrescu contestă modul în care a fost publicat Jurnalul lui Mihail Sebastian şi faptul că acesta a fost publicat incomplet. Iar aici putea oferi unele explicaţii Leon Volovici.
Si care ar fi problema? Alte „manopere” israelite! Mare branza!
Jurnalul lui Mircea Eliade si „Noaptea de Sanziene” sunt concludente. Ca si articolul din Bunavestire!
Nu stiu cum se face – dar toate varfurile intelectualitatii romanesti din perioada interbelica – erau legionari! Mai sa fie! Oare toti erau cretini? Atat de prosti erau ei – incat sa se lase inselati de o „mediocritate” ca Zelea Codreanu? Asa cum vor sa credem – astia din noua poltie a gandirii post-comunista?
@romulus
Nu era vorba despre cretinismul lor. Era mai degraba o febra civica legata de miscarea legionara, de „trairismul” lui Nae (profesorul) care intr-un mod cert a educat-manipulat o mana de intelectuali de elita. Spiritul acelor vremuri era de asa natura incat o seama de indivizi extrem de echilibrati, puteau sa aibe credinte false. Dar cu ce este o credinta falsa mai netrebnica decat una adevarata, atata timp cat ea te hraneste spiritual suficient incat sa nu ai nici un motiv sa o indepartezi? Legionarismul, prin forma lui de credinta a neamului, de superconstiinta, era un sentiment inalt, de un patriotism eroic. Atunci cand oamenii decid sa fie eroi, si asta este posibil doar printr-o vibratie inalta, nu mai urmeaza decat erorile…