Aflu că Cesare Borgia este un fel de super ticălos în jocul Assassin’s Creed și am zis să mai fac o mică demitizare. Toată lumea a văzut filme sau a citit cărți din care a aflat că familia Borgia practica incestul, asasinau oameni cu pumnale înfipte în spate sau cu arsenic în vin, Rodrigo Borgia își vânduse sufletul Satanei ca să ajungă papă și tot așa.
Doar că lucrurile sunt ușor diferite. Principala vină a familiei Borgia a fost că erau spanioli în Italia. Mici nobili extrem de ambițioși au urcat foarte repede în ierarhia nobiliar – clericală din jurul papalității și au încercat să se înstăpânească peste moșiile și structurile nobilimii italiene. Majoritatea papilor au fost italieni în epocă, străinii erau o excepție generată de un compromis.
Păcatele papilor
Simonia (vânzarea funcțiilor bisericești), concubinajul și recunoașterea în public a copiilor ilegitimi era o practică a tuturor papilor. Să facem o comparație între Rodrigo Borgia (papa Alexandru al VI-lea 1492-1503) și Giuliano della Rovere (papa Iuliu al II-lea 1503-1513). Giuliano della Rovere a fost făcut episcop la câteva luni după ce unchiul său a ajuns papa Sixt IV, la câteva săptămâni după aceea a fost făcut cardinal. La conclavul din 1492 Giuliano della Rovere a strâns 300.000 de ducați ca să-și cumpere scaunul papal – însă oferta i-a fost depășită de cea a lui Rodrigo Borgia pe care avea să-l urască tot restul vieții. Rodrigo Borgia a dus o campanie de centralizare a teritoriilor papale din Italia în care s-a folosit drept comandant de fiul său Cesare – și a fost înjurat de toți italienii, Giuliano della Rovere a făcut exact același lucru punându-se pe el în capul oștirilor – și a fost lăudat (unii, cei care aveau de pierdut, l-au înjurat și pe el). Rodrigo Borgia a avut copii ilegitimi (mai mulți e drept) de care avut grijă să-i pună în funcții și să le dea averi, Giuliano della Rovere a avut o fiică ilegitimă pe care a căsătorit-o cu Giordano Orsini (una din cele mai puternice familii italiene) și a folosit-o în diverse intreprinderi politice și diplomatice, și-a numit mai mulți nepoți cardinali etc. Nu prea există diferențe între Rodrigo Borgia și Giuliano della Rovere – și totuși unul a rămas în imaginea publică drept papa care și-a vândut sufletul diavolului, celălalt drept patronul lui Michelangelo Buonarotti și unul din unificatorii Italiei.
Sursa acuzațiilor de incest și pactizare cu diavolul în familia Borgia ar fi jurnalul episcopului german Johannes Burckardt. Acesta și-a început cariera clericală în Alsacia natală, unde a fost acuzat că a falsificat documente și a comis câteva furturi. Silit să se refugieze la Roma, Burckardt a urcat încet și sigur treptele ierarhiei papale până la funcția de maestru de ceremonii. A intrat în conflict cu papa Alexandru Borgia când acesta a dat o decizie în defavoarea lui – Burckardt își construise palatul episcopal din Roma pe un teren al influentei familii Cesarini, decizia a fost ca Burckardt să se poată folosi de palat doar pe timpul vieții, după moartea sa revenind familiei Cesarini. Apropiat de papa Alexandru Borgia prin natura funcției se pare că Burckardt a fost agentul lui Giuliano della Rovere, care imediat după ce a ajuns papă în 1503 l-a făcut cardinal.
Pamfletul ca sursă a adevărului istoric
În jurnalul său Burckardt deplânge decăderea și corupția curții papale, dar fără să aducă informații diferite față de făcuseră sau urmau să facă alți papi. Jurnalul lui Burckardt nu s-a păstrat în original, doar în copii, iar în aceste copii a fost inserată printre înregistrările lui Burckardt așa numita ”Scrisoare către Silvio Savelli”. (Silvio Savelli era un nobil italian adversar al familiei Borgia refugiat în Germania). ”Scrisoarea către Silvio Savelli” este un pamflet împotriva familiei Borgia în care apar informațiile referitoare la incestul cu Lucreția Borgia, orgiile organizate de Cesare Borgia și papa Alexandru cu prostituate în chiar palatul papal, că Cesare și-a asasinat fratele etc. Un pamflet defăimător ca multe altele din epocă. Nu este clar dacă Burckardt a introdus el însuși ”Scrisoarea către Silvio Savelli” în jurnalul său ori a fost vorba de o interpolare a unui copist ulterior.
Aceleași informații au fost preluate în 1509 de Francesco Guicciardini în ale sale ”Storie fiorentini”, după moartea papei Alexandru VI diplomatul venețian Girolamo Priuli s-a grăbit să răspândească zvonul că papa și-ar fi vândut sufletul diavolului (venețienii chiar nu i-au iubit pe cei din familia Borgia!) Elementele de propagandă și calomnie politică din Italia referitoare la clanul Borgia au fost preluate mai apoi cu dragă inimă de protestanți care aveau tot interesul să îi picteze pe papistași în cele mai întunecate culori. Una din temele favorite a fost pactul cu diavolul, iar pe la 1600 papa Alexandru VI a fost inclus în istorisirile despre Faust din nordul spațiului germanic.
Din scrierile polemice ale protestanților oribilele ”fapte” ale familiei Borgia au intrat în literatură și prin forța convingerilor de masă au devenit fapte istorice. O propagandă neagră identică cu cea din cazul lui Vlad Țepeș.
Comunicări istorice interesante !