Îmi amintesc că era iarnă şi se întunecase când am văzut din tramvai o construcţie la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Trafic greu. Am întrebat-o pe mama ce se construieşte acolo, iar ea m-a strâns de mână şi mi-a zis că îmi spune mai târziu.
După ce am coborât din tramvai mi-a spus că acolo va fi un „circ al foamei”. N-am înţeles, aşa că am întrebat-o ce e „circul foamei” şi am aflat că Ceauşescu vroia să ne oblige pe toţi să mâncăm la nişte cantine din nişte clădiri foarte mari ce se construiau peste tot în Bucureşti. Perspectiva asta m-a îngrijorat: mâncarea de cantină de pe vremea lui Ceauşescu era înfiorătoare. Am întrebat dacă o să mai putem găti acasă, mama nu ştia sigur dacă ni se va permite, ştia că vom primi nişte cartele şi vom mânca la grămadă în cantine o mâncare proastă. „Dar cum o să ne oblige să nu mai gătim acasă?” – „Dumnezeu ştie, mamă… or să ne taie gazele, or să se închidă alimentările… cine ştie?” Vedeam cu ochii minţii cozi gigantice (eram sigur că vor fi cozi!) cu nişte tăvi soioase în mână, pentru a primi un polonic de zeamă infectă.
Acum mă uit la mall-urile construite peste fundaţiile „circurilor foamei” şi la cum se înghesuie românii să mănânce o mâncare proastă şi scumpă pe care o plătesc cu nişte cartele sau carduri, naiba să le ia.
Totul se reduce la marketing: astia de-acum au stiut sa-si vanda marfa, asa ca oamenii fac de bunavoie coada la mancarea proasta si scumpa; Ceausescu nu a stiut (in schimb ceilalti au stiut, vezi cazul propagandei negre unguresti) si, drept urmare, a patit-o.
aveam 23 de ani la revoluţie. am văzut aceste circuri ale groazei crescând puţin câte puţin şi imaginea aceea mă urmăreşte şi acum ca un coşmar. era frig în casă, frig în mijloacele de transport în comun care veneau din oră în oră şi îngheţeai iarna printre munţii de zăpadă până se milostivea să vină autobuzul de care aveai nevoie, frig la servici şi … magazine goale, goale aşa cum un tânăr din ziua de azi nu îşi poate închipui, te uitai la bani şi-atât. perspectiva de a merge cu gamela la un monstru de-ăla mă orpila, parcă un popor întreg era transmutat într-un lagăr siberian. am crescut umilită de fiul măcelarului şi-al şoferului de la aprozar. erau nişte domni pe vremea aceea, de exemplu fiului măcelarului a cărui mamă era pedichiuristă la hotel Dorobanţi avea abonament la Pif şi la Rahan. vă daţi seama ce pereche telectuală erau, el măcelar şi ea pedichiuristă? ce era bun în aceea societate? prefer de 100 de ori mall-urile de azi unde mă pot duce şi la un film de exemplu, la Diverta după cărţi, nu numai după haleală, că nu înţeleg obsesia asta cu mâncarea decât că am crescut cu spaima foamei deasupra noastră şi oricât am avea de la îndemână avem impresia că nu ne ajunge. nu-i înţeleg pe cei care plâng după acele vremuri, pentru mine n-au fost bune, le simt şi-acum după atâţia ani întunecate, umede şi reci. când mă dor oasele, că de, am îmbătrânit mi-aduc aminte de anii în şir în care am avut în dormitor 14 grade şi chiar sub această temeperatură, ieşeau aburi când vorbeai şi-mi zic că la cât frig am îndurat în adolscenţă n-ar fi de mirare nimic. să mai zic? că am avut colegă ce s-a sinucis în urma unei sarcini nedorite? că aceea societate strâmbă nu era în stare să ierte deşi avorturile erau interzise iar o greşeală la 20 de ani nu era un capăt de lume. am crescut în anii comunismului un popor deformat, guvernat de invidie, încurajat să-şi spioneze vecinul, neamurile, colegii, turnători, iar treaba asta se vede în zilele de azi şi-n comportamentul unora. ce să regretăm? ce? teoria asta cu ceauşescu patriot, ceauşescu nu ştiu cum, inocent, nevinovat, el nu, ci camarila din spatele său e vinovată pentru toate, nu pot s-o mai înghit. m-am cam săturat de poveşti vânătoreşti. tatăl meu imi zicea că pe vremea regelui fiecare îţi ştia lungul nasului, că un om care ajungea să ocupe o funcţie în stat avea în spate o carieră în care făcuse ceva, şi altele. acum vedem toate relele în societatea actuală şi nu ne gândim nici o clipă că sunt tarele comunismului în care totul era posibil, cizmarul ajuns preşedinte, oameni cu 4 clase făcuţi judecători, miniştrii cu Stefan Gheorghiu …
Ai dreptate Liliana, nicio comparatie intre cele 500 de feluri de mancare de la mall si cele 2 probabil din circurile foamei….
Circurile foamei … ca provincial, am auzit si eu de ele …
În orice caz, ideea nu a fost rea. La fel ca si salamul cu soia, care e mai scump în vest decât salamul „pur porc”. Sa-mi arate cineva unde se gaseste în Germania smântâna cu mai mult de 10% grasime (normal 30%). Doar ca propaganda a prins la popor.
Nu credeam ca ar fi fost nevoie sa explic motivele aparitiei lor, dar uite ca trebuie …
1. indiferent cât de buna/proasta e mâncarea, cantina este cel mai economic mod de a hrani populatia (la fel si încalzirea la distanta)
2. ar fi fost o ameliorarea extraordinara a populatiei, care nu ar mai fi stat la cozi pentru alimente (oricum primeau numai resturi), si ar fi fost corelate cu schimburile, pentru decongestionarea cantinei si a traficului
3. de altfel orice firma cu un anumit numar de oameni poate pune la dispozitia acestora o cantina proprie, la care manânca si sefii cei mari (nu numai prostimea), pentru exact motivele 1 si 2 de mai sus.
4. s-ar fi întarit spiritul social
Nu s-ar fi ajuns la interzicerea gatitutlui domestic (ce s-ar fi mai bucurat nevasta-mea de legea asta), pentru ca oamenii s-ar fi dus de buna voie
A fost razboi.S-a numit razboiul rece.A avut si o componenta de razboi civil.Ca in orice razboi, au fost frig, foamete, intunecare.Majoritatea generatiilor de dupa anii 60 au trecut prin razboi fara sa stie.Credeau ca e pace, nu era nici inauntru nici in afara.Multi nu stiu ce i-a lovit, asa cum sint multi oameni simpli si nevinovati in ziua de astazi, in diverse locuri de pe pamant, care nu stiu ce, cum si cind ii loveste.Este el, Razboiul.Are multe masti, isi impinge tavalugul din loc in loc si din veac in veac.
@Marian Așa e că tu n-ai avut ocazia să mănânci la vreo cantină în vremurile alea?
Marian, nu-ţi imagina cantina de azi, unde ai de ales între nişte feluri – destule, şi ceea ce era atunci bazat pe cartofi, varză şi paste făinoase toate chioare, un fel de zeamă lungă. dacă nu ai vârsta întreabă pe careva care a fost student în acele vremuri şi a servit masa la o cantină studenţească. acum, punctual:
1. prefer ca populaţia să se hrănească singură cum poate şi cu ce poate.
2. la fel ca la punctul 1.
3. nu există comparaţie azi cu atunci.
4. nu ştiu dacă ai văzut vreodată o coadă pe vremea răposatului. nu era nici un spirit social ci o mare înghesuială, chiar bătaie, pentru că nu era marfă destulă şi numai primii ajungeau să ia. la fel ar fi fost şi la acele cantine, copii trimişi de cu noaptea să păzească porţile pentru a fi primii. copii din preajma anilor 80 era specialişti în statul la coadă, cei care nu erau la şcoală păzeau magazinele pentru a da semnalul că a venit marfa. personal am văzut un om care a murit la coadă pentru pui, i s-a făcut rău, era în faţă şi nimeni n-a făcut pasul înapoi ca să-i facă loc să iasă. l-au întins mai târziu pe trotuar şi l-au dus acasă cu căruciorul de cartofi de la aprozar. am şi acum în minte clar, cu detalii, imaginea acelui bărbat întins pe spaţiul verde cu câteva babe împrejur ce aveau în mâini lumânări aprinse. cam asta ar fi fost cu acele circuri ale foamei.
ca încheiere, să ştii că un om, oricare ar fi naţionalitatea lui, dacă i se interzice un anume drept, dacă i se pune în faţă, de exemplu, 100 de feluri de mâncare ei bine, atunci, tocmai atunci, doreşte altceva ce nu se regăseşte în cele 100 de feluri şi pe măsură ce nu are de unde dorinţa aceea creşte, creşte, creşte. una este să poţi să ai şi să nu-ţi permiţi şi alta să nu poţi pentru că este interzis, deşi nu e cine ştie ce.
După părerea unora, Ceauşescu a fost un vizionar care a hotărît corect în toate, dar stătea cam prost cu marketingul.
E o diferenţă esenţială între planurile partidului de a pune lumea să mănînce la cantină (cu constrîgere chiar indirectă pentru realizare, de pildă prin lipsa unor alimente necesare gătitului pe piaţă) şi românii care de bună voie se înghesuie să mănînce la mall. Diferenţa se numeşte LIBERTATE.
Şi eu mănînc la mall cam o dată pe lună, dar cîtă vreme nimeni nu mă sileşte să fac asta nu văd nici o asemănare cu perioada Ceauşescu.
Strict în problema mîncării, acum oamenii, chiar şi cei săraci, au mult mai multe variante de unde să aleagă decît pe vremea lui Ceauşescu.
In „West” cam orice intrerindere/institutie cat de cat serioasa are cantina proprie, in cel mai rau caz gasesti o cantina (restaurant gen „impinge tava”) pe o raza de maxim 1km.
Mancarea e asa cum e, uneori buna, uneori rea.
Pe vremea lui Ceasca am prins cantina de la primarie, care a functionat pana in urma cu vre-o 4 ani, mancarea era ridicol de eftina (ceva gen 3 lei meniul, cel mai scump a ajuns la 80 mii dar era meniu de mineri), ba chiar aveau si bere la pret de fabrica (Ciuc la sticla la 15 mii cand la orice ABC era minim 22 mii). Imi amintesc ca nu era nici rea, cel putin comparativ cu mancarea primita in alte cantine gen taberele scolare.
Sunt si eu convins ca Ceausescu a supravegheat personal fiecare cantina sa dea mancare cat mai proasta si mai veche posibil, norocul meu a fost ca dincolo de Carpati, poate din cauza cetii, nu ajungeau chiar toate ordinele lui.
Cand venea in vizita Ceasca era tare frumos, apareau cu o zi, doua inainte niste oameni incredibil de harnici! puneau chiar si frunze/fructe in copaci, erau in stare sa transforme o curte morciloasa de CAP in pavaj de beton in doar cateva ore! Totul arata impecabil cand aparea tatuca. Parca s-a mai intamplat asta destul de recent cand a venit un oarecare Basescu in vizita in judetul nostru, atunci au asfaltat un drum plin de cratere de 60km in doar 2 zile, nu inteleg de ce, doar aveau masini de teren…
Am mâncat la cantina cât eram student, daca nu stii bursierii erau obligati sa manânce la cantina … si manânc si acum la cantina.
Lucrul în comun economiseste enorm de mult resursele – cantinele, încalzirea comuna, transportul în comun, se realizeaza economii de pâna la 50% (adica jumatate).
Uite ca acuma aceste metode sunt aplicate, uneori chiar fortat, si în tarile democratice
A, Ceausescu si marketingul … problema era ca nu avea nevoie de marketing când existau si alte metode de convingere. Marketingul a fost de fapt instrumentul propagandei anti-ceausiste, care a prins tocmai pentru ca românii, lipsiti de protectie contra acestei arme, si prin natura Gica-contra, au fost tinta ideala. Apropo, citind mai anul trecut niste reviste americane de prin 1916-19, am remarcat ideile de manipulare (marketing) specifice acelor timpuri, aproape identice cu cele aplicate la noi dupa revolutie (include si FNI si Caritas).
@enzo: 🙂
@liliana:
Voi înseamna ca nu stiti ce urmau sa fie acele cantine. Nu urmau sa fie restaurante de lux, urmau sa fie cantine care functionau în schimburi „corelate cu orarul fabricilor”. Nefiind bucurestean nu stiu exact detalii, dar stiu ca fabricile din Bucuresti au primit ordin prin 84-86 sa-si decaleze schimburile pentru a nu aglomera traficul urban la orele 7 si 15. Asta urmau sa faca si cantinele, omul pelca de acasa, avea probabil 30-60 minute sa manânce, bine sau prost, apoi sa plece la lucru. Ok, suna a Chaplin, suna Kraft durch Freude, dar teoretic functiona. Si apoi, calitatea mesei nu putea diferi prea mult de cea pe care o avea muncitorul acasa, si asta dupa ce statea 2-4 ore la coada (avea si coada asta niste avantaje, evita elegant interdictia „grupurilor de persoane” si aflai ultimele bancuri cu Ceausescu). Dimensiunea lor împiedica degradarea calitatii portiilor, pentru ca oricât ar fi furat bucataresele, tot ramânea destul, asta în contrast cu cantina studenteasca unde se simtea ….
Marian, hai să fim serioşi. nu vreau să intru în polemică dar nu se poate să mă obligi să mă duc să mănânc undeva stabilit dinainte din moment ce muncesc, am o casă şi se presupune că imi primesc un salariu decent. de ce? o mâncare de cartofi simplă, că tot e sezonul cartofilor noi, vreau să o fac la mine în casă, să o servesc în bucătăria mea. ce avantaje vezi în mersul încolonat la cantină? cu riscul să mă repet mie imi suna a gulag. atunci de ce ne mai dădeau o leafă? cât despre bancuri nu se prea spuneau la cozi pentru că oamenii se temeau să le spună aşa, în gura mare, de faţă cu oricine. oricât de greu ne-ar fi azi, tot e mai bine. suntem nostalgici după un anumit confort ce ni se pare acum că era asigurat atunci dar … ce mare brânză? tatăl meu a împlinit 50 de ani în 84 şi-am să mi-l amintesc cum stătea la masă, avea un aer trist, se uita în jur şi se întreba ce mare lucru a realizat? avea o familie, toţi oameni din lumea asta aveau câte una, avea o casă, ei şi? toţi aveau şi nici măcar nu era cine ştie ce casă, două camere prăpădite într-un bloc. se gândea că erau atâtea de văzut în lumea asta şi el nu va apuca să vadă mare lucru, se întreba cu ce se alege un om după munca de o viaţă? acum poate părea patetic dar atunci nu se vedea nici o speranţă, nimic, decât perspectiva unor raţii la mâncarea gătită de la cantină.
Nu intram în nici o polemica, pentru ca ne referim la doua categorii sociale distincte.
Cantinele erau pentru decongestionarea oraselor. Suna a gulag si KZ, asta e. Asta si era. Dar îmi exprim dubii ca toata lumea putea mânca acasa ceea ce ar fi putut mânca la cantina (fabulez aici, n-am de unde sa stiu meniul, dar ideea era ca oamenii muncii sa aiba ce mânca decent, fara stresul aprovizionarii zilnice, daca masa ar fi fost atât de proasta cum se presupune azi, probabil ca oamnii n-ar fi mâncat nici fortati).
De altfel, cum decurgea ziua unui om al muncii si a familiei sale în 1988: se scula unul din ei la ora 4, sa merga sa verifice rândul la butelii. La 6 se scula restul familiei, copii erau trimisi la rând la lapte, smântâna, brânza, kefir si sana (adica ce mai apucau din ele), mama gatea ceva în graba, la 7si ceva veneau copiii de la lapte si pâine si sotul de la butelii, mâncau în graba ce aveau, puneau oala mare cu ciorba si pe cea de varza în frigider si plecau apoi fiecare în treaba lui: ai mici la scoala, ai mari la schimbul I. La ora 12-14 (dupa clasa) se termina scoala, aia mici se încolonau la coada de la pâine de la ora 14, veneau acasa pe la 15, scoteau oala de ciorba si o încalzeau, faceau apoi temele (ha ha ha), soseau parintii si-i luau de la fotbal (aha), seara iar oala de ciorba si telejurnalul, stingerea, ca si mâine e o zi grea.
Cu cantine, dispareau multe activitati sociale, ramânea doar coada de la butelii, care începuse deja sa dispara odata cu introducerea gazului în mai toate orasele. nenea Mincu ne promisese deja alimentatia rationala, asta însemand ca, cel putin pe hârtie, copii primeau lapte (cornul si laptele) iar adultii ratia clorica protrivit meseriei.
Doctorii si avocatii probabil îsi pastrau pe mai departe si menajerele si Kenturile si masa la restaurant. De altfel, restaurantele nu erau numai pentru politruci, securisti si protipendada, orice om al muncii îsi putea aduce familia macar o data pe saptamâna … doar ca multi economiseau banii pentru facultatea copiilor sau pentru Dacie …. dar pentru ce nu economiseste omul?
Cel putin juma din bancurile cu Ceasca le-am aflat stând pe la cozi, alta parte prin tabere, si unele prin familie…
Rationalizarea locuintelor (de care am fost afectat enorm, fiind chirias la stat si deci îndreptatit la o singura camera pe membru de familie) nu a fost inventia lui Ceausescu, în tari cu traditie democratica (dar monarhii) precum Anglia si Olanda exista si acum legi care expropriaza un proprietar de casa daca o tine nefolosita (o reminescenta postbelica, când lipsa acuta de locuinte locuibile i-a fostat sa dea aceste legi). Ca proprietar erai oarecum imun, doar ca era interzis IIRC ca un membru adult al familiei sa detina mai mult de un imobil.
Si un ultim si mic comentariu: multe din argumentele aduse, si aici si în alte postari cu specific asemanator, sunt practic „ex post facto”, adica sunt judecate prin prisma cunoasterii consecintelor, un fel de „dupa razboi multi viteji se arata”. Nu e o critica, e o constatare – nu ca nu m-as fi bucurat sa am o casa numai a mea, cu sala de jocuri mecanice, pinvita cu vinuri, biblioteca, sala de mese si eventual bara pentru stripteuse, dar atunci cel mai mult m-as fi bucurat sa scap de cozile interminabile de la pâine, carne si alte celea. Mi-ar fi placut sa am si un HC85 pe atunci, nu mai vorbesc de iPhone is iPad, dar pe atunci nici nemtii nu erau plini de Mercedesuri si Amiga, aveau si ei saracii lor, care nu stateau la cozi la carne ca saracii nostri, ci doar stateau cu nasul lipit de vitrina carmangeriei pentru ca n-aveau bani nici sa intre darmite sa cumpere ceva. Nici americanii n-aveau toti SUVuri si penthouse si piscina, majoritatea orasenilor din megalopolisuri fiind mutatis mutandis mai saraci decât ai nostri, si aveau doar iluzia libertatii, o închisoare fara garduri.
Nu îl apar pe Ceausescu, dar nu pot sa evit sa nu-l compar cu clasa politica actuala, si nici nu pot sa uit cum „emanatii” au distrus în 14 luni toata agoniseala de 30 de ani a mamei prin inflatia de 180% pe luna pe care au generat-o în primii 2 ani, pentru a saraci România. Dar asta e un alt subiect …
Marian, măcar sunt bucuroasă că nu trebuie să-mi trimit copilul la coadă la pâine sau lapte sau carne iar pentru asta să-l scol cu noaptea în cap. sunt bucuroasă că el are alte şanse, să nu-mi spui că nu-i adevărat că îţi spun că nu-i aşa, se poate. sunt bucuroasă că pot să aleg între o pereche de pantofi de la 50 de lei până la 500 de lei. sunt bucuroasă că pot să cumpăr două felii de salam de sibiu dacă atâta am bani şi-atâta am poftă. sunt bucuroasă pentru că am acces la informaţii, chiar dacă nu întodeauna am timp pentru asta. sunt bucuroasă că pot să înjur fără să-mi fie teamă, că pot ieşi în stradă şi striga ce nu-mi convine chiar dacă asta nu este o rezolvare. şi da sunt bucuroasă să merg la mall şi să văd o lume colorată, veselă, plină de oferte şi de viaţă, depinde mine să fiu cumpătată că nu toţi suntem bancheri, fără să-mi amintesc de cenuşiul magazinelor de atunci.
Ai dreptate, dar dupa cum ti-am spus, nu la asta m-am referit.
Postarea mea trebuie înteleasa strict în contextul anilor 1986-89, nu în contextul anilor 2000+. Daca nu era dat jos Ceausescu, circurile foamei deveneau parte integranta a societatii … n-am apucat noi sa vedem ce s-ar fi petrecut. Retrospectiv putem spune multe, si aici ai dreptate.
Apropo (off-topic): largirea orizontului informational s-a petrecut la fel si în restul lumii. Numai ca la noi s-a suprapus peste revolutie (?) si a fost considerata ca parte integranta a ei („la pachet cu libertatea”). Faptul ca în SUA, Franta, DE, UK si alte tari existau reviste colorate si lucioase nu însemna ca aveau mai multe cunostinte „reale”. Abia revolutia internetului (aparut în 1989) a adus cu sine acest lucru, dar acum se pare ca s-a revenit la normal (ca si tabloidele de dinainte, azi internetul mai mult încurca decât descurca)
m-am gândit dacă să mai scriu ceva sau nu şi mi-am zis că hai, fie. ieri în urma amintirilor iscate de acest blog mi-am întrebat un coleg, mai mare ca mine cu câţiva ani buni, dacă are vreo urmă de nostalgie legat de perioada comunistă. m-a privit exact ca tata când a împlinit 50 de ani şi mi-a replicat „după ce? după o tinereţe furată?”. cam aşa am simţit noi, cei care atunci eram tineri, şi nu ne interesează nici o altă perspectivă. suntem nişte generaţii care şi-au pierdut cei mai frumoşi ani în constrângeri şi lipsuri. nici un conducător al vreunui stat nu poate avea o scuză când îşi chinuie poporul.
@Liliana – cam toti conducatorii si-au chinuit poporu’ intr-un fel sau altul. Ilici ne-a batut cu minerii (asta ar fi cam cea mai mica cazna daca e sa ne referim si la dezastrul economic si social adus de el). Constantinescu in care multi isi pusese mari sperante a desavarsit opera de distrugere economica, a revenit Ilici ? :)))
Despre Base, gasesti detalii in presa curenta.
Taicameu de exemplu zice: pentru voi astia tineri e mai greu acuma, noi aveam locul de munca asigurat inca din liceu sau scoala profesioanala si banii erau bani.
Poate ca la noi aci pe granita de West era ceva mai bine si daca chiar doream mergeam la unguri sa ne cumparam chestii greu de gasit la alimentara.
Enzo, de-aia am fost de acord cu pct.8 de la Timişoara. acum îl regretă toţi românii dar atunci …
@enzo:
Vezi raspunsul de la Q2 din articolul cu bomba -> http://www.george-damian.ro/replica-lui-marius-mioc-propaganda-maghiara-si-bomba-nucleara-a-lui-ceausescu-4690.html .
Nu Iliescu, nu Constantinescu, nu Basescu, nu Ceausescu conduce/a tara …. ci organele alese, care existau si pe vremea lui Ceausescu (MAN), parlament, ministri, justitie. E o vina colectiva, si marea problema e ca românii nu au simt civic (dureaza minimum 3 generatii, cam 100 de ani) iar palidele încercari (ONGuri) au fost care niste smecherii fiscale, care niste aberatii ideologice, iar cele cu adevarat bune au fost anihilate tactic de Nastase, când era premier (sa-si netezeasca drumul spre presedentie).
De aia nici nu m-am entuziasmat prea tare când a câstigat Obama, am facut doar o gluma: „Cât de tare trebuie sa urasca americanii femeile politicieni de au preferat mai degraba un negru…”, în spatele lui sta „Stabilimentul (the establishment)” care nu se schimba.