Urmărind ce s-a scris despre filmul lui Cristian Mungiu prezentat la Cannes „Dincolo de dealuri” am ajuns la următoarea frază care m-a şocat oarecum: „Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (de aici). Ne va fi din ce în ce mai greu să fim creştini. Dar nu despre asta vreau să scriu. Vreau să spun că nu am de gând să văd nici un film al lui Cristian Mungiu. Nu mă interesează filmele lui. Pot câştiga zeci de premii, nu am de gând să le văd. În calitate de creştin nu mă interesează un film despre cum este aruncat la gunoi un copil sau despre exorcizare în viziunea lui Cristian Mungiu.
Arta avantgardistă, postmodernă – sau cum se mai numeşte ea – mă interesează prea puţin. Am avut parte de câteva experienţe în Germania. Prin 2005 am văzut la Opera de stat din Berlin o chestie care aproape m-a făcut să vomit. Pe scenă, un majordom şi o subretă duc la culcare un băieţel şi o fetiţă. Acţiunea se desfăşoară cu mişcări în reluare: copiilor li se citeşte dintr-o carte, li se aduce un pahar cu lapte, sunt înveliţi şi după ce adorm sunt ucişi. Tot delirul acesta a durat aproape 40 de minute pe un fundal muzical în stare să scoată morţii din morminte. Am avut o senzaţie de greaţă care nu m-a părăsit vreme de câteva ore bune. Exista şi o parte a doua a spectacolului, însă am părăsit sala.
Prin 2004 am văzut la Berliner Ensemble un montaj avantgardist al comediei “Leonce şi Lena” de Georg Büchner în regia lui Robert Wilson. A fost un deliciu: încercaţi să vă imaginaţi o piesă de teatru aproape lipsită de dialog, compusă doar din mişcare, lumini şi sunete (am găsit aici o cronică din Der Spiegel). Chiar mi-a plăcut ce a făcut Robert Wilson (montarea acestei piese făcea parte dintr-un experiment de comunicare non-verbală pentru copii surdo-muţi). Nu sunt critic de teatru sau film, însă cred că sunt capabil să ştiu dacă merită să îmi pierd vremea şi cu ce anume. În nici un caz nu am de gând să mă uit la filmele lui Cristian Mungiu, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi.
P.S. Este bine totuşi că s-au găsit oameni de bun simţ care să huiduie producţia lui Mungiu la Cannes.
Tare fraza! Scarbos!
Pingback:NU RATATI AZI la Roncea.Ro: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei (CNC) si Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN). Unde duce patologia anticrestinismului marca Mungiu – Inside Movies | Victor Roncea Blog
De la fratele Alinei Mungiu,la ce ne puteam astepta ?.Intreaga lor familie au o ura viscerala impotriva Bisericii .
Pingback:După dealuri sînt habotnici « Dealul Melcilor
Dupa un garbitsh ca si Sobru/Urbos era timpul sa apara NEC plus ULTRA = FLromcea!
http://www.lepoint.fr/cinema/cannes-2012-au-dela-des-collines-la-deception-mungiu-21-05-2012-1463652_35.php
Nu ignorarea realitati dure este atul unui bun crestin. Evrei au o maxima ” iertam dar nu uitam ca sa nu se mai poata intimpla „. Percepele crestine te invata sa ai intelegere pentru aproapele tau si sa il ajuti sa nu mai gresasca. Demersul lui Mungiu se doreste a fi o lectie de morala pentru viitor. Am incercat din lecturarea puctului dv. de vedere sa desprind o actiune directa prin care incercati ca astfel de evenimente triste din realitatea de zi cu zi sa nu se mai intimle si implicit Mungiu sa nu mai aibe subiecte dar nu am gasit. Nu am pomenit nimic de valoarea artistica universal recunoscuta a operei lui Mungiu intelegand din text ca patriotismul nu este puctul dv. tare dar din pacate nici calitatea de crestin nu este o virtute cu care incercati sa va laudati. Ati reusit sa demonstrati lipsa de cultura si bun simt necesare unui crestin adevarat.
Care „realitate dura”? Ce treaba are cultura cu crestinismul? Crestinismul este un mod de viata. Singura cultura de care ai nevoie este cuvantul lui Hristos, daca vrei sa fii crestin.
Pingback:Cannes şi Nottingham, tot atâtea înfrângeri pentru români « Codrul
Un pas sau mai bine spus 100 de pasi inapoi pe plan duhovnicesc. „Oameni” care fac filme fara sa spuna adevarul, fara sa se documenteze, de dragul banului de dragul succesului acasta trecator. Eu nu pot sa-i numesc romani pe acei „oameni” care nu au demnitate si care lovesc in imaginea unei natiuni. Pot sa va dau exeplu de adevarati ROMANI si PATRIOTI care s-au jertfit pentru neamul nostru si pentru credinta noastra; care in puscariile comuniste nu si-au tradat tara si nu au afirmat ca, exemplu, ” Basarabia este pamant sovietic”. Au preferat sa moara cu demnitate. Hai sa ne aducem aminte de: Bratianu, Maniu, Elisabeta Rizea, Cornel Dragoi, Ernest Bernea, Dinu Pillat, Gheorghe Nițescu, Aristide Lefa, Aurel Vişovan, Pr. Arsenie Boca, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Fageteanu, Pr. Gheorghe Preoteasa, Pr. Felea, Pr. Gherasim Iscu, Pr. Constantin Sarbu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Ilie Lacatusu si lista poate continua. Hai sa ne aducem aminte de voievozi nostri: Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Neagoe Basarab, Sf. Constantin Brancoveanu cu fii sai cu sfetnicul ianachie si cu Maria Doamna si lista poate continua. Rusine acestui tradator de neam, care ne face pe noi romanii de rusine.
Viziunea dumneavoastră este una greșită, din punct de vedere uman, creștin și artistic. Uman, pentru că vă permiteți să înfierați un om fără să-i fi văzut filmele. Creștin, din același motiv, plus că plecați urechea la răutățile venite din afară, fără să pătrundeți cu inima și sufletul în problemă. Artistic pentru că Cristian Mungiu și cei din Noul Val al cinematografiei române au pus pe harta cinema-ului european și chiar mondial România. Fiind un proaspăt absolvent al școlii de film , îmi permit să cred că eu chiar știu despre ce vorbesc.
De asemenea, doresc să fac observația că acea afirmație aparține probabil unui ziar străin, adică unor oameni care sunt aproape antrenați să caute asemenea motive în filme – adică discriminare de tot felul. Probabil că dacă în film era un țigan, ar fi zis că e un film despre rasism. La ei politically corect a trecut de la educație la propagandă agresivă.
Vă invit să citiți ceea ce spune actrițele și regizorul însuși, care au rămas surprinși de această interpretare și nu au discutat niciodată despre această posibilitate înainte sau în timpul filmării. Nu s-au opus virulent , pentru că probabil în acest fel câștigă niște avantaje în vinderea filmului peste hotare. Din nou, am studii în domeniu, știu despre ce vorbesc.
Pingback:Cannes şi Nottingham, tot atâtea înfrângeri pentru români « Herman Vlad
Subscriu!
Este încă o reflectare a neostalinismului în cultură. Regizori precum Mungiu, Cristi Puiu şi alţii adu aderat la aşa-numitul program „DOGMA 95” iniţiat de Lars von Trier. Printre altele, curentul interzice folosirea fundalului muzical, a efectelor speciale, filmările se fac numai cu camera pe umăr, şi alte şi alte aberaţii http://fr.wikipedia.org/wiki/Dogme95
Marxistul Lars von Trier se situează astfel ca un soi de Jdanov contemporan, iar directivele lui sunt aduse, iată!, la îndeplinire de regizorii „independenţi” de la noi. Propagandă marxist-leninistă pe banii statului român!
Mie imi plac filmele „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” si „Peste dealuri” a lui Mungiu. Intamplarile sunt cat se poate de realiste si scenele cat se poate de bine filmate. Cate femei nu au facut avort in bucatarii sau hoteluri pe vremea lui ceasca? Iar „Peste dealuri” nu critica religia ci oamenii care o aplica.