Poze cu robii sovietici din Basarabia

A făcut senzație publicarea unui pachet de fotografii din satele basarabene ale anilor 50-60, la apogeul Uniunii Sovietice. Pe mine m-au întristat și vă spun de ce.

Povestea fotografiilor este fascinantă și este de fapt testamentul unui om a cărui viață a fost călcată în picioare de imperiul sovietic. Zaharia Cușnir a absolvit liceul pedagogic de la Iași în timpul războiului și s-a întors în satul natal unde vreme de un an a reușit să predea la școala locală. După ce instalatorii materialismului dialectic au aflat că Zaharia era absolvent al unei școli ”fasciste” l-au trimis la munca de jos la colhoz. Un om cu liceul absolvit la Iași a spart piatră, a săpat șanțuri și a hrănit vacile de la colhoz. Nu cred că a fost un opozant al regimului, la cel mai mic semn că ar fi avut idei cel mai probabil ar fi fost înhățat. Dar sunt sigur că a făcut deliciul activiștilor locali care trebuie să se fi bucurat nespus când îl vedeau cum trage la jug un om cu mult mai multă școală și minte decât ei, nu era glumă să termini 12 clase în România antebelică. Ce plăcere mai mare pentru niște analfabeți decât să-l pună să sape șanțuri pe unul care a făcut școală ”la România”? Zaharia Cușnir a rămas toată viața muncitor necalificat la colhoz.

Dar a știut să se răzbune: a făcut fotografii. În casa sa părăsită au fost găsite peste 4.000 de negative de fotografii făcute între anii 1950-1970 care documentează viața satului basarabean la apogeul puterii sovietice. Zaharia Cușnir a fost un om cu multă carte pentru acele vremuri și acele locuri, cred că avea o percepția asupra a ceea ce înseamnă o mărturie istorică directă. Am impresia că a ales calea neutră a imaginii: a înregistrat viața țăranilor basarabeni în perioada sovietică așa cum a văzut-o obiectivul aparatului de fotografiat. Familia nu i-a susținut acest hobby, din articolul Europa Liberă înțeleg că spuneau despre el că e un alcoolic care fotografiază tot felul de ciudați. Cumva cred că trecutul lui cu studii în România i-a făcut să se teamă pe membrii familiei că ar putea fi fugăriți de autorități, iar hobby-ul fotografiei era de natură să dea de bănuit vreunui KGB-ist mai vigilent și pus pe treabă. Sincer nu cred că ar fi fost foarte greu să i se coasă un dosar.

Vasile Ernu (care are un stil propriu de a îndulci atrocitățile sovietice aici) susține că, pe undeva, fotografiile lui Zaharia Cușnir ar arăta ultima perioadă de înflorire a satului basarabean, o perioadă de explozie demografică, când toți oamenii aveau de lucru și satele aveau școală, bibliotecă, cinematograf și cămin cultural. Doar că țăranii basarabeni au fost robi ai sovieticilor în adevăratul sens al cuvântului. Până în 1974 nu puteau pleca din sat fără aprobarea autorităților, chiar Brejnev mărturisește asta. Tot ce a însemnat ”cultura” practicată de sovietici în satele basarabene a fost o campanie de ștergere a memoriei istorice și de formare a ”poporului moldovenesc sovietic”. Asta doar pentru început, dar discuția e mult mai largă.

Una peste alta, fotografiile lui Zaharia Cușnir mi se par de o tristețe infinită. Aproape toți bărbații poartă șepci sovietice, un semn al conformismului sau sunt îmbrăcați cu haine de factură militară. Doar femeile arată imaginație și dorința de a iei din conformism prin rochii și coafură. Se poate discuta o întreagă sociologie a satului basarabean sovietic doar din prisma fotografiilor lui Zaharia Cușnir. Înțeleg nostalgia după ”vremurile de demult”, dar aici oamenii beau și fac copii, singurele ieșiri din robota de la colhoz.

Aici găsiți siteul cu fotografiile lui Zaharia Cușnir, aici articolul Europa Liberă.