Calul de bătaie favorit în predicile anti-clericale de internet este: preoţii cer bani şi nu ne oferă nimic. Sau nu taie chitanţă. Sau fură la cântar: au slujit de 15 lei, dar încasează 25. Cred că majoritatea celor care răspândesc astfel de tâmpenii au avut puţin spre de loc de-a face cu biserica şi nu au înţeles ce înseamnă credinţa, cu atât mai mult ce este confesiunea ortodoxă.
Experienţa proprie mi-a arătat că preoţii nu cer bani, nu ca la piaţă. Am fost „organizator” la patru evenimente care au inclus slujbe religioase unde eram responsabil de „contactul” cu preotul, două nunţi şi două botezuri. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca preotul care a slujit să îmi ceară bani direct sau să condiţioneze slujba de o anumită sumă sau să-mi spună (calomnia supremă a bezbojnicilor!) „dacă nu mă plăteşti nu slujesc”. Înaintea evenimentului cu câteva săptămâni am vorbit cu preotul, i-am spus ce vreau, mi-a făcut „programare” şi gata. Nu mi-a cerut nici un ban, în nici unul din cele patru cazuri. Mi-a spus doar ce să aduc la botez, mi-a explicat „scenariul”, fiecare a ţinut să îmi spună că nu acceptă „obiceiuri păgâne” şi gata. După slujbă am mers eu la preoţi şi i-am întrebat cât costă, toţi mi-au spus să dau cât mă lasă inima. Toţi au vrut să îmi taie chitanţă, pe toţi i-am refuzat. Nu ştiu cum este la înmormântări, dar sunt sigur că voi afla la un moment dat.
Ei as, nu cer ! Iti zice vrunul „nu, multumesc, nu e nevoie” ? Cum ai zis si tu singurel, iti cer „cat te lasa inima”. Nu se coboara ei la stabilirea unui mercurial 🙂 Chitante, ce-i drept se mai dau; in parohiile mai rasarite din orasele mai rasarite. Si doar pentru serviciile prestate „la vedere”. Ca doara comertul cu lumanari sau colectele la domiciliu nu vad ele chitante in veci.
Serios acum, iei prea in serios chestiunea cu biserica, si nu e cazul, pentru ca ajungi sa negi evidentele. Daca zece oameni, la fel de credibili ca si tine, si poate la fel de credinciosi, zic ca preotii cer bani, si nu au nici o problema in a recunoaste asta, tu vii si zici ca nu-i asa. Si eu trebuie sa te cred, ignorandu-i pe ei si propria-mi experienta.
Si-apai, bat-o pacatele de logichie, hotaraste-te daca-i alba sau neagra. Ca-mi zici in titlu ca propozitia „preotii cer bani” e falsa, iar apoi vii si admiti ca nu. Umbli cu sofisme si nu-ti sade bine.
Daca cineva critica preotii, nu vrea neaparat desfiintarea bisericii; nu-i pune pe toti in aceeasi oala. La fel cum eu, atunci cand critic medicii ca iau spaga, sau politistii, nu vreau desfiintarea spitalelor sau a politiei.
Nouă ni s-au cerut bani, de la obraz şi la nuntă şi la înmormântarea bunicii. La fel şi la vizitele la domiciliu, deşi nu le-am solicitat eu.
Iar la înmormântarea bunicii, povestea a fost aşa: dânsa a murit complet pe neaşteptate aşa că a fost greu şi cu pregătiri şi cu priveghi şi cu toate. Preotul a ajuns la 11 fix, (ora negociată) dar nu a avut bunul simţ să-l aştepte măcar pe tata să se schimbe şi să asiste la slujbă, căci era slujba mamei dânsului. De mama nu mai vorbesc.
În biserică se făceau reparaţii. Până nu a ridicat vocea una dintre mătuşile mele, popa n-a simţit necesar să solicite încetarea bocănelilor. În definitiv ce conta respectul pentru una dintre persoanele în vârstă ale satului. (Care fusese educatoare pentru mulţi dintre cei rămaşi în sat, soţia unuia dintre învăţători, fiica altuia, dânsa însăşi predând în perioada aia grea a războiului.)
Dupa cum ziceam si in articolul celalalt, eu sint de acord sa platesc oamenii care isi fac treaba, care merita. Protii si-o fac? Asta cred ca e prima problema.
@ion: ma, ioane, tu mori si vedem noi p’orma – te-ngroapa, nu te-ngroapa? daca da, inseamna ca-si fac treaba. daca nu, o sa te rezemam de-un gard, bine?
Eu cred ca treaba lor e sa faca tot posibilul, ca dupa ce mor sa imi fie caldut, dar nu foarte.
E irelevant cat de frumos imi canta cineva cand sint in sicriu, daca o sa fiu in sicriu:)
uite ce e, io ni’ nu cred, nici la biserica nu calc decat cand e musai din motive sociale, dar am impresia ca daca crezi, atunci nu-i treaba nimanui sa-ti asigure un loc caldut. ori ti-l asiguri singur, ori ba. valabil si inainte, si – pentru credinciosi – dupa ce dai coltzu’. „precum in cer, asa si pe pamant” – ca sa citam trunchiat si alaturea cu drumu’, cum se practica chiar in biblie si cu biblia.
Daca va considerati doar carne si oase, da, sunteti in sicriu. Trist 🙁
daca e asa vesel, abia astept s-o vad pe d-na MMP-senior cum se bucura cand te duci tu, duce-te-ai. sau nu, mai bine intai sa ai copilaaaashi – si sa se duca, si tu sa te uiti in sus sa stii ca-s fericiiiiti, ca nu-s acolosha in sicrie. si sa te bucuri.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2ynklArdRxw
la o biserică mică de cartier sunt afişate preţurile, 200 de lei fie că e nuntă, botez sau înmormântare, asta ca să nu mai fie discuţii. urmăresc discuţia de azi de dimineaţă şi imi aduc aminte de clasa a zecea din liceu, se întampla în 82 şi, profesoara de română ne aducea biblia în clasă şi ne sfătuia să o citim pentru cultura noastră generală. reţineţi în 82. chiar ne citea pasaje, în nişte vremuri în care îşi risca cariera şi chiar viaţa. ne vorbea de cel mai iubit dintre pământeni şi ne spunea să citim pentru că este vorba de nişte oameni care trăiesc printre noi. (intre timp marea lor majoritate s-au dus). Soljenițîn însăşi spunea că în lagăr cel mai bine au spravieţuit credincioşii, că el însăşi a descoperit credinţa în lagăr. despre ce vorbim? fiica mea are în clasă un coleg cu tată arab, ei bine Said vine la orele de religie, sunt clasa a XI-a, este botezat creştin ortodox şi nu pot să mă întreb ce vremuri am ajuns să trăim? pe mine citirea noului testament, în acele vremuri, m-a schimbat, zic eu în sensul bun, că sunt om şi am greşelile mele pentru care în sinea mea mă judec, eu însămi, şi vreau să mă îndrept dar asta-i o luptă zilnică care-i altă parte a altei poveşti. cum ne-am schimbat în aceşti ani de tranziţie. anul trecut venea popa cu botezul în bloc, vin de la piaţă cu şacoşele în mână şi ne trezim nas în nas, la mine în casă dezordine, mă gândeam cum să-l poftesc înăutru cu paturi nefăcute lasate aşa de dimineaţă? in fine, îmi zic, îi dau nişte bani şi gata, că doar după asta vin, nu? las sacoşele jos, întind banii dascălului, mă scuz şi gata, dau să intru în casă, când, preotul mă opreşte „nici chiar aşa” imi zice şi-mi întinde icoana, mă binecuvântează şi mă stropeşte cu aghiasmă. mi-a fost atât de ruşine … ne-am obişnuit, ca şi în educaţia copiilor, să arătăm cu degetul spre oricine altcineva dar nu spre noi, noi care ne ducem la biserică în fuste scurte şi decolteuri până la buric, facem pomeni de fală iar dacă preotul îndrăzneşte să spună că nu aşa se cuvine la sfânta biserică nu este un preot suficient de bun. şi ar mai fi de spus dar poate altă dată.
Hai sa vedem: am fost nas la o nunta la Biserica Sf. Nicolae din Piata Unirii Brasov acum cativa ani: la sfarsit de slujba discut cu parintele si intreb cat trebuie sa dau: cat te lasa inima. Cand a vazut cat ii voi da (150 lei cred) s-a zburlit: atata e numai pt mine, atat trebuie pt cor si atat pt nu stiu care. Deci unde a ramas ideea de „cat te lasa inima”? Adaug ca nu a fost taiata nici o chitanta. De ce vreau chitanta ? Pt ca toate veniturile sa fie inregistrate. Daca nu le inregistreaza auzim apoi cat de saraca este Biserica; las’ mai bine sa fie transparenti si voi vom vedea cat de saraca este Biserica.
De ce nu vreti dvs sa intelegeti ca in timp, in Tara Romaneasca, s-au creat niste mecanisme informale care trebuie studiate, intelese si eventual readuse la normal?
Haideti sa va explic io: in mod normal n-ar trebui platit corul. Pentru ca in mod norma, cei de la strana ar trebui sa fie din parohie. Toti ar trebui sa stim sa cantam ce e de cantat la o nunta, botez sau liturghie… Cu timpul, comunismul a urmarit sa transforme Biserica intr-o institutie subordonata statului, in care preotii sa fie niste „prestatori de servicii”. Comunistii stiau ca Biserica este o comunitate, pe care daca o spargi, o distrugi. Revenind la cor, acesta a aparut din nevoia de a „canta cineva”. Unii din ei sunt cantareti si-n viata de zi cu zi si daca nu sunt platiti, NU VIN. Dar fara strana nu se poate face slujba. Ce preferati?
Eu as vrea ca toti, cei care ne dorim un botez, o nunta, etc, sa fim prezenti EFECTIV in viata Bisericii. Si sa stim randuielile. Si-atunci n-am mai avea nevoie de „prestatori de servicii corale”.
Daca vreti si comoditate si idealism, adica „serviciu religios”, nu se va schimba nimic. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
„fara strana nu se poate face slujba” – says who? la mine la biserica din cartier, 25 de nunti intr-o duminica, la foc automat, maximum 15 minute / fericita pereche. nema cor, nema „strana”. sa nu-mi zici ca nu se pune 😀
subscriu si mi se pare o idee progresista ca participantii la actul religios sa se implice activ si sa nu fie simpli spectatori. nefiind insa un practicant, nu imi permit sa dau altora sfaturi despre cum sa se organizeze, ramane doar o idee cu care-s de acord.
am facut si eu, la vremea respectiva, ca tot omu’, cununie religioasa. jumate de gura alor batrani, jumate din curiozitate. am mai fost si nas apoi si etc, deci am un dram de experienta, mai ales ca evenimentele la care am asistat nu au fost doua in aceeasi biserica sau oras. cam la toate am observat acelasi lucru. nici nu fac referire la partea materiala a problemei. (sa iei bani pentru o inmormantare mi se pare cel mai josnic; poti lua pentru nunta, botez, ce vrei tu, da’ nu cand il ingropi pe om – ti-a dat toata viata, ii iei si-acum? unde e crestinismul?) ceea ce mormaie preotu’, ca mormaie, nu ai efectiv cum sa-l asculti si sa intelegi ce zice la cat de plictisit e si de cate ori a rostit aceleasi lucruri, din ce-am putut intelege, are prea putine legaturi cu evenimentul in sine. in afara faptului ca s-a repetat de 3 ori, nu am inteles nimic din slujba mea de cununie. preotii nu au reusit sa ma atraga, macar prin forma, nici o clipa de partea religiei ai carei slujbasi sunt. nu am eu porii deschisi catre divinitate? cu certitudine i-am avut deschisi catre reprezentantii aceteia, care de fiecare data mi-au lasat impresia ca-s „pe timp”. bai, am 10 nunti azi, nu pot sa te tin mai mult de 45 de minute. ca o paranteza, daca slujba n-are macar o ora, e nasol. nu ti-a facut preotu’ o slujba ca lumea, o sa ai probleme in casnicie, a doua zi tot cartieru’ stie.
sunt detalii, insa mie mi se par foarte elocvente in contextul situatiei actuale in care se gaseste institutia. e treaba domniilor lor cum inteleg sa se organizeze si reformeze, sa se supuna dogmelor si textelor religioase, insa sa nu aiba nici o indoaiala ca numaru’ adeptilor va scadea exponential pe masura ce tinerii vor avea acces la informatii din ce in ce mai mult.
o privire aici arata o alta parere:
http://www.buhnici.ro/2011/09/04/oglinzile-croitorul-si-popa-1-din-3/
Că cer bani… nici o problemă. Că nu plătesc impozite… eeee, aici înseamnă că e cineva mai egal decât altul.
Salariul este de la enoriaşii săi, cum sunt veniturile pastorilor neoprotestanţi? Nuuu, de la buget, coane Fănică, de la buget. Adică şi din banii neoprotestanţilor. Ăia cu „obiceiuri păgâne”…
Poate ai o problemă de identificare a limbajului nonverbal şi nu prea înţelegi „mesajul”. Unii preoţi nu cer, dar lasă să se înţeleagă c-ar fi bine să dai. Nu de alta, dar nu le poţi scoate ochii dup-aia pentru servicii de proastă calitate, că doar tu le-ai dat, ei n-au cerut…
Cât despre înmormântare doamne fereşte să-ţi fi cumpărat un loc de veci la „privat”, că nu pupi tu slujbă chit că ai toate acatistele plătite la suprapreţ…
Eu m-am însurat la popa ăla care slujeşte la biserica din parc(Bv). Mi-a dat chitanţă pentru serviciul „cununie”. Avea chitanţierul sub patrafir. L-am rugat să facă o slujbă scurtă, că-s cam păgân. Mi-a respectat dorinţa, a fost ok.
ieftinie, io cred ca daca tot i-ai platit fromos cu chitanta, puteai si sa-l rogi sa nu faca slujba deloc. nu cred ca te refuza: clientul nostru – stapanul nostru.
Din comentarii se observă diferenţa de mentalitate între aceea de „coate-goale” şi „zgârie-brânză” indusă de bolşevismul ateist (mai vechi sau mai nou) şi boieria strămoşească a Românului verde. Cui îi place să se încadreze în prima categorie să rămână cu Marx, Engels şi Darwin în continuare…
Pe mine era să mă ia la bătaie un client, când i-am cerut bani pe un proiect.
– Păi, unde e creştinismul, dom’le? – m-a întrebat el.
Şi chiar nu puteai să-l faci gratis?!?!
Puteam, dar atunci unde era creştinismul? :))))))))))))
Pai e extrem de simplu de rezolvat problema. Daca bolsevismul a impus ritualul comunitatii la nivel de serviciu, sa revenim la comunitate. Fiecare comunitate sa isi sustina biserica si preotul, cu banii lor privati. Si impreuna sa isi sustina scoli religioase si ce mai este. Si atunci nimeni nu mai poate comenta, cine e credincios isi vede de treaba, cine nu, la fel.
Tovarăşe borg (că am văzut Star Trek Next Generation),
bolşevismul a impus ura de clasă, materialismul dialectic şi satanismul ateist. Comunitatea românească ESTE România în întregime. Iar idealul este România mare. Cui nu-i place, marş!
Sigur, sa nu se mai sustina biserica de la buget. Dar – pt. ca tot suntem pe un blog de istorie! – cu o conditie: sa dea statul inapoi bisericii tot (dar tot!) ce i-a luat; si cu dobanda, bineinteles!
Iar despre banii ceruti de preoti. E si asa, si asa. Unii nu cer deloc, ba chiar refuza, asta chiar daca nu prea au bani. Altii, cer. In general, se cere pt. a putea trai. Preotii au si ei nevoie de bani, asta e. Si noi am „organizat/intermediat bisericeste” nunti si botezuri. Am dat cat am vrut, ba chiar ni s-a spus ca e prea mult, desi nu am dat mult deloc. Putin si pt. strana, doar ii cunosteam, studenti saraci. Mai urat a fost la organizarea inmormantarii unui prunt de cateva zile, a unor prieteni. Parintele, bun(icel), dar si contabil, mai bunicel. Dupa ce i-a adus la zi cu contabilitatea contributiilor anuale pe mai aiuritii nostri prieteni, a trebuit platit si tariful intreg pt. loc de groapa, 2000 lei. Ca satul e mic, iar veneticii, multi. Apoi evitata mafia groparilor tigani. In fine, preotii nu-s mai avizi de bani ca restul, ci, in medie, mult mai putin. Cine e cinstit cu sine insasi, nu se poate sa nu se regaseasca pe sine si adevarul in biserica/credinta ortodoxa. Cine nu, marcar sa nu arunce cu noroi.
Mdaa!… Daca arunca cineva o picatura de „rahat” in borcanul cu miere, mai gusta cineva???. Cam asta s-a intamplat in cei 23 de ani de ”libertate” cu Biserica Ortodoxa; insa pe aceasta nici portile iadului nu o vor birui, deci nici primatele darwiniste bine indoctrinate de sistem.
Ce va mai arde pe unii….tamaia!
În toate discuţiile ăstea despre BOR văd o încrâncenare pe care nu o înţeleg. Văd că prea puţini fac diferenţa dintre religie şi credinţă şi văd că nimeni nu pricepe că nu e obligatoriu să faci nuntă sau botez sau înmormântare ortodoxă ( sau chiar religioasă ). Nu-ţi convine? Nu participa! Nimeni nu te obligă.
România este un stat ortodox. Nu vă mai inflamaţi atât şi citiţi puţin istoria românilor ca să vedeţi că un singur lucru ne-a ţinut aici şi anume ortodoxia. Nu o spun eu, o spune istoria. Nu mai credeţi toate prostiile pe care le auziţi la televizor. Da, există popi mafioţi şi corupţi, dar asta nu înseamnă că ortodoxia este coruptă.
Şi nu sunt pocăit sau habotnic sau bisericos. Cred în Dumnezeu nu în religie şi la biserică merg doar la vreun eveniment. Asta ca să nu existe vreo confuzie.