Realitatea ca delir – o poveste despre Securitatea comunistă

”Agentul nostru Victor” de Stejărel Olaru este o carte ce te aruncă în vârtejul turbării generale care a cuprins România în anii 40 ai secolului trecut și nu s-a mai potolit până în ziua de azi. Este povestea unui șef legionar devenit traficant, spion, deținut și torturat în închisorile comuniste, din nou spion și în sfârșit mic-burghez londonez deținător de proprietăți imobiliare dedicat misticismului.

Agentul Victor a fost un supraviețuitor și Stejărel Olaru spune povestea destructurării unui om, intrarea lui într-un mecanism de minciuni din care nu mai este în stare să iasă – prețul supraviețuirii a fost anihilarea lui ca personalitate. Cu foarte puține excepții personajele cărții trăiesc și acționează în afara realității obiective, într-o lume paralelă construită de fiecare din ei pornind de la psihoza denumită generic ”regimul comunist din România”. Efectiv oamenii își construiesc o lume din cuvinte și acționează în această lume, care este independentă de mersul realității.

Psihoza din Securitatea comunistă

Ce este fascinant? Că oamenii ăștia chiar au trăit și faptele lor au avut efecte asupra altor oameni – mulți au murit, și mai mulți au putrezit nevinovați prin pușcării, cei mai mulți au fost siliți să trăiască în spitalul de nebuni denumit Republica Populară România, fără posibilitate de externare. Povestea agentului Victor este varianta românească a ”Struțocămilei” lui Vladimir Volkoff (istoria unui KGB-ist trimis să se infiltreze în rândurile preoțimii ortodoxe care sfârșește prin a deveni credincios). Însă în vreme ce ”Struțocămila” este o ficțiune, agentul Victor a fost real, încă trăiesc oameni care l-au cunoscut. Această micro-istorie îmi pare una dintre cele mai veridice reflectări ale macro-istoriei: Stejărel Olaru a refăcut în baza documentelor de arhivă o adevărată foaie de evoluție a unei psihoze personale cauzată de o psihoză la nivel național. Când și când mai apar ”consilierii sovietici” – adevărații agenți purtători ai nebuniei.

Ioan Petru Culianu spunea că Securitatea comunistă a fost o instituție a cărei colosală eficiență a fost egalată doar de gigantica sa prostie. Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi când afli de la Stejărel Olaru că ofițerii de Securitate au furat din banii de misiune ai agentului trimis să-i spioneze pe americani și care – culmea culmilor! – chiar reușise să se infiltreze în principalele organizații de spionaj SUA. Un furt a cărui acoperire declanșează ruperea de realitate și deschide larg ușile psihozei de care vorbeam. La fel de suprarealiste sunt și aventurile ofițerilor de Securitate trimiși în misiune la Londra sau Paris fără să știe boabă de engleză sau franceză și care își ratează misiunile pentru simplul motiv că nu reușesc să ajungă la adresa indicată – efectiv nu au fost în stare să ceară o simplă îndrumare de la un trecător.

Istoria unei trădări totale

O carte de o veselie depresivă. Agentul Victor a trădat pe toată lumea fără nici un fel de discriminare și a sfârșit trădându-se pe sine, rătăcit într-o lume a fantasmelor construite de el însuși pentru a se apăra, dar care până la urmă l-a înghițit cu totul, lăsându-l aproape fără nici un punct de orientare. Arghirofilia și setea de acumulare de proprietăți imobiliare au fost ultimul refugiu, ancora ce l-a ținut în viață.

Stejărel Olaru a reușit să etaleze această frescă detaliată în baza documentelor din arhiva Securității și a serviciilor de informații occidentale, memorii și mărturii personale, presa contemporană și documente diplomatice – arsenalul obișnuit al unui istoric. Însă radiografia aceasta a unui caz personal este oglindirea fidelă a delirului general în care s-a zbătut România aproape jumătate de secol – și încă ne mai scutură convulsiile cauzate de lipsa unui tratament.

Cartea ”Agentul nostru Victor” o găsiți aici cu o reducere de 30% (încă).