Pe Norman Spinrad l-am citit prima oară acum vreo 15 ani – „Maşinăria rock’n’roll”, o carte care mi-a schimbat instantaneu percepţia despre MTV. După ce îl citeşti pe Spinrad vezi altfel lumea în care trăieşti. Nu ştiu prin ce raţionament lucrările lui Norman Spinrad au fost încadrate la science-fiction. De fapt cărţile lui sunt mai degrabă modele de anticipaţie socială – noi ne confruntăm azi cu problemele puse de Spinrad în romanele sale.
„Jocul minţii” (Mind Game în original) a fost publicată în 1980, eu am traducerea în română apărută în 1996 la Nemira. Este vorba de o polemică destul de transparentă cu Biserica Scientologică şi nu ştiu de ce îmi lasă impresia că a fost cumva comandată. Un tânăr regizor american cade în capcana unei secte intitulate „Transformaţionalişti” care îi spălaseră creierii soţiei sale şi omul face tot ce poate să o salveze. Astfel începe o bătălie a unui singur om împotriva unei organizaţii gigantice: miza luptei este „programarea mentală” a individului. Armele lui – schizofrenia şi paranoia. Omul una spune şi alta gândeşte, suspectează pe toată lumea pentru a putea supravieţui. Este silit să devină „tranformaţionalist” devotat – dar să rămână întreg la cap şi să îşi păstreze personalitatea în condiţiile în care scopul „transformaţionaliştilor” este să îl spele pe creier. Faţă de posibilităţile transformaţionaliştilor comuniştii sunt începători…