Adrian Cioroianu şi Stelian Tănase au susţinut ieri seară teza că regele Carol al II-lea trebuie reevaluat, nu a fost chiar aşa de rău pe cât se spune. Dar să luăm pe rând argumentele prezentate la dezbaterea „Controversatul rege Carol al II-lea”.
1. Cedarea Basarabiei s-a făcut în urma unui Consiliu Regal
Consiliul Regal era o instituţie marionetă, o faţadă destinată acoperirii deciziilor lui Carol al II-lea. Contraexemplul cu Consiliul Regal din 1914 unde regele Carol I a cerut să intrăm în război de partea Germaniei şi consilierii s-au opus, iar regele a cedat nu stă în picioare. Consiliul Regal nu a fost niciodată o instituţie formată în baza unei legi, cu atribuţii clare, dimpotrivă, erau adunări informale în cadrul cărora suveranul se consulta cu cei mai influenţi oameni ai ţării. Deosebirea dintre Consiliul Regal al lui Carol I şi Carol al II-lea: în primul caz membrii Consiliului chiar aveau influenţă, în al doilea caz era vorba de oameni care nu prea puteau influenţa societatea românească (al cărei mecanism tradiţional al partidelor fusese pulverizat de însuşi Carol al II-lea!).
Studiile Statului Major şi sintezele Serviciului Secret de Informaţii spuneau clar că din punct de vedere militar era imposibil de rezistat în vara anului 1940 – iar Carol al II-lea ştia foarte bine asta. Un mic exemplu: la începutul războiului România avea 35 de tancuri comparabile cu ce aveau sovieticii. Carol al II-lea a pus în scenă mascarada cu Consiliul Regal ca să se „acopere” în faţa istoriei, nimic mai mult.
2. Corupţia lui Carol al II-lea este o bârfă inventată de legionari şi preluată de comunişti
Orice studiu al izvoarelor memorialistice lămureşte rapid chestiunea. Constantin Argetoianu, Armand Călinescu, Victor Slăvescu, Pamfil Şeicaru, Petre Pandrea – nici unul dintre aceştia nu pot fi consideraţi legionari, ba chiar dimpotrivă. Şi totuşi aceştia îl acuză pe Carol al II-lea că a patronat un gigantic sistem bazat pe corupţie. Este exclusă o înţelegere între aceşti memorialişti pentru întinarea memoriei suveranului – nici între ei nu se iubeau foarte tare. Într-adevăr, legionarii au promovat cel mai intens povestea corupţiei (aveau şi motive s-o facă) însă această corupţie este atestată din multe alte surse diverse, nu doar memorialistice. (Aici puteţi citi istoria unui caz de corupţie patronat de Carol al II-lea)
3. Carol al II-lea nu a fost un afemeiat
În formă extinsă, această teză zice aşa: Carol al II-lea i-a fost credincios Elenei Lupescu până la moarte, nu a fost un play-boy, aşa cum se spune. Din nou, sursele memorialistice spun altceva. Am scris mai pe larg aici despre viaţa intimă a regelui Carol al II-lea. Surse diverse şi extrem de bine informate (Armand Călinescu, Constantin Argetoianu, Gavrilă Marinescu) atestă faptul că regele frecventa prostituate.
Corolarul acestei teze: ce ne interesează pe noi viaţa intimă a regelui? Dacă era un virtuos, fără să o aibă drept amantă pe Elena Lupescu, ar fi fost mai bine? Răspunsul este că ne interesează viaţa intimă a suveranului. În primul rând, ataşamentul său faţă de Elena Lupescu a creat o mare problemă în relaţia cu Marea Britanie (unde un rege a renunţat la tron pentru o amantă în aceeaşi perioadă, iar la noi regele stătea cu amanta în palat). În al doilea rând Elena Lupescu s-a implicat în politică şi în lumea afacerilor – ceea ce a încurcat foarte multe iţe. În al treilea rând, viaţa personală complicată a lui Carol al II-lea crea situaţii tâmpite – primul ministru trebuia să fie de acord să stea la masă cu amanta regală ca o condiţie pentru accesul la putere. Şi mă opresc aici. Problema lui Carol al II-lea nu a fost că a avut o amantă (ca mulţi alţi regi de altfel), problema a fost că i-a permis să se amestece în politică şi să-i influenţeze deciziile. (Vezi aici o poveste cu Elena Lupescu şi prima amantă a regelui Mihai)
4. Carol al II-lea a fost voievodul culturii interbelice
Toate păcatele lui Carol al II-lea ar fi spălate prin aceea că a investit foarte mult în cultura română. În primul rând trebuie spus că toţi regii şi reginele României au făcut asta. Carol I şi Elisabeta i-au sponsorizat pe Eminescu, Caragiale, Enescu etc. Ferdinand a fost mai zgârcit, dar Maria arunca cu banii în toate părţile fără să se uite la sume. Nu e nimic nou că regele Carol al II-lea a sponsorizat cultura română – nou la el a fost cultul personalităţii (detalii aici).
Însă regii anteriori nu au distrus sistemul politic românesc, ei au creat şi consolidat acest sistem. Carol al II-lea a instaurat o dictatură (de catifea, într-adevăr) iar vina lui cea mare este că a pulverizat un sistem politic pus pe picioare cu greutate începând din 1866. Asta plus instaurarea corupţiei instituţionalizate, fărâmarea sistemului juridic şi aplicarea asasinatelor de stat – acestea sunt vinile lui Carol al II-lea.
Într-adevăr, Carol al II-lea a fost o victimă a geopoliticii şi după căderea Franţei şi începutul dominaţiei hitleriste asupra Europei România nu mai avea nici o şansă, indiferent de ce conducător ar fi avut. Însă asta nu îl scuză cu nimic pe Carol al II-lea care a lăsat în urma sa o Românie putredă, pregătită pentru sovietizare.
Uuuf! Cand am vazut titlul m-am speriat ca si dumneavoastra sustineti aceasta teza.
Am mai putea adauga la crimele facute de Carol al II lea faptul ca a ordonat sau a permis (nici nu mai conteaza) executiile fara macar un simulacru de judecata si expunerea in piata publica a cate trei legionari in fiecare judet.
Stiu ca multi istorici ezita sa vorbeasca despre asta din motive de corectitudine politica insa asa s-a deschis un lung sir de nelegiuiri in istoria Romaniei …
Nu ar fi fost mai spectaculoasa intalnirea de ieri daca ati fi fost si dvs. de fata sa prezentati SI acest punct de vedere?
Crezi cumva ca a fost filmata dezbaterea sau inregistrata ,sa o gasesc pe youtube?
Iar daca cumva, ca românul impartial, de îndoim de „impartialitatea” altor români (Constantin Argetoianu, Armand Călinescu, Victor Slăvescu, Pamfil Şeicaru, Petre Pandrea având fiecare câte o chestie cu Carol) si dorim sa ne îndreptam catre presa straina, vom descoperi exact aceeasi imagine, a unui rege care patroneaza coruptia.
De altfel, cei care au avut ocazia sa vada filme american de prin anii 30-40 nu o data au putut remarca expresia „dar ce, eu sunt regina României, sa-mi permit aia si ailalta?”. Nu este vorba evident despre Elena, ci despre a treia si ultima (oficial nu a fost regina, pentru ca s-a casatorit cu un ex-rege – pentru exact acelasi motiv nici Ana de Parma nu e regina).
cine are chef de istorie adevarata sa caute Bratiano pe siteul Time :))
Carol Caraimanu este cel care si-a impuscat mama
@ Dragos – am fost la dezbatere, am preferat să tac şi să scriu.
@ Catalin – din ce am văzut a fost o cameră care a filamt de la început până la sfârşit, nu ştiu dacă va ajunge filmarea pe internet.
de ce nu putem vedea calea de mijloc? incontestabil Carol al II-lea are meritele lui, peste tot în lume cele mai bune afaceri se fac cu statul, chiar şi la americani, să ne gândim numai la industria de armament. pe lângă această industrie trăiesc şi o serie de firme mai mari sau mai mici. senatorii americani au, incontestabil (na, că iarăşi folosesc cuvântul), industriaşii lor preferaţi, sunt firme care îi sponsorizează atât pe democraţi cât şi pe republicani, că nu se ştie cine câştigă. de ce trebuie să-l condamnăm pe Carol al II-lea atât de vehement? e ca în povestea aceea din lagăr, cu prinţul Ghica care, plimbat prin ţară să vadă realizările n-a remarcat decât nişte sălcii plăngătoare, plus răspunsul „noi le făceam mai bine şi fără robi”. aşa este. plângem după industria comunistă uitând că a fost un colos cu picioare de lut.că s-a spart în 23 de ani păi … nici nu avea cum altfel, pentru singurul motiv că aceea industrie a fost gândită pentru o piaţă restrictivă, pe piaţă liberă a murit. cu toată şpaga, mascată sau nu la masa de poker, industria de atunci era gândită de un om cu picioarele bine înfinte în realitate, dovada că nu mai suntem în stare să producem azi la nivelul anului 1938. când societatea merge bine înfloreşte şi cultura. cineva spunea că poporul român este un popor vesel, că dacă românii ar câştiga bine restaurantele ar fi pline, că ne place să petrecem. aşa e. aşa era atunci, când măslinele, peştele şi brânza era mâncarea săracului. aşa că, hai să-l vedem pe Carol al II-lea ca pe un om, cu bune şi rele.şi nu n-a lăsat în urmă o Românie putredă pregătită de sovietizare, aş îndrăzni să spun că Mihai a lăsat, prin legile şi decretele semnate după 23 august, prin actul de abdicare (de ce a trebuit să se întoarcă în ţară?) o Românie dezonorată, dezamăgită şi umilită.
Pt mine Carol II ramine legat de faptul ca a lasat tara nepregatita pt ceea ce a urmat : ultimatumul sovietic si Dictatul de la Viena . Nu mai vorbesc de asasinate si hotii . Orice altceva ar fi facut , ar fi fost insignifiant fata de daunele produse urmare a acelor evenimente, daune ale caror consecinte le simtim si azi . Ia ginditi-va numai la Dictatul de la Viena : din Ardealul de nord au plecat 500000 de romani , au fost adusi 500000 de unguri , romani au fost trimisi la exterminare pe frontul rusesc in armata maghiara . Rezultatele se vad si azi in demografia Ardealului de nord . Duypoa Revolutie toata viata politivca a fost influentata de acest raport demografic.
Deci , arza-l focul in cazanul 432 in regatul lui Sarsaila
Mi-e greu sa cred ca ia cineva in serios teza asta. Carol al II-lea a fost un rasfatat al istoriei, nu o victima a ei. A mostenit o economie relativ stabila, un sistem politic destul de functional (vezi Constitutia din 1923), un prestigiu international deloc de neglijat, a avut suficient timp sa le consolideze (10 ani),si cu toate astea a reusit sa le cam faca praf. Impresia mea e ca s-a inspirat cam mult din viata altui Carol al II-lea, cel al Angliei, dar a fost departe de inteligenta aluia.
Îmi poate spune cineva care ţară ar fi fost pregătită pentru ultimatumul sovietic?
Finlanda nu avea nici măcar uniforme!
haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. să zicem că eşti ofiţer, sau chiar soldat dacă vreţi, ce ţi-ai lăsat acasă familia. să zicem că faci frontul din 41, ajungi fie la cotul Donului fie în Crimeea, nu are importanţă, pe urmă te retragi cum te retragi şi ajungi să lupţi acasă. înainte de 23 august armata a muncit să întărească linia frontului pentru ca dintr-o data poarta Iaşului să se deschidă pentru armata roşie. hai, treacă şi asta, lupţi mai departe, de data asta alături de „aliaţi”. hai că vine şi sfârşitul războiului şi te bucuri că te întorci acasă dar, ce găseşti acasă? în scurt timp ofiţerul este trecut în rezervă şi poate, judecat pentru crime de război, soldatul să zicem că era ţăran îşi pierde bucăţica lui de pământ samd … pe care le ştiţi. cam cum v-aţi simţi? să nu ziceţi că nu se poate, am avut în familie o rudă care a făcut frontul din prima zi până la ultima, ca puşcaş mitralior, nici nu mai ştia câţi servanţi schimbase. înainte de 41, fusese băiat de prăvălie, patronul drept recunoştiinţă îl ajutase să-şi cumpere teren în Bucureştii Noi, acolo unde se construia un cartier nou şi unde el visa să-şi deschidă o cârciumă, doar că au venit comuniştii şi s-a ales praful.te-ai simţi trădat, presupun, dar de cine?
Eu recomand sa se citeasca jurnalul lui Sanatescu ,copil ala de Mihai era un papitoi,el si a vazut doar interesul lui cat despre partide nu au miscat nimic ,Romania a asteptat sa vada incotro merg sortii si abia atunci a miscat ceva cat despre cainele de antonescu trebuia calcat cu tancul pentru ce a facut armatei
Uite un caz de pe vremea cand Carol al II-lea nu era inca rege: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/escrocheria-armstrong-fokker-o-poveste-f-16-interbelice
@ krossfire – Bun exemplu. Nu se ştie că în realitate afacerea Fokker i-a lămurit pe mulţi asupra lui Carol al II-lea şi că Elena Lupescu a fost bomboana pe colivă pentru acceptarea celei de-a doua fugi a viitorului rege născut talent şi mort speranţă.
@catalin
Nu stiu ce a facut Antonescu armatei.
Stiu însa ca de multe ori Antonescu a fost mintit de conducerea armatei cu privire la diversele situatii, din frica de raspundere. Cam cum se faceau vizitele de lucru ale lui Ceausescu, esalonul doi fugea repede în teritoriu si se rezolvau lucrurile , sa vada „toavarasul” ca tara e înfloritoare si poporul o duce bine.
@George Damian:
Asa cum au stiut, tot asa au si uitat, în special Maniu care l-a adus înapoi pe tron.
Faptu ca era .. curvar e cel mai mic dintre pacatele sale!! (De fpat cam toti oamenii politici romani aveau amante din blesig). Ce4 a suparat era faptul ca Duduia se amesteca in afaceri si „taxa” gros. Actualu sediu al PDL este de fpat casoiul Duduii primit cadou de la Auschnit – ca 7 milioane lei. Ce contract a primit Auschit5 nu stiu .. da unu GRAS!!!
Antonescu a decimat armata romana la Cotul Donului aia a facut
@catalin:
cu riscul de a supara mai multi, trebuie sa-ti spun ca nu Antonescu a decimat armata, ci rusii si armata însasi (neînzestrata corespunzator tocmai de catre regele Carol II, seful suprem al armatei).
România nu a avut o armata, niciodata. A avut mai degraba tarani. Componenta armatei nu s-a schimbat practic de pe vremea lui Stefan cel Mare si a „oastei cele mari a tarii”. tarnilor li se promitea pamânt si se înrolau în armata. Cât despre pregatire, cum probabil îsi aduca aminte cei care au facut armata pe vremea lui Ceausescu, era mai degraba o batjocura si o înjosire din partea subofiterilor ….
Americanii au început razboiul cu o întârziere de 5 luni dar au continuat-o pentru înca 5, au luptat pe trei fronturi, si au pierdut între 100000 si 400000 de oameni mai putin decât noi (care avem între 500 si 800 de mii de morti, functie de statistica).
La cotul Donului pe toata durata Stalingradului si luptele conexe, nu am putut pierde mai mult de 143296 de soldati, câti aveam acolo, eu stiu de 3000 de prizonieri la Stalingrad si de 27000 la cot.
Mult mai numerosi au fost soldatii români facuti prizonieri de rusi într-o singura zi de catre puciul regelui Mihai. Aschia nu sare departe de trunchi.
@Mihai Frâncu
„Mi-e greu sa cred ca ia cineva in serios teza asta.”
Probabil o chestie de PR regal.
Am observat ca ori de câte ori regele Mihai este pus la colt cu câte o chestie de care nu poate scapa, începe corul laudatorilor cu „familia regala a României” care a facut unirea, a câstigat independenta, a facut si a dres, ca prin extensie sa i se reporteze lui, adica lui Mihai, aceste merite. Indirect. Concluzia finala fiind: Ce bine era sa fi avut si noi rege, uite unde puteam ajunge.
o mica corectie, la inceputul razboiului Romania NU avea nici un tanc comparabil cu ce aveau sovieticii. Cele cateva R-16 pe care le aveam nu se pot compara in nici-un fel cu BT 7 sau T34. R16 inseamna Renault 1916. Sovieticii aveau tancuri facute in anii 30…
@Bogdan
Aproape corect.
Aveam si câteva tanchete Skoda, dar într-adevar, majoritatea tancurilor le-am primit de la nenea Hitler. Cum facerea de bine se razbuna, tancurile nemtesti au fost folosite contra stapânilor dupa 23.08.1944.
Da, pe mine m-ai suparat grav cu diminuarea rolului lui antonescu.O armata de tarani se sutine cu brio in primul razboi mondial cand da asta erau vezi spre exemplificare memoriile reginei Maria cu episodul mamei Ecaterinei Teodoroiu,o sa caut si fragmentul sa il postez.
Pe mine ma intereseaza sa recomanzi si cateva carti despre armata romana in al doilea razboi ,sunt curios ce recomandari ai .
Ce parere ai de Constantin I. Kiritescu – Romania in al doilea razboi mondial?
@ Catalin
Iti recomand doua carti:
„Intre Wehrmacht si Armata Rosie. Relatii de comandament romano-germane si romano-sovietice (1941-1945)”, de Alesandru Dutu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000;
„Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice”, de Platon Chirnoaga, Editura FIDES, Iasi, 1997.
@catalin:
nu minimizez rolul lui Antonescu. Datoria unei armate (si a militarilor) este sa lupte. Ei sunt platiti pe timp de pace când nu fac nimic si trebuie sa-si faca datoria pe timp de razboi. Decizia lui Antonescu a fost o decizie strategica si nu una politica.
Acuma, pierderile suferite de România sunt cifrate la 500-800 de mii, dintre care ca. 350’000 dupa întoarcerea armelor.
Cu alte cuvinte, Antonescu a facut în 3 ani de razboi un „prapad” la fel de mare ca si ceilalti comandanti în 10 luni. În tot acest timp, comandantul suprem al armatei a fost regele Mihai. Sa nu uitam ca o parte dintre cei considerati pierduti s-au întors în tara, de exemplu ca divizia „Tudor Vladimirescu”. Nu ca asta l-ar scuza în vreun fel, dar nici nu-l acuza în mod deosebit.
Si singurul care a reusit sa doteze armata româna cu tehnica de lupta a fost tot Antonescu. Aviatia a avut în principal Emiluri (Me109 ausf E) pe lânga IARuri, blindatele au primit tancuri nemtesti, printre care si tigri, AA a primit Flakuri, poze de pe front indica multe arme nemtesti în dotarea armatei române.
Ce a facut Carol II pentru dotare? Furaciuni ca-n codru … arme second hand si învechite, afacerea Skoda … parca revad anii 90 si retehnologizarea MIGurilor, fregatele britanice ….
@catalin:
stimabile, faci confuzie, noi am pierdut razboiul I, semnând armisitiul cu nemtii în ciuda francezilor cu care ne înteleseseram sa nu facem pace separata. Acest lucru aproape ca ne-a costat statutul de cobeligerant.
De altfel, nu te-ai întrebat cum am ajuns ca din „Treceti batalioane române Carpatii” sa ne cramponam de Oituz, Marasti, Marasesti cu „Pe aicea nu se trece”?
E trist ca trebuie sa moara oameni în plus pentru ca nu au echipament si antrenament.
Da am pierdut primul razboi mondial ,am tradat de doua ori ,o data Centralii a doua oara Antanta doar cu Regina Maria am avut noroc ca a tipa la Clemenceau altfel nu luam nimic din Transilvania.Eu doar spuneam ca in primul au fost numai tarani,frica de bolsevism cred ca l-a si facut pe Ferdinand sa le promita pamant desi nu au rezolvat problema agrara nici pe departe
@catalin:
Masoneria româna (termen generic, pentru ca sunt vreo 17 loje, fiecare pretinzând ca e cea legitima) are o alta varianta:
întrucât delegatia româna era singura care nu avea nici un mason printre membri, i s-a sugerat lui Bratianu si echipa sa se afilieze urgent unei loje franceze, unde se spune ca ar fi capatat prin „avansare la exceptional” gradul de maestru.
În orice caz ai dreptate. Probabil ca Regina Maria este pe primul loc dintre toti regii României.
Marian
in 1940 armata romana avea 76 de tancuri Renault 35 (fara radio, tun 37 mm md 1917 fara capacitati de poenetrare blindaj, echipaj de 2 insi) si 120 de Skoda R 2 (3echipaj 4, tun AT, radio). Vreo 30 de tanchete (repartizate unor subunitati de cercetare) si cca 70 FT 17 (Ranult md 1917) tinute in garaju palatului regal (sa jungi cu ele la Obor … mancai o paine : v max 7km/h!)
Ma rpg germanii au8 mai dotata armata roaman cu tancuri – printre care niste Skoda md 38 – 50 bucati. Plus PZKfW III si Stug. Da putine. INsa in calitate de laiat si de tara industrializata era cam entersu lor ..
În martie 1941, regele Carol II a fost iarasi o victima a istoriei, fiind nevoit sa-si paraseasca 3 masini, 4 câini, servitorii si desigur o factura neplatita de 852$ (la vremea aceea, o mica avere azi ca de altfe si atunci).
http://oi43.tinypic.com/2wp5bhs.jpg
Domnilor, Va multumesc pentru comentariile dv.decente,si mai ales d-lui Damian pentru frumoasa initiativa.In aceste vremuri tulburi,cand adevarata Istorie a fost ingropata,aceasta solutie este cea mai folositoare pentru noi. Fiecare scrie ce stie,ce-si aminteste de la Mosi,si poate cineva,intr-o zi,va alcatui o,,Carte”. Tot ce s-a spus despre Carol II este adevarat,si mult mai multe…Din pacate,Maresalul Antonescu era un militar si un Roman verde de calitate,dar in materie de informatii si politica,nu-i dau nota de trecere..O solutie mai buna nu cred ca a existat..Este usor acum sa vii cu idei..Va multumesc,imi place un dialog urban si sper sa abordati si perioade mai vechi,unde informatiile sant rare sau distruse…Lucian.
Se vorbeste si de Primul Razboi Mondial..Romania a fost batuta crunt de nemti,austroungari,bulgari si turci,dar a castigat Pacea de la Paris….Prin Regina Maria,care nu ,,a tipat”la Clemenceau,ba din contra,si prin Vaida Voevod,care l-a schimbat pe Bratianu,prea cult,prea frantuzit,prea roman..Si desigur Delegatia Romana,compusa numai din savanti in domeniul lor…Luc.
@Ghita Bizonu’:
ai dreptate, mi-a jucat memoria niste feste. Nu am avut tigri, ci doar Pantere, dar si acelea „donate” de rusi, dupa 23 august.
Conform armisitiului si ulterior tratatului de pace a trebuit sa dam rusilor to materialul de razboi capturat.
De aceea Sergiu Nicolaescu ruga armata sa îmbrace în „table” tancurile sa semene cu originalele nemtesti, în filmele patriotice.
PS: ultimele T-34 le-am casat cred prin 1994. Pâna atunci le vedeam din tren la Mizil, cum stateau ca porcii la abator.
@Lucian dela Ploesci ,nu inteleg unde bati cu Vaida si Delegatia.Vrei sa spui ca erau mai bine pregatiti ca Bratianu? Nu l stimez deloc pe Bratianu ,de fapt pe nici unii din ei ,au pornit gresit de cand au ajuns la putere si au sufocat tara mai rau ca FSN &PDSR la vremea lor.Si cred ca ar trebui citite articolele din NYT care sunt puse la liber :
FORCED TO DEFIANCE
Bratiano Is Braving the Su¬preme Council in Order to Retain Power at Home.
HIS CASE LIKE ORLANDO’S
Must Resign in Order to Save Face of French Cabinet; -the View In Paris.
By TV ALTER DCRANTI.
Copyright, 191 fi. by The New York Times Company.
Special Cable to THE NEW YORK TIMES.
PARIS, Aug:. 27.-—The Rumanians con¬tinue to give the Supreme Council con¬siderable trouble arid to cause some of its members, especially Americans and British, a greaA deal of annoyance.
In diplomatic circles it is fully real¬ized that the apparent politeness of the form of the Rumanian notes does not mitigate the almost impertinent spirit of opposition they reveal, which is con¬firmed by the continued high-handed behavior of the Rumanians at Budapest.
The key to the Rumanian attitude is the position of their Premier, Bratiano, and the key to Bratiano’s position is its parallel with that of Sonnino and Or¬lando in May and June. As in the case of the Italian Ministers, Bratiano’s for¬eign policy is the logical consequence of the opposition he is encountering at home. Though nominally a liberal he represents the ** old gang ** of privi-leged classes surrounding the King.
The political equilibrium in Rumania tv as disturbed by the addition to the Kingdom of millions of new subjects in Transylvania and elsewhere. []As the Transylvanian areas have been subjected to Hungarian Bolshevist prop¬aganda urging the population to reject the yoke of the Rumanian boyars, Bratiano was able to convince the King that his throne never would be safe until a reactionary government was estab¬lished at Budapest. At the same time he pleased the whole nation and for the time being blocked opposition by the successful expedition against the hated Magyars.
The trouble is that his opponents are si-ill bidding him up to destruction, and thus to save himself he is compelled to pile aggression upon aggression, no matter what difficulties these may in¬volve with the Paris Council
.August 28, 1919 – By WALTER DURANTY. Copyright, 1919, by The New York Times Company. Special Cable to THE NEW YORK TIMES.
Linkul direct :http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=FB0C1EFD355413738DDDA10A94D0405B898DF1D3
Query:
http://query.nytimes.com/search/sitesearch/#/bratiano/
D-le Catalin, Am gasit in dimineata aceasta un articol interesant in descopera.ro :…….artizanii Romaniei Mari…De acolo puteti incepe mai multe cercetari…Sa speram ca cineva mai ducumentat decat mine va prelua subiectul..L.
Un mic corectiv…instituţionalizarea Consiliului de Coroană s-a făcut printr-un decret-lege din 30 martie 1938. Membrii ei aveau rangul de consilieri regali. Este adevărat, Consiliul avea un caracter consultativ, deciziile sale nefiind obligatorii pentru Rege.
Mai zilele trecute rasfoiam arhiva Topfieldului si am gasit un calup de „5 minute de istorie” de Cioroianu. Unele dintre aceste 5 minute se preocupau de regele Carol II si femeile lui. Concluzia era naucitoare, Carol II a fost considerat „timid” si sub media de femei „consumate” de catre un român, pentru ca, nu-i asa, doar 6 au putut fi documentate. Plus si fidelitatea de care a dat dovada de când s-a cuplat cu Lupeasca.