Aceasta este o teză discutată inutil la nesfârșit. Mai nimeni nu știe exact de unde vine și care este rostul ei, de aceea voi încerca să lămuresc aici esența acestei dezbateri, măcar parțial.
”Românii nu au atacat pe nimeni, românii nu au dus războaie de cucerire” este o teză propagandistică lansată din laboratoarele Institutului de Istorie al Partidului Comunist Român, în vremea lui Nicolae Ceaușescu. Ea se încadra în doctrina militară Războiul Întregului Popor, care prevedea ducerea unui război defensiv (mai ales după invadarea sovietică a Cehoslovaciei în 1968) și pe lângă componenta militară (PTAP, Gărzile Patriotice etc.) avea nevoie de o articulare ideologică în urma căreia să rezulte că ducem un război ”justificat”, ”drept”, ”bun”. Toate doctrinele militare au această componentă, uitați-vă și la NATO sau Federația Rusă.
Niciun istoric serios și cinstit, chiar dintre cei din perioada ceaușistă, nu ar putea susține fără să roșească teza propagandistică a Institutului de Istorie al PCR, mai ales pe dimensiunea ideologică. Între timp doctrina militară RÎP a dispărut, însă tezele propagandistice au rămas în memoria publică și sunt discutate fără sens. După mine ar fi trebuit abandonate și uitate după 1989, ar fi trebuit înlocuite cu o istorie sinceră.
Doar că s-a produs o chestie perversă: ceea ce acum trece drept ”istorie sinceră” sau ”demitizare” este în realitate o contra-propagandă, o combatere a tezelor lansate de Institutul de Istorie al PCR. Chestia asta nu este constructivă: ne învârtim în cerc într-o dezbatere ideologizată, lipsiți de gândire critică. Tezele Institutului de Istorie al PCR sunt total anacronice pentru că impun viziunea ideologică a comunismului național românesc asupra unor fapte istorice vechi de sute de ani. Vlad Țepeș când a distrus toate cetățile turcești de la sud de Dunăre habar nu avea că românii nu au voie să atace alte popoare conform doctrinei militare RÎP din 1970. Vlad Țepeș s-a dus să-i belească fără să aibă mustrări de conștiință, avea el motivele lui bine întemeiate în baza ideologiei vremurilor sale.
În același timp antiteticii care se luptă (de multe ori fără să știe) cu tezele Institutului de Istorie al PCR greșesc când iau în brațe aparatul ideologic al lui Hobsbawm, Gellner și Popper – pentru că și băieții ăștia o dau de gard. Toată lumea îi citează fără să-i citească, sunt la modă, toți trebuie să gândim precum comuniștii ăștia trei și nimeni nu îl ia în seamă pe un Adrian Hastings, care a demolat toate elucubrațiile lui Hobsbawm despre națiuni și evul mediu. Dar trăim într-o epocă în care am înlocuit o propagandă comunistă cu o altă propagandă comunistă și nu mai avem timp să gândim cu propriile creiere. Și toată lumea știe că românii nu existau în evul mediu deoarece Hobsbawm ne învață că în evul mediu nu existau națiuni. Dar asta este altă discuție.
Ideea este că noua istoriografie ”demitizatoare” seamănă cu Don Quijote, se luptă cu morile de vânt ale Institutului de Istorie al PCR și în același timp exagerează stupid transformând istoria românilor într-o poveste a unor troglodiți trăitori prin peșteri, cu pene-n păr și vopsiți în roșu-galben-albastru. Eu nu mă mir de loc când găsesc câte un tânăr născut după 1989 care este extrem de atașat de tezele propagandei ceaușiste, pentru că el are de ales între ”românii au fost șobolanii istoriei” și ”Iisus Hristos a fost dac”. Lipsit de un ghidaj clar în școală, în funcție de personalitate (plus atracția istoriei ”secrete” «dacii vorbeau limba latină, romanii vorbeau limba dacă, tunelurile secrete de sub Bucegi») bietul copil va alege să fie mândru de niște prostii ori să-și înjure țara cu clăbuci la gură și să trăiască frustrarea unei ”istorii mici”. Gândirea îi va fi aglomerată de stereotipuri gen ”așa au fost românii în istorie” – fără să cunoască de fapt istoria românilor.
Un băiat deștept ca Dan Alexe va câștiga bani și faimă luptându-se exagerat cu teza dacopatiei (lansată tot la Institutul de Istorie al PCR, unul dintre cei mai activi băieți de acolo pe domeniul ăsta avea nume unguresc), iar un pungaș bătrân precum Neagu Djuvara va trece drept inovator în istoriografie printr-un artificiu ieftin: nu a citat aproape nimic din studiile care îi contrazic teza ”Basarab a fost cuman”.
Și uite-așa ne învârtim într-un cerc propagandă – contrapropagandă fără să găsim un echilibru.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Bun!
Nu mă bag la daci, valahi sau alte neamuri. Cu siguranță însă că românii nu i-au atacat deloc pe bulgari în războaiele balcanice, nici pe habsburgi în WW1 și nici pe sovietici în WW2. Contrariul e pură propagandă.
Bă! Tu ai citit articolul sau doar vrei scandal?
Scandal? Cool! Sa incepem, zic! 😉
Salut,George!
În primul rând sunt deacord cu tine că treaba asta că noi am fost mereu în apărare e în contradicţie clară cu istoria cunoscută.De la daci şi romani şi până în prezent (când avem trupe de ocupaţie,pardon „de menţinerea păcii” în Afganistan şi Irac) pot fi date destule exemple când noi ne-am aflat în ofensivă.Mărginindu-mă doar la câteva exemple putem vorbi de luptele peste graniţă a lui Mircea cel Bătrân,Vlad Dracul,Iancu de Hunedoara,Vlad Ţepeş,Ştefan cel Mare,Mihai Viteazul ş.a.
Pentru mine lucrul ăsta nu e din absolut nici un punct de vedere ceva rău,dimpotrivă.
Însă trebuie să nu fiu de acord cu tine în ceea ce priveşte partea în care spui „şi toată lumea știe că românii nu existau în evul mediu deoarece Hobsbawm ne învață că în evul mediu nu existau națiuni”.Deacord,nu existau în evul mediu naţiuni de felul celor actuale,închegate prin sec. XVIII-XIX.Dar de aici şi până la a spune că „românii nu existau în evul mediu” e cale lungă.Dacă ai de unde să o iei,citeşte „Naţiunea română medievală” a lui Ioan Aurel Pop şi ai să găseşti acolo ceva lucruri interesante.Mă rog,poate nu am înţeles eu bine la ce te referi,motiv pentru care te rog (dacă eşti de părere că merită dezvoltată discuţia) să abordezi problema asta într-un eventual viitor articol!
Numai bine!
Acolo era puțină ironie într-o antifrază.
M-am liniştit,atunci.Merci mult de răspuns şi clarificări!
Se zice dăştept. 🙂
Astfel de situatii apar numai si numai pentru ca domnii de la istorie, în loc sa se preocupe de meseria lor, se baga în chestii care nu-i preivesc, si în loc sa consolideze istoria neamului, buna, rea, cum e, încearca sa o cosmetizeze si s-o politizeze. Putinele voci demne sunt acoperite de „zgomotul” lingailor…
Prin anii 50, Roller ne învata ca ne tragem din slavi, si nimeni nu-l contrazicea. Astazi , Cioroianu ne învata ca un anume Carol Caraiman, cu 3 neveste si nenumarate amante, este sub media româneasca „la femei”. Rhazvhan Theodhorhescu finanteaza cu banii nostri studii despre cum evreii au fost înaintea noastra (care am venit de la sud de Dunare aproape 1000 de ani mai târziu). Mai sunt exemple, desi as prefera ca ele sa se opreasca aici….
Iar teza vehiculata în timpul razboiului din Iugoslavia era ca Sebia era singurul vecin cu care nu am avut niciodata de împartit ceva, teza populara chiar si printre elevii la liceu ce tocmai învatau despre razboaiele balcanice 🙂
Articolul nu spune clar la ce evenimente consemnate de istorie face referire.
Nu am cunostinte aprofundate de istorie si as fi interesata sa citesc materiale bazate pe fapte si documente relevante. Am ”rasfoit” articolele domnului George Damian, am ramas cu impresia unei bune documentari si am apreciat stilul si maniera abordarii. As aprecia daca la tema de fata ar fi atasata o bibliografie corespunzatoare, cu atat mai mult cu cat asistam – de data oarecum recenta – la o psihoza de incriminare a natiunii si distrugere a tot ce inseamna erou, patriot, figura istorica sau personalitate romana.
Daca nu cer prea mult, ar fi bine sa citati surse autorizate, pe care sa le puneti alaturi de afirmatiile contrare cu argumentele credibile adiacente.