Mă amuză să găsesc în trecut documente care se potrivesc perfect situaţiei actuale. Este şi cazul unei analize făcute de experţi din Ministerul de Externe al Germaniei naziste în februarie 1940, cu doar câteva luni înainte de prăbuşirea României Mari.
Este vorba de o analiză pe 42 de pagini care cuprinde tot ce avea nevoie să ştie un om ca Hitler pentru a învârti România pe degete, de la istorie şi demografie, la economie şi sistemul politic intern, până la poziţia geopolitică şi dinamica relaţiilor internaţionale din zonă. Cele mai savuroase sunt paragrafele care se referă la politica internă românească. Dacă scot pasajele specifice epocii, ce rămâne este perfect valabil şi în ziua de azi.
Structura politică actuală a României nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea sistemului partidelor dinainte de aprilie 1938. La fel ca în toate statele balcanice, în majoritatea cazurilor cultura partidelor politice din România se reduce la dorinţa unei personalităţi de a-şi asigura un sprijin parlamentar, programele politice reale lipsesc. Pe lângă sprijinul parlamentar, toate partidele se străduie să obţină o dictatură proprie şi excluderea celorlalte partide. Numele partidelor din România nu trebuie luate ca o indicaţie a orientării lor, deoarece în multe cazuri acţionează chiar împotriva spiritului propriu denumirii.
La fel ca în ziua de azi şi în perioada interbelică se mima cu succes democraţia. În realitate ţara era condusă de o mână de şmecheri:
Forţele active ale politicii româneşti nu sunt constituite de programe sau principii, ci de anumite personalităţi sau grupuri de persoane. Conducerea statului se găseşte în mâinile unei mici pături de politicieni, a căror origine poate fi găsită în rândurile intelectualilor de stat, birocraţilor şi oamenilor de afaceri. Influenţa lor dominatoare este restrânsă de conducerea autocratică a regelui Carol care în ultimii ani a devenit factorul hotărâtor al deciziilor politice; Coroana se sprijină pe conducerea armatei şi pe cea a Bisericii. În spatele acestori factori vizibili trebuie luată în considerare acţiunea forţelor indirecte, mai ales rolul pe care îl joacă banii în politica românească. Ţărănimea română şi marea masă a poporului, ca şi mai înainte, deţine o foarte mică influenţă asupra deciziilor politice.
Fragmentele de mai sus fac parte dintr-un articol pe care îl pregătesc pentru Magazin istoric. Deşi mă amuză astfel de documente, în realitate este trist că nu învăţăm nimic din propriile greşeli. Pe lângă aprecierile de mai sus, analiza de care vă povestesc conţinea şi liste precise cu oamenii politici şi interesele lor în marile firme ale epocii. Naziştii ştiau exact pe ce pârghii să apese pentru a îngenunchea România. Credeţi că unul ca Putin este mai prost informat decât era Hitler?
Sursa: „Politik und Wirtschaft Rumäniens” din 21 februarie 1940. Fondul Microfilme SUA, rola 258, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti
Cel mai tare este ca in fata unei asemenea realitati armata de exemplu prefera sa foloseasca acelasi sistem de secretomanie sovietica – inclusiv numarul studentilor dintr-o academie ar fi secret dupa capul unora; inca. Si nu isi dau seama ca prostia, coruptia, traficul de influenta si toate pacatele scrise si de dv. se vad cu ochiul liber si de pe Luna.
Iar problemele pe care le avem acum sunt clar generate de o clasa politica impotenta in sensul actiunii pentru binele poporului si foarte potenta in a genera bule de sapun sociale care sa distraga atentia de la ordonantele de urgenta care ascund afundarea economica si inrobirea definitiva a tarii..
Singura șansă de vindecare: o justiție independentă.
Aveți grijă cine a pus justiția pe un drum bun, cine o sprijină pe acest drum, cine vrea să o deturneze de la acel drum, și veți ști pe cine trebuie să votați.
Justiția a arătat că poate lucra independent și lovi unde trebuie…
N-as sti ce sa cometez aici, pentru ca tot ce e spus sau scris este de o evidenta atât de crasa încât trece neobservata.
Probabil ca trasatura definitorie este „Las-o ba ca merge si’asa”, si ne ducem la întâlniri cu temele nefacute. Suntem noi smecheri deajuns sa ne descurcam la fata locului, dar nu vom reusi niciodata (si nici n-am reusit) sa ne depasim conditia.
Cei care-si fac temele cum trebuie, stiu exact ce sa faca, ce metode de lucru sa foloseasca, ce atuuri au, ce dezavantaje au, ce slabiciuni au adversarii samd. Un algoritm mediocru bazat pe date bune e mai bun decât un algoritm genial cu date proaste.
Si asta e doar unul dintre efecte. Heirupismul are exact aceleasi efecte si în economie (ca acolo ne doare cel mai tare), învatamânt, armata (nu degeaba am pierdut în WWII de trei ori mai multi soldati decât americanii), pâna si biserica nu e scutita de astfel de „erezii”.
„…în realitate este trist că nu învăţăm nimic din propriile greşeli” – foarte adevarat. Dar nici manualele de Istoria Romanilor, manipulate si manipulatoare, nu pomenesc nimic de toate astea. Cuvantul-cheie aici e verbul „a invata”. Totul porneste de la educatie – si ce educatie vedem in ultimii 24 de ani? Cine a facut manualele, cine le aproba, cine le tipareste si le da drumul pe piata, cine le promoveaza, cine le cumpara, cine le preda la clase, cine evalueaza?
Este in interesul clasei politice sa avem o societate NEINFORMATA,SARACITA,USOR DE MANIPULAT,BIGOTA,SUPUSA…Cine sa invete din propriile greseli daca nici nu stie ca le-a comis?..
„în rândurile intelectualilor de stat” – superba formulare si extrem de actuala…
Ierarhia valorilor se zbate undeva in tarana in Romania. Fiecare putere politica incearca sa se legitimeze si printr-o sleahta de „intelectuali de stat”…
Pingback:Slăbiciunile României, aceleaşi de ieri până azi
Foarte interesant articolul.Felicitari!
Si întrucât conceptul de intelectual de obicei vine la pachet cu o situatie economica modesta (sa ne exprimam elegant), totdeauana se vor gasi intelectuali de stat.
Înainte de a sari cu gura, este bine de stiut ca, in istorie, intelectualii au fost numai cei care au avut de la început o avere, care le-a permis sa „intelectualizeze”. Palmasii au intrat anonimi în istorie.
Pupincuristii intelectuali de cariera nu sunt iarasi o inventie moderna.
Dar sa nu divagam. 🙂
Erh, de remarcat si o trasatura pozitiva: suntem constanti.
Pingback:Slăbiciunile României, aceleaşi de ieri până azi | Blogosfera
E drept că în școală nu se învață d-astea.
La mai toate goangele politice actuali le-am făcut invitația de a citi cu atenție romanul: CALEA VICTORIEI scris de Cezar Petrescu, unde se poate constata că istoria se repetă; și se va repeta atâta timp cât nu vom avea o națiune română care să învețe din erorile și ororrile trecutului noastru…glorios…
Romania de azi nu difera in structura de cea interbelica. La concluzia asta am ajuns si eu, citind in ultima perioada zeci de periodice din acea perioada. Bineinteles ca Romania s-a modernizat intr-o oarecare masura, dar noi romanii, am pastrat aceleasi naravuri. O „dovada” ar fi si un articol scris de Victor Eftimiu in 1937:
http://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/03/ajutor-vine-primavara.html
Pingback:Slăbiciunile României, aceleaşi de ieri până azi | Lupul Dacic