Am citit cu atenție rândurile scrise de Savatie Baștovoi despre Catedrala Mânturii Neamului și am decodat aici toate smintelile, ca să știm despre ce vorbim.
Zice Savatie Baștovoi, începându-și demonstrația cu un citat din Psalmi:
”Pentru ce s-au întărîtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?” (…) Toate aceste stihuri sînt dintr-un singur psalm, al doilea al prorocului David. Întreaga Scriptură este plină de referire la neamuri și peste tot cuvîntul ”neam” are un singur sens, acela de ”păgîn”, străin de cunoștința Dumnezeului Celui Viu.
Și eu zic așa: neam-neamuri este cuvânt de origine maghiară intrat în limba română pe filieră ardeleană; original nemeș – cu sensul de nobil cuvântul se referea inițial la oamenii cu drepturi politice (nobilimea) ulterior a căpătat sensul de comunitate identitară (pe linie genetică sau lingvistică). (vezi un comentariu cu o corectură mai jos)
În variantele mai vechi ale Bibliei termenul ”neam” este înlocuit de ”limbi” cu sensul de popor diferit, vorbitor al altei limbi. Să luăm să verificăm formele mai vechi ale psalmului citat de Savatie Baștovoi:
Biblia de la București (1688): ”Pentru ce s-au înfierbântat limbile și noroadele au cugetat deșarte?”
Biblia de la Blaj (1795): ”Pentru ce s-au întărâtat neamurile și noroadele au cugetat ceale deșarte?”
Biblia ortodoxă versiunea Anania (2001): ”De ce oare s’au întărâtat neamurile şi de ce’n deşert au cugetat popoarele?”
Îndrăznesc să cred că Savatie Baștovoi exagerează când susține că în Biblie ”neamuri” este sinonim cu ”păgâni” – idee centrală pentru demonstrația sa. Sensul inițial era de diferențiere etnică și lingvistică, nu obligatoriu opoziția creștin vs păgân.
Mai zice așa Savatie Baștovoi:
Atunci cînd denumești cea mai mare catedrală a unei Biserici Autocefale ”Catedrala Mîntuirii neamului”, iar asta se întîmplă la două mii de ani de creștinism, trebuie să te întrebi cui o închini? Dintotdeauna și peste tot în lume bisericile se închină lui Dumnezeu și au hramuri fie în cinstea Sfintei Treimi (legate de obicei de sărbătorile mari), fie în cinstea Maicii Domnului sau a altor sfinți.
Și eu zic așa: aici Savatie Baștovoi ori este rău intenționat, ori nu știe despre ce vorbește. Săritura bruscă de la ”neam=păgân” la ”Catedrala Mântuirii neamului” este o tehnică literară care creează în mintea cititorului alăturarea ”Catedrala Mântuirii păgânului(-ilor)”, o insultă abil mascată. Dar problema este puțin mai gravă, pentru că niciodată niciun cleric BOR nu a vorbit despre ”hramul mântuirii neamului” – dimpotrivă, catedrala din București urmează să fie închinată Înălțării Domnului și apostolului Andrei (detalii aici și aici). Dar nu se împiedică Savatie Baștovoi de detaliile astea, ideea este să-i iasă lui demonstrația, chiar dacă minte
Și ce mai zice Savatie Baștovoi? Iaca:
Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină beție a teoriei politice despre națiuni-neamuri, idee străină de spiritul universalist al creștinismului, ca să zidești o catedrală cu teză politică și identitară. Mă gîndesc cum ar fie reacționat lumea dacă cea mai mare catedrală din Moscova s-ar fi chemat nu ”Hristos Mîntuitorul”, ci ”Catedrala mîntuirii neamului” (”Храм спасения нации”).
Din nou identificarea neam = păgân = naționalism (rău!), desprindere de creștinism, catedrală politică – respectiv preoții Bisericii Ortodoxe Române se ocupă de politică. Dar stați! La Moscova treaba e bună, acolo avem catedrala Hristos Mântuitorul, plus echivalarea prin traducerea lui Baștovoi neam=naționalism. Ați reținut insinuarea? V-o spun eu în clar: Biserica Ortodoxă de la Moscova este bună, nu este naționalistă precum la primitivii și păgânii de preoți români ai neamului.
Dar insultele nu se opresc aici, Savatie Baștovoi lovește mai departe:
Românilor ortodocși le va fi greu să citească acest text, deoarece ei sînt obișnuiți să audă de mici la ectenia mare și cea întreită cereri pentru mîntuirea ”poporului ortodox român”, deși în biserică se pot afla și bulgari, sîrbi, unguri, sau evrei. Această pecete identitară pe criteriu de neam este o inovație nemaiîntîlnită în alte Biserici și înlocuiește vechea formulare din liturghierile românești care suna așa: ”Încă ne rugăm pentru de Dumnezeu păzită țara noastră, stăpînirea și oastea ei”, o formulare conformă cu prevederile apostolului Pavel cu referire la rugăciunea pentru autorități.
Să trecem peste faptul că Savatia Baștovoi ne minte din nou de la obraz, în ecteniile citite în bisericile românești nu apare nicăieri expresia ”poporul ortodox român” (detalii aici). Reținem aspectul că Biserica Ortodoxă Română iese din tiparele ortodoxiei și apasă nepermis pe pedala naționalismului. Să ne uităm puțin la denumirile altor biserici ortodoxe: Ἑλληνορθόδοξη Ἑκκλησία, Българска православна църква, Српска православна црква, Ру́сская правосла́вная це́рковь – și vedem exact aceeași componentă națională cam pe la toți. Dar de la paragraful anterior știm sigur că ortodoxia rusă este bună.
În paragraful următor Savatie Baștovoi lovește direct la mir, în numele Tatălui:
Marele apostol Pavel mai este supranumit și ”apostolul neamurilor” tocmai pentru că a propovăduit cel mai mult între păgîni: romani, greci și celelalte neamuri care populau imperiul roman. Românii sînt unul din neamurile pămîntului, dar din momentul creștinării fiecare român iese din neamul său și se alătură poporului ales, preoției sfinte. A insista pe identitatea națională într-un mod oficial și demonstrativ înseamnă a intra în contradicție cu spiritul creștinismului. Dacă rostul acestei catedrale e să mîntuiască păgînii, atunci corect ar fi să i se spună ”Catedrala mîntuirii neamurilor”, nu ”neamului”.
Să vă traduc: Biserica Ortodoxă Română se poziționează în afara creștinismului prin adoptarea unei atitudini naționaliste, revine șmecheria cu mântuirea păgânilor=neamurilor. Restul articolului lui Savatie Baștovoi merge pe aceeași linie a insinuării că Biserica Ortodoxă Română este în afara creștinismului și propovăduiește teze politice: Catedrala de la București este ”un proiect politic și nu spiritual”.
Și acum să recapitulăm: pe baza unor minciuni (afirmația jignitoare cu hramul ”Mânturii Neamului” unde în mod abuziv neam=păgân, de fapt hramul Catedralei din București este Înălțarea Domnului și apostolul Andrei; ectenia citată fals) Savatie Baștovoi acuză Biserica Ortodoxă Română de ieșirea din canoanele creștinismului ortodox și propovăduirea unei agende politice în locul uneia spirituale; în același timp inserează teza ”singura ortodoxie adevărată o găsiți la Moscova”. Textul scris cu dibăcie trece cu vederea paradoxurile Bisericii Ortodoxe Ruse – cu o denumire clar etnică și o istorie tulbure, biserica Moscovei refuză autocefalia pe criterii etnice în spațiul fost sovietic, preluând agenda imperială a cercurilor politice de la Kremlin, să lăsăm de o parte acțiunile evident politice ale prelaților moscoviți.
Poate că Savatie Baștovoi nu ar trebui să mai fie primit cu ușile larg deschise prin bisericile și mănăstirile românești până nu își cere scuze pentru acest articol jignitor la adresa preoților și credincioșilor ortodocși din România.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
În cartea Apocalipsei (cap.21,vers.22-27) scrie următoarele:
„22. Si templu n-am vazut in ea (cetatea Noului Ierusalim-n.m.), pentru ca Domnul Dumnezeu, Atottiitorul, si Mielul este templul ei.
23. Si cetatea nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul.
24. Si NEAMURILE vor umbla in lumina ei, iar imparatii pamantului vor aduce la ea marirea lor.
25. Si portile cetatii nu se vor mai inchide ziua, caci noaptea nu va mai fi acolo.
26. Si vor aduce in ea slava si cinstea NEAMURILOR.
27. Si in cetate nu va intra nimic pangarit si nimeni care e dedat cu spurcaciunea si cu minciuna, ci numai cei scrisi in Cartea vietii Mielului.”
Dacă în terminologia biblică „neam=păgân”,iar „peste tot cuvîntul ”neam” are un singur sens, acela de ”păgîn”, străin de cunoștința Dumnezeului Celui Viu”,ce caută oare păgânii în Împărăţia Cerurilor?Premisa întregii argumentări fiind greşită,chiar nu are rost să insităm asupra celorlalte idei.
„chiar nu are rost să insităm asupra celorlalte idei.”,deşi apreciem sincer articolul şi faptul că te osteneşti,George.
1. nimeni nu stie cum i s-a inlesnit acestui individ sa fie instalat pe o pozitie care se doreste autoritate, cum de i s-a facut atata reclama, fiindca in cazul lui acesta e cuvântul. Oare ?
2. de ce ti-e frica nu scapi, cand Judecata neamurilor va ajunge la cel pe care il poarta el in inima, ma tem ca aspra va fi !
3. de mai bine de 100 de ani se incearca oprirea construirii acestei Catedrale. Si multi din cei care vor o Romanie cat mai mica si mai slaba vor iesi la suprafata. Daca nici dupa ce li se vor explica rationamentele pentru care e nevoie de Catedrala nu vor intelege, nu pot sa spun decat atat: Acum se va cerne !
Apai vladut sa te iei de manuta cu asta de zice ca a dibuit secretul din spatele articolului celui hulit, si sa va duceti unde o-ti vedea cu ochii, adica la drak ca in rai nu ajungeti sigur. Cine naiba va credeti, si cine va da dreptul sa faceti pe apărătorii credintei ??????? Credinta sa dus draku din cauza preoților nu a domnului si nici a lui salvie, a celor ca voi care ridicați repede piatra. Gata ne-ati prostit si de data asta cu evlavia voastra creștinească, bleah mi-e sila de voi, ati distrus voi si preoții, tot ce era sfânt, tot ce era bun si iertator, are nevoie dumnezeu de aparatori ca voi, de palate enorme si de milioane si milioane cheltuite. Sper sa va stranga la pieptul lui ala cu coarne
App de calugarul cu tutunul. Si tu ai o poza pe fb cu tigara :))
F bun articolul. Bastovoi trebuia sa se abtina chiar daca avea impresia ca are dreptate.
Cred ca acest bastovoi are o problema cu Scriptura. Improasca dihonie. Ca asa gandesc duhovnicii mujahedini sovietici ca el. Daca el mai crede in ceva al Tatalui, apoi ar trebui sa-si aduca aminte ca El „nu bate cu batul”. Rasplata tupeului obraznic va fi una nemiloasa si crunta. Nu le Judecata-de-Apoi, ci la judecata-de-acum.
ar fi aflat din A magyar nyelv történeti – etimológiai szótára (Dicţionar istorico-etimologic al limbii maghiare), DEM, Budapesta, Editura Academiei Maghiare, 1970, în vol.II, p. 1034, că nyám apare în texte maghiare prima dată la 1881. În română, găsim cuvântul neam de foarte numeroase ori, cu cel puţin cîteva sute de ani mai devreme. Iată cîteva exemple:
a) – în documentele din Ţările Române, foarte frecvent, începînd cu 1247;
b) – în Codicele Voroneţian , sec XIV – XVI;
c) – în Tetraevanghelul lui Coresi, 1560 – 1561;
d) – în Palia de la Orăştie, 1581 – 1582;
e) – în Noul Testament de la Bălgrad, 1648;
f) – la Ioan Zoba din Vinţ (1683) de 7 ori, la Ion Neculce de 17 ori etc., ceea ce dovedeşte că neam era de uz curent la români cu secole înainte de a fi pătruns în maghiară.
În continuare, DEM scrie: Román eredetu (de origine română !)
La fel găsim şi în excelentul studiu A magyar szókészlet Román elemeinek története (Istoria cuvintelor maghiare de origine română), Editura Academiei, Budapesta, 1982, p. 351, al eminentului profesor al Universităţii din Budapesta, Bakos Ferenc.
Desigur, prof. S. Antohi ar putea susţine că Academia din Budapesta şi prof. Bakos Ferenc greşesc, dar trebuie să dovedească aceasta.
Pentru că unii lingvişti români, lucrând după ureche, au mai afirmat acest fel de enormitate – că românescul neam ar proveni din maghiarul nem – un alt cercetător maghiar, binecunoscut lingviştilor români, Lajos Tamás, într-o lucrare publicată în vo-lumul colectiv Omagiu lui Iorgu Iordan, cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 843 – 854, dovedeşte că este imposibil ca românescul neam să provină din maghiarul nem.
Nu sunt lingvist, am lucrat cu dicționarul etimologic în uz. Mulțumiri pentru corectură.
Pingback:Smintelile și rătăcirile lui Savatie Baștovoi | Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Acest” Pramatie Batelvoi” cred ca face parte din serviciul de contraspovedanie al FSB, si stie exact ce spune si cum spune, are tinte precise ca si lo viturile, de altfel. Trebuie ca in viitor sa se pastreze tacere in jurul acestui individ, simpla combatere il face faimos si el asta urmareste, ca apoi sa abereze cu audienta asigurata.
Cum sa iei in serios pe unul pe care il cheama Savatie si mai ales Bastovoi. Pe asta nici parontii lui nu l-au luat in serios, altfel ii gaseau un nume mai de doamne ajuta..
Asa inteligenta rar gasesti, gata ne-am rahatit pe noi de ras, esti si tu crestin adevarat.🤬🤬🤬
:)) buna asta!! nu cred ca parintii l-au numit Savatie, dar are saracul frustrari mari. vad ca e vechi articolul, intre timp s-a pierdut de tot. nu trebuie luat in serios, mai ales cu trecutul lui cu internari la psihiatrie
pana sa fie increstinate neamurile nu erau pagane? nu incepe increstinarea de la Iisus Hristos si devim cu totii crestini intru Hristos?
poate ar fi mai folositor sa mentionam catedrala dupa Hramul ei decat sa punem maretia ei in mantuirea neamului (ca pana la urma fiecare este responsabil de salvarea sufletului sau), netransformand-o astfel intrun simbol laic.
Acum mai asteptati si pe cel care-l smeriti.Omul mai poate si gresi.Lasati-l sa se apere sau sa faca mia culpa.E greu sa te smeresti,dar limba oricare ar fi ea este un madular greu de domesticit.Cine vorbeste mult nu poate sa nu gresasca spune Domnul prin Sf.Iacov.Nu toti vrem ne mantuim?Daca da, hai sa ne ajutam sa ne smerim.Sa nu mai aprindem focul mandriei.Asa vorbim ca si cum nu am avea patimi.Ori daca avem, propun sa nu le mai zgandarim in aproapele nostru.
L-am auzit intr-o conferinta pe parintele Savatie, radpunzand la intrebarea „Ce parere aveti despre tinerii care pleaca in strainatate la munca?” cam asa: „daca vor sa mearga, sa mearga, nu e importanta apartenenta la o tara, important este daca se sfintzesc sau nu acolo unde merg”. Parintele aduce in sprijinul argumentelor sale faptul ca si el este de origine ucraineana, dar crescut in Moldova si desfasurandu-si activitatea in Romania, precum si faptul ca multe persoane care au trait inafara granitelor au ajuns sa duca o viata sfanta. Pe mine, sincer, m-a deranjat raspunsul acesta. Cum m-a deranjat si pozitia pro-taxi, legata de cei 33! din clipul cu pricina. In acelasi timp, dupa ce am citit 14 din cartile Sfintiei sale, cunoscand, pe cat posibil, viata si sufletul acestui om, nu pot sa nu-i accept o parere contrara celor pe care le consider adevarate. Asta nu inseamna ca mi-o si insusesc. Se poate organiza o conferinta, in care sa se dezbata aceasta tema, in duhul ortodox. Argumente de genul „cine-i Bastovoi asta, parca nici nu-i roman” (auzite la tv) sau „ce fel de nume ii asta, parintii n-au gasit altul mai bun?” sunt descalificante pentru cel care le formuleaza. Pana si titlur articolului pare a fi menit sa atraga auditoriu (lucru de care a fost acuzat si parintele – deci dubla masura aici), putand fi considerat (de catre cei in masura, nu un amarat ca mine) ca pacat impotriva Duhului Sfant, intrucat implica judecati aplicate asupra unui parinte ieromonah, care nu a fost sanctionat de catre autoritatile bisericesti pt eventualele lui derapaje. Eu zic mai bine sa ne vedem fiecare barna din ochiul nostru, si cine-i fara de pacat sa ridice primul piatra. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne lumineze mintile, si sa-i descopere si parintelui Savatie adevarul, in cazul in care banuim ca s-a indepartat de la el. Doamne ajuta!
Un KGB-ist de mana a doua.
Mare luptator contra Mitropoliei Basarabiei care apartine de Patriarhia Romana.
Eu nu stiu ce autoritate este Savatie asta. Dar stiu ca prin anii ’90 i-am citit, cu greu, o aberatie de-a lui privind arta si celelalte lucruri frumoase din viata. Nu ne-a spus ca lui Dumnezeu îi plac lemnul si spatiile mici, dar ne-a spus ca nu-i place deloc arta. Probabil ca rationamentul lui a fost „prima întâi” în logica bisericeasca, dar o ineptie în cea laica (= pagâna??).
Mariane,ai ramane mare daca ai tacea si ai citi cartile acestui om ,monah pentru zilele noastre zic eu.Cand vom citi si viata ta publica asa cum am citit-o pe a parintelui vei intelege m-ai multe.Cand vei trai starile duhovnicesti deloc usoare cautandu-L pe Hristos ,, acest Savatie,, cum spui tu ai avea credibilitate sa comentezi.Numai asa gica contra sunt multi pe internet.Poate te va lumina si viata sfantului Savatie in demersul propus.
Când cineva iese în spatiul public si face o afirmatie, trebuie sa fie pregatit sa primeasca de la ovatii la injurii.
Eu stiu ca la biserica, ca si la armata, de fapt ca în toate dictaturile, nu exista „feedback”-ul, adica cel situat sub tine nu are voie sa deschida gura sa comenteze ceea ce-i spune superiorul.
Este irelevant ce viata a avut Bastovoi. Faptul ca unul a avut o viata (sau orice alt „token”) de un anumit fel, nu înseamna ca tot ce scoate pe gura sau asterne pe hârtie este deosebit sau sfânt. Ia-l pe Becali de exemplu, ca si ala a suferit prigoniri si temnite, ca si el a fost calauzit în viata de misiunea bisericeasca, si a mai si publicat niste carti. L-ai considera un Guru doar pentru ca a stat la mititica, a calatorit la Athos si a dat bani la milogi? Atât de putin trebuie, un stagiu la racoare (e adevarat un spatiu mic dar fara lemn), pentru ca cineva sa-si aroge calitatea de profet (aia care vorbesc cu Dumnezeu, în stare constienta sau în transa)? Pe bune, parca îmi aduc aminte de ilegalistii comunisti unde puscaria era practic diploma de studii …
Sa revenim la Bastovoi.
Tu ti-ai arunca din casa televizorul, laptopul, iPhone-ul, ti-ai vinde apartamentul si ai împarti banii saracilor (pe care i-ai îmbogati, deci i-ai împiedica pe acesti nenorociti sa intre în rai), te-ai duce pe coclauri sa te mântuiesti? Ce mai stai? Pe locuri, fii gata, start !…
O natie de purici (calugarii care traiesc din mila oamenilor sunt ca puricii) moare în lipsa unei natii de pisici. prea multi purici pe pisici înseamna moartea psisicilor si în scurt timp a puricilor. Hai sa ne facem cu totii preoti si calugari si pustnici (va trebui sa emigram, ca nu sunt atâtea pesteri în tara)…
Pingback:Parintele SAVATIE BASTOVOI este impotriva CATEDRALEI MANTUIRII NEAMULUI deoarece: Cuvantul ”NEAM” are un singur sens, acela de ”PAGAN” […] Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină BETIE A TEORIEI POLITICE DESP
Asa fratilor iubitori de Dumnezeu, sa-l desfintati pe Parintele Savatie. O replica argumentata civilizat inteleg( oamenii au pareri diferite) dar sa-l desfiintam ….cel fara de pacat sa arunce primul….; de fapt asta arata curatia inimii celor care arunca cu pietre…
Subscriu getule,ai profil de get!Apropo daca nu ai citit ,,Poporul nemuritorilor – Constantin Virgil Gheorghiu,, merita,este urletul getilor nemuritori cu baza solida nu cu teorii cum au uni cand ai deranjeaza succesul altora.
„Biserica este ecumenică, catolică [universală, sobomicească], divino-umană, veşnică, de aceea constituie o blasfemie de neiertat împotriva lui Hristos şi a Duhului Sfânt a face din Biserică o instituţie naţională, a o restrânge la scopul şi metodele naţionale meschine, limitate şi trecătoare. Scopul ei este supranaţional, ecumenic, pan-uman: acela de a uni în Hristos pe toţi oamenii, pe toţi, fără excepţii pe motiv de naţionalitate, seminţie sau clasă socială: „Nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este sclav, nici liber, nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască; căci voi toţi sunteţi una în Hristos Iisus” (Galateni 3,28) ,
pentru că Hristos este „toate în toţi” (Coloseni 3,11) .
……..
Biserica este personalitatea Dumnezeului-om Hristos, un organism divino-uman, iar nu o organizare omenească. Ca personalitate a Dumnezeului-om, ca şi trupul Dumnezeului-om, Biserica e indivizibilă. De aceea, constituie o eroare fundamentală ca organismul divino-uman indivizibil al Bisericii să se împartă în mici organizaţii naţionale.
În mersul lor de-a lungul istoriei, multe Biserici locale s-au mărginit la naţionalism, la scopuri şi metode naţionale. Multe Biserici, printre care şi a noastră. Biserica s-a adaptat poporului, în timp ce regula este contrariul: poporul trebuie să se adapteze Bisericii. Şi Biserica noastră a făcut de multe ori greşeala aceasta. Dar ştim că acestea au fost „neghinele” vieţii noastre bisericeşti, „neghine” pe care Domnul nu le dezrădăcinează, ci le lasă să crească împreună cu grâul, până la seceriş (Matei 13,22-30). Ştim, de asemenea – căci Domnul ne-a învăţat – că „neghinele” acestea vin de la duşmanul nostru dintru început care e şi duşmanul lui Hristos, diavolul (Matei 13,25-28). Dar această cunoştinţă nu ne slujeşte la nimic dacă nu se transformă în rugăciunea ca Hristos să ne păzească pe viitor de a deveni semănători şi cultivatori ai unor asemenea „neghine”.
Este de acum timpul, este ceasul al doisprezecelea, ca reprezentanţii noştri bisericeşti să înceteze de a fi exclusiv sclavi ai naţionalismului şi de a fi arhierei şi preoţi ai Bisericii celei Una, Sfântă, Catolică [Sobornicească, Universală] şi Apostolică. Misiunea Bisericii dată de Hristos şi realizată de Sfinţii Părinţi este aceea de a face să prindă rădăcini şi de a cultiva în sufletul poporului simţământul şi cunoştinţa faptului că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este o persoană catolică [sobornicească, universală], o persoană
veşnică şi divino-umană; că este al lui Hristos şi, pentru aceasta, frate al tuturor oamenilor şi slujitor al tuturor oamenilor şi al tuturor făpturilor. Acesta este scopul Bisericii dat de Hristos; orice alt scop nu este de la Hristos, ci de la antihrist.”
Sfantul Iustin Popovici – Misiunea interna a Bisericii
daca biserica este universala iar nu nationala, atunci de ce de trei ori se roaga preotul pentru „poporul tau„, care este unul singur?
Ce este un Bastovoi?
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc este o mare piatră de poticnire. Catedrala e a Neamului meu, așa cum trupul meu este doar al meu… asta e identitatea mea. Iar ortodoxia din România are un specific unic: Carpatin. Ei știu, numai noi nu avem idee ce vor alții cu noi și de ce se amestecă în treburile identității naționale. Acest om judecă la greu, iar când i se semnalează că judecă devine extrem de iritat, ceea ce înseamnă că există o oarece diferență între ce propovăduiește și ce face… Iar Hristos spune clar: nu faceți ce vedeți la preot, ci urmați Cuvintele Mele cu condiția să nu deformeze esența mesajului. Are succes exact la cine trebuie… în anticamera oricărui om stau numai clienții potriviți lui.
Problema nu este construirea catedralei, ci modul în care a fost ea efectuata.
1. Dumneata, draga autorule, rezolva-ti intai problema personala cu Parintele Savatie Bastovoi si apoi scrie despre ce a scris dumnealui. Nu ti-o spun de la mine, ci de la Mantuitorul care spune: „scoate intai barna din ochiul tau si apoi vei vedea clar sa scoti si paiul din ochiul fratelui tau”. Dumneata nu din prea multa dragoste crestina fata de Parintele Savatie scrii acest articol, nu din dorinta de a il indrepta..Vezi la duhovnic care e adevaratul motiv pt care ai scris acest articol
2. Parintele Savatie e parinte, si indiferent daca dumneata, draga autor, esti preot sau mirean, ti se cade sa-l numesti „Parintele Savatie”, nu savatie, ca altfel batjocoresti Taina Duhului Sfant. De ce te-am mai citi noi fratii de credinta daca din capul locului te arati batjocoritor de taina Duhului Sfant intru care vrei sa arati ca scrii. Cine este ipocritul aici ?
3. Eu sunt roman ortodox (mirean) din Romania, deci nu sunt roman din basarabia sa fiu acuzat pentru ce voi spune insa niciodata nu mi-a placut denumirea „Catedrala Mantuirii Neamului” si dovada ca nu a fost in regula, e ca BOR si-a luat „multe in freza” in perioada constructiei, taman pe tema asta. Cred personal ca daca s-ar fi numit „Catedrala Inaltarii Neamului Romanesc” ar fi fost mult mai curat, mai fara confuzii, mult mai frumos, mai intaltator.
4. Parintele Savatie are dreptate cu „neamurile” oricat de mult exercitiu si deprindere exegeticica vrei sa arati dumneata aici, draga autorule. Lasa la o parte diferitele editii ale Sfintei Scripturi si traducerile aferente. Ia in seama numai psalmul la care faci referire, se putea referi atunci, Proorocul si Imparatul David, la alte neamuri (alese) decat cel israelit ? Deci e clar ca se referea la pagani, uiti ca termenii sunt folositi in contextul de atunci. Ca noi am pastrat sau nu, eronat sau nu, sensul de neamuri=popoare pagane e alta problema, e pur si simplu alta problema.
5. Parintele Savatie nu a pozitionat in articolul sau (cel putin in citatele oferite de dv aici) BOR ca fiind „in afara crestinismului” cum ati evocat dumneavoastra. Aici va dati prea mult frau imaginatiei. Parintele Savatie a spus ca se pozitioneaza intr-un duh contrar crestinismului, sunt lucruri cu totul diferite. Astazi multe le facem conttra duhului crestinismului si nici o biserica ortodoxa nationala nu e „perfect” ancorata in Duhul Bisericii lui Hristos, asa cum o simteau inaintasii nostrii, noi pe masura ce trecem prin veacuri ne pierdem de acest Duh Sfant, nu devenim mai buni decat inaintasii nostrii. Dar asta nu inseamna ca suntem fereasca Dumnezeu „in afara crestinismului”. Vedem unde ne departam de „linia directoare” a Duhului Adevarului si incercam sa revenim mai pe cale. Deci dv nu ati spus nimic in ideea asta, parintele spunea una, dumneavoastra, din dorinta de a excela in emfaza contra cuvantului parintelui, ati spus o gogomanie, ma iertati…
6. Parintele Savatie are dreptate. La Hristos nu mai sunt popoare/neamuri, e un singur popor sfant. Aaa, ca poporul roman s-a nascut crestin odata cu propovaduirea Sfintilor Apostoli Andrei si Filip (mai pe urma), si ca ethosul poporului roman e impreunat organic cu cel echosul crestin e cu totul altceva. Aici sta masura si echilibrul: trebuie sa iubesti crestinismul din poporul roman, nu sa iubesti poporul roman pentru ca esti crestin. Nu stiu daca m-am exprimat bine, parintele savatie nu exprima aceasta distinctie dar se refera la ea: iubesti Lucrarea Duhului Sfant cu neamul tau romanesc, dar nu iubesti neamul tau romanesc peste poruncile lui Hristos, Mantuitorul. Avand aceasta dinstinctie in minte, te poti feri de nationalism exacerbat. Cred ca la o **astfel** (nu sunt sigur daca dumnealui a nimerit-o cu BOR, dar la asta cred ca se referea) de pozitie prea-nationalista a bisericii romane se referea Parintele…
7. Pe scurt, dv trebuie sa invatati sa nu mai cititi printre randuri, daca vreti sa dovediti macar un minim de dragoste crestina, trebuie sa dati dovada intelegerii a cele ce a vrut respectivul sa spuna, in cazul de fata parintele Savatie. Eu v-am dovedit ca f multe le-ati luat de-aiurea, si le-ati interpretat gresit, asta nu e dragoste crestina, asta e habotnicism care nu va face cinste numelui de crestin. Porunca iubirii o aveti si dv ca si noi restul. Invatati sa o puneti inaintea cuvintelor, inaintea articolelor, inaintea contradictiilor. Intelegeti in primul rand inainte sa dati cu parul peste parerile altuia. Nu de astfel de „luptatori” are nevoie ortodoxia astazi, Sfintii Parinti Marturisitori erau neintrecuti in dragoste, inainte de a fi marturisitori, dumneavoastra nu ati dovedit acelasi lucru in cazul de fata…
Va doresc intelepciune, lumina, si in rest, mantuire…
Semneaza, un frate ortodox ce incearca sa nu izbeasca cu adevarul, ci sa primeasca Adevarul in inima lui !
Pe p. Svatie Bastovoi il stiu bine si am o parere foarte bune despre el, dar tu cel ce ai scris acest articol cine esti? ce realizari te recomanda? Personal nu am nici cea mai vaga idee despre tine!!! Recomanda-te ca stie lumea cine esti si in ce baza iti permiti sa scrii bazaconii despre un om de talia lui Savatie Bastovoi. Personal consider ca bati campii intr-un mod groslan.
1.Biserica rusă este una națională, ași spune chiar – naționalistă. Cu atât mai mult cunosc aceasta basarabenii, cunoscători de limbă rusă! (cei ce gândesc altfel sunt bolșevici pravoslavnici)….chiar și o parte din clericul român au această boală, pardon….
2. ”Храм спасения нации” cel de la Moscova se traduce direct ca Hramul SALVĂRII națiunii, adică cuvântul fiind totodată și laic, pe înțelesul direct al ascultătorului rus….La noi cuvântul ”mântuire” are un sens dublu, din păcate… Nu era mai normal dacă spuneam și noi SALVARE și nu mântuire-terminare…..Să mai aibă și românul o speranță și aici pe pământ, măcar ca rușii…..
3. Despre bisericile naționale…. Cele mai tari sunt naționale – grecească, armeană, rusă… Noi însă ne-am împotmolit între biserica rusă și cea fanariotă, care, până la urmă e același lucru, până în ziua de azi…
Mie personal îmi plac toate bisericile ortodoxe și cele din alte tari.Si ii mulțumesc lui Dumnezeu ca avem parte și de educație religioasa, ateismul este satanic.Cat despre utilizarea anumitor cuvinte în biserica la Sfânta Liturghie, nici mie nu îmi suna bine „pomenirea poporului”, de cele mai multe ori „poporul” suna a”topor”, iar „popor” este un cuvânt al dictatorului Ceaușescu, asa ca mai bine l-ar scoate și ar folosi un sinonim ,”neam” ar fi cel mai potrivit.Din păcate mai sunt câțiva nostalgici foști securiști, preoțiti și care nu pot renunță în ruptul capului la „popor”-„topor”,la Sfânta Liturghie.Biserica ortodoxa românească oraseneasca nu este naționalistă, este comunista -militieneasca.