Meniu Închide

Traian Băsescu a primit o căciulă în Valea Timocului. Şi punctum

Cam aşa se poate rezuma ce se vede la televizor despre vizita preşedintelui în Serbia. „Primul cadou primit de preşedinte de ziua lui”, o căciulă de cioban de la românii din Valea Timocului, apoi cadoul la care s-a gândit Elena Udrea, apoi cadoul la care s-a gândit Victor Ponta. O aiureală…

Problema românilor din Valea Timocului: deznaţionalizarea. Fără şcoli în care să se predea limba română, fără mass-media în limba română, până de curând fără nici o biserică – viitorul lor pare a fi destul de negru. Dezbaterea reală în jurul vizitei lui Băsescu la Belgrad: ar fi trebuit ca România să blocheze intrarea în Uniunea Europeană a Serbiei pe motivul lipsirii de drepturi a comunităţii româneşti din Valea Timocului? Din punctul meu de vedere un astfel de şantaj nu ar fi dus nicăieri. Sârbii deja nu mai au nimic de pierdut (sau aproape nimic). Societatea sârbă este extrem de suspicioasă când vine vorba de minorităţi. Sprijinul acordat românilor din Valea Timocului trebuie să fie continuu şi orientat către biserici, şcoli şi mass-media. Însă nu prea este nevoie de conflicte.

Au scris la subiect despre această vizită:

Radio France International

Hotnews

Evenimentul Zilei

 Mediafax

 

Vezi aici fotografia căciulii primite de Traian Băsescu de la Zavişa Jurj. Nu e prima căciulă timoceană a lui Băsescu, a mai primit una prin 2006 dacă îmi amintesc bine.

2 comentarii

  1. Lazar

    Avem o presa de doi bani,care scrie doar ce ii dicteaza patronatul.Unde sunt jurnalistii adevarati?.De ce pe piata au ramas doar slugile umile ale mogulilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *