Tipografia a fost pentru secolele XV-XVI cam ce a însemnat explozia internetului la sfârșitului secolului XX: apariția unei metode de răspândire accelerată a cunoașterii. De la inventarea tiparului cu litere mobile până la pătrunderea acestuia în spațiul românesc a trecut cam jumătate de secol. Prima carte tipărită cu litere chirilice a apărut la Cracovia în 1491 – în spațiul românesc prima tipăritură a apărut în 1508.
Transferul tehnologic și cultural a fost unul relativ rapid. O enumerare a primilor meșteri tipografi din spațiul românesc ne poate da o imagine a acestui proces de transfer a celei mai importante invenții europene.
Macarie
Primul tipograf din spațiul românesc, activ între anii 1507-1512. De origine sârb, a învățat meșteșugul tipografiei în Veneția, a tipărit mai multe cărți religioase în spațiul sârbesc înainte de 1500. Ajuns în Țara Românească, Macarie a tipărit trei cărți în limba slavonă la Târgoviște la comanda voievozilor Radu cel Mare, Mihnea cel Rău și Neagoe Basarab. Hârtia folosită era de fabricație venețiană.
Dimitrie Liubavici
Sârb, provenit dintr-o familie de tipografi activă la Veneția la începutul anilor 1500. Lucrează la Târgoviște între anii 1544-1547, este înobilat și primește dregătoria de logofăt. A avut colaborator un alt tipograf sârb Moise (care a lucrat în tipografia familiei de la Veneția), mai sunt menționați doi ucenici Oprea și Petru (cel puțin după nume Oprea pare să fi fost român). Sunt cunoscute de la el patru cărți în slavonă tipărite la Târgoviște la comanda voievodului muntean Mircea Ciobanul și a celui moldovean Iliaș Rareș.
Filip Moldoveanul
Primul tipograf român, cel mai probabil de origine din Moldova după numele pe care prefera să-l folosească (în tipăriturile lui a inserat și o gravură a stemei Moldovei, deși lucrarea nu era comandată de voievodul moldovean). De meserie a fost grămătic al primăriei Sibiului pentru documentele românești și slavone între anii 1521-1555. În documentele sibiene apare cu numele de Filip Pictorul, în cărțile tipărite de el apar multe gravuri, cel mai probabil realizate de el. A învățat meșteșugul tipografiei de la Lukas Trapoldner (primul tipograf sibian, ucenic la rândul lui al tipografului german Theobold Griphius din Reutlingen). În 1544 Filip Moldoveanul a contribuit la tipărirea unui catehism luteran în limba română cu litere chirilice apărut la Sibiu, care nu s-a păstrat. În 1546 a tipărit un Tretraevangheliar slavon ilustrat cu xilogravuri realizate de el, în 1553 a tipărit o Evanghelie bilingvă slavo-română.
Coresi Diaconul
Originar din Târgoviște, cel mai probabil a învățat meșteșugul tipografiei în atelierul lui Dimitrie Liubavici. Deși nu apare menționat explicit ca ucenic al lui Liubavici, a colaborat cu unul din ucenicii acestuia Oprea în 1557 la tipărirea unei cărți. Tipograful român cu cea mai îndelungată activitate (1556-1583) și cele mai multe cărți scoase: 24. A lucrat la Târgoviște, Brașov și Sebeș, a luat comenzi de la voievozi, primarii Brașovului și mitropoliți, a tipărit cărți din proprie inițiativă în slavonă și română. Pentru lucrările mari avea până la 10 ucenici în atelier. Primele lucrări sunt făcute cu setul de litere al lui Dimitrie Liubavici, ulterior folosește un set propriu de litere.
Șerban Coresi
Fiul lui Coresi Diaconul, a lucrat la Orăștie și Brașov între anii 1582-1588, a tipărit două cărți
Mănăilă
Ucenic al lui Coresi, a scos singur la Brașov un Evangheliar slavon în 1579, a colaborat la mai multe lucrări ale lui Coresi.
Lorinț Diacul
Ucenic al lui Coresi, a lucrat independent între anii 1577-1580 la Brașov, Alba-Iulia și Sibiu. A tipărit 6 cărți bisericești în slavonă.
Călin Diacul
”Concurent” al lui Coresi la Brașov, a scos în 1565 la Brașov alături de alți patru ucenici la comanda lui Johannes Benckner un Evangheliar slavon.
Lavrentie
Călugăr la mănăstirea Plumbuita de lângă București, trimis la Brașov de voievodul Alexandru al II-lea să cumpere o presă tipografică și cel mai probabil să învețe meșteșugul. În 1570 scoate la Brașov o Evanghelie slavonă, urmată în 1582 de altă Evanghelie slavonă și o Psaltire slavonă făcute la București. A avut un ucenic Iovan care l-a ajutat la tipărirea Evangheliei din București.
O privire asupra primului secol de tipografie românească: avem două direcții de transfer tehnologic – dinspre sud, din spațiul italian intermediat de două generații de meșteri sârbi și din nord, din spațiul german. Centrele de activitate balansează pe cei doi versanți ai Carpaților meridionali Târgoviște – Sibiu/Brașov – zona de trafic comercial intens a spațiului românesc, zona care putea susține financiar și prin prezența fabricilor de hârtie o activitate precum tipografia. Existența unei cereri din ce în ce mai crescute și crearea unui cerc din ce în ce mai larg de meșteri tipografi instalează în mai puțin de un secol cartea tipărită în spațiul cultural românesc.
Cum stăm față de vecini? Aici treaba este puțin mai încurcată. De exemplu pentru bulgari prima carte tipărită bulgărească este Liturghierul tipărit de sârbul Macarie la Târgoviște în 1508 la comanda voievodului Radu cel Mare. Sârbii nu au nevoie neapărat de ce a făcut Macarie la Târgoviște, ei au o adevărată dinastie de tipografi sârbi de pe la 1490 – 1500 care au deprins meseria la Veneția și au muncit prin tot spațiul balcanic – dar unii autori îi trec pe Macarie și Dimitrie Liubavici la răbojul sârbesc, deși au lucrat în Țara Românească și la comanda voievozilor români. Primul tipograf ungur este considerat germanul Andreas Hess care în 1473 a tipărit la Buda Chronica Hungarorum. A urmat o pauză destul de lungă, mai ales că în 1526 Ungaria dispare ca stat, însă tipografiile din Transilvania din secolul al XVI-lea sunt considerate ungurești – inclusiv cele săsești care tipăreau în germană, nu-mi este clar dacă și diaconul Coresi sau Filip Moldoveanul sunt băgați în socoteala asta, mai ales că au tipărit inclusiv la comanda unor nobili unguri (în limba română).
De observat că toată în toată zona prima carte e bisericească… unde e excepția? la unguri… ce fac ei? publică o carte despre ei înșisi… cumva la modul „tu ca tu, da’ stai să vezi cine mi-s io!” și nu oricum, pe latină… obsesia maghiară cu latina… așa ceva se cheamă complex de inferioritate, iar fala nu e remediu, fala te falimentează… dacă nu cumva ai un vecin cu o fală mai mare și la momentul oportun îi pui propte să nu pice de-a dreptu și te ia confrate… falimentul habsburgilor e fala și oricâte scobitori s-ar pune propte la un bolovan, tot cade…
Majoritatea cartilor tiparite imediat dupa inventia presei de tiparit au fost în latina. Mult mai târziu, au aparut acelea scrise în limba locala.
Logica acestei stari de fapt este ca pe atunci putini stiau sa citeasca. iar aceia stiau în vest latina, în est slavona.
Nu chiar… prima tiparitură în spațiul pe care îl denumim acum România (mulțumită unei clase politice cu suflet care acum e dispărută… asta e altă poveste…) e la 1508 în slavonă (scrie și în articolul de mai sus… după ce tiparul îl „inventează” Gutenberg la 1439… deși exista deja prima carte din lumetiparită și păstrată de la 1377… altă poveste…, și Mr. J.G. tipărește Biblia, în latina, bineinteles… unu din motivele pt care apar protestantii… asta e altă poveste) … prima carte in limba română cu caractere chirilice, apare la 1544 și compară cu prima carte tiparită în germană la 1461 care nu mai e bisericească…
Ideea în ce am scris era alta…, fala nu e medicament pentru complex de inferioritate, doar pare, pentru că își hrănește egoul, dar nu dai de mâncare la o fiară care mâine vrea mai mult, ceea ce, printre altele, duce la faliment… adaptat la ce se întamplă azi, nu mai vota aceeasi clică pentru că ajungi de la un slogan ca „să trăiți bine!” la „pentru o Românie normală”… observi că e o descendență conceptuală în cele două slogane?
Interesant faptul ca toate cărțile tipărite în Românește de Filip Moldoveanu și de Diacolul Coresi folosesc la bază traduceri din Evanghelii făcute la Mănăstirea Peri începând cu 1500. Inspirația pentru traduceri vin de la un litigiu între acea mănăstire și episcopia Muncaciului