Veşnicul mecanism al corupţiei din România. Băieţii deştepţi dintotdeauna

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1941 pe biroul generalului Ion Antonescu se găsea sinteza unei cercetări efectuate de Banca Naţională a României la firmele lui Nicolae Malaxa. Cele şase file cu menţiunea „Strict confidenţial” deasupra titlului „Situaţiunea firmei N. MALAXA S.A.R.” poartă semnătura avocatului Alexandru Ottulescu (guvernatorul B.N.R. de pe-atunci) şi dezvăluie cu o precizie chirurgicală mecanismele corupţiei din perioada interbelică. Câţiva experţi contabili au stabilit în câteva file diagnosticul prăbuşirii României, iar ceea ce mi se pare cu adevărat şocant este că riscăm să ne repetăm greşelile istorice: esenţa acestui raport, cu modificări minore, poate constitui expertiza contabilă a multor „mari firme” din ziua de azi. (Puteţi citi mai jos o copie fotografică a acestui raport)

Profit gigantic, credite preferenţiale

Aproape fiecare cuvânt din raportul B.N.R. constituie o lovitură devastatoare. Din primele rânduri aflăm că firma lui Nicolae Malaxa funcţiona în baza unor credite care reprezentau 236,6% din mijloacele proprii – firmă pe datorie.

Cel mai mare creditor al lui Malaxa era B.N.R. cu 83,7% din întreaga finanţare a firmei. Mai mult decât atât, Malaxa beneficia de o relaţie specială cu B.N.R.: contractele sale de împrumut prevedeau că dacă Malaxa nu îşi încasa banii pe comenzile de stat urma ca perioada de creditare să îi fie prelungite. Un creditor cu adevărat special: dacă nu avea bani, era în mod automat amânat.

Acelaşi raport constata că deja nu mai era clar dacă statul era clientul întreprinderilor lui Malaxa sau Malaxa era clientul statului: 98% din comenzile fabricilor Malaxa erau comenzi de stat (66% comenzi de armament, 32% comenzi de material rulant pentru CFR).

Surpriza experţilor B.N.R. a fost enormă atunci când au calculat ratele de profit ale lui Malaxa în cadrul contractelor lui cu statul: acestea se situau între 236% şi 1.140%. De exemplu fabricarea de armament l-a costat pe Malaxa 182 milioane lei, iar acest armament a fost vândut armatei române cu 1,65 miliarde lei – rată de profit de 910%. Experţii contabili constatau sec: „firma N. Malaxa beneficiază de o rentabilitate excepţională”.

Nicolae Malaxa a avut grijă să pună deoparte aproape o treime din profiturile contractelor cu Armata: 390 de milioane de lei (adică 1,4 milioane dolari) într-un cont la Chase National Bank din New York. Chiar dacă făcea afaceri cu naziştii şi se întâlnea cu Hermann Goring, Nicolae Malaxa îşi punea banii în America.

Experţii B.N.R. au mai constatat că Malaxa practica dubla contabilitate şi multe din operaţiunile sale financiare erau mascate şi greu de identificat. Sistemul industrial-financiar al lui Malaxa făcea imposibilă blocarea finanţării de stat – deoarece fără sprijin guvernamental fabricile lui Malaxa ar fi fost închise, ceea ce pe lângă problemele sociale create ar fi dus la o problemă mult mai mare: oprirea producţiei de armament în ajunul intrării României în război.

Mecanismul corupţiei

Mecanismul lui Malaxa era unul simplu: mituia funcţionari de stat şi chiar pe regele Carol al II lea (vezi aici ce zice istoricul Ioan Scurtu despre cum îl mituiau Malaxa şi Auschnitt pe rege) şi astfel obţinea contracte de stat, desfăşurate în baza unor credite preferenţiale de stat cu marje de profit gigantice. Aceste profituri constituiau fondul de rulment pentru următoarele mituiri ale funcţionarilor de stat – şi cam o treime din bani mergeau în conturile din America. Chiar şi fabricile lui Malaxa erau construite cu bani de la stat după care beneficiau de comenzi de stat – astfel că funcţionarii B.N.R. se întrebau cine era de fapt adevăratul proprietar al acestor fabrici. Sunt sigur că recunoaşteţi în acest mecanism destule exemple contemporane. Mai jos puteţi citi raportul care în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1941 s-a găsit pe biroul generalului Ion Antonescu.