Buzoian modest, Vintilă vodă al Ţării Româneşti a fost acaparat de olteni (cruntă ironie a istoriei, tocmai oltenii au fost cei care l-au căsăpit!). Confuzia provine de la cronicarul care ne spune că Vlad Vintilă a fost „judeţ de Slatina” – aşa că mulţi s-au grăbit să-l treacă Oltul şi să-i confere o stradă în Slatina de azi. Puţin cunoscătorii de istorie n-au stat să se mai întrebe de ce presupusul oltean ar fi avut toate moşiile în zona Buzăului, pe lângă „Slatina” transformată în Râmnicu Sărat.
Buzoienii au preferat să meargă pe sub radarul istoriei. Cam 200 de ani de la apariţia Ţării Româneşti buzoienii aproape că nu apar în documente. Explicaţia oferită de Marian Coman ar fi că zona de graniţă a Buzăului prefera să-şi vadă de viaţă, ţinându-se departe de centrul puterii reprezentat de domnia stabilită în zona submontană a Argeşului şi Dâmboviţei, centru aflat sub influenţa puternicelor clanuri boiereşti de dincolo de Olt. Personal eu îi văd pe buzoienii vremii ca pe nişte contrabandişti de succes cu zona Braşovului, pe drumul foarte puţin controlat din regiune, dar aceasta este o ipoteză ce trebuie verificată.
Documentele dintre 1300 şi 1500 nu-i menţionează pe buzoieni – însă asta nu înseamnă că nu existau. Apar brusc în izvoare la sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea cu prilejul mai multor litigii legate de moşii, litigii pentru a căror rezolvare buzoienii încep să facă apel la puterea domniei. (Marian Coman avansează teza, de altfel logică, conform căreia puterea şi influenţa voievozilor din Ţara Românească s-a extins treptat asupra regiunilor mărginaşe.)
Un voievod de compromis
În condiţiile luptelor dinastice duse de influentul clan al Craioveştilor la începutul secolului al XVI-lea, clanurile boierilor buzoieni au reuşit să-l suie pe tron pe Vlad Vintilă în anul 1532. Predecesorul său, Vlad Înecatul a avut ca principală ocupaţie uciderea boierilor olteni (care au încercat de mai multe ori să suie pe tron protejaţi de-ai lor). Însă în vara anului 1532 Vlad Înecatul s-a îmbătat şi a pornit să se plimbe călare prin Bucureşti, a căzut în Dâmboviţa şi s-a înecat.
În aceste condiţii, probabil pentru pacificarea ţării, s-a ajuns la alegerea drept domnitor a unui boier obscur, din Buzău. După cum spune cronicarul:
(…) boiarii (…) s-au dus cu toţii de l-au luat şi l-au pus domn. Dar au greşit, că nu trecu vreame multă, ci au venit cu cruzie, de au tăiat pe mulţi boiari.
Cel mai probabil Vintilă vodă a continuat obiceiul înaintaşului său şi a căsăpit mai ales boieri olteni, care au ajuns destul de repede la concluzia „decât el pe noi, mai bine noi pe el”. Aşa că i-au organizat lui Vintilă vodă în 1535 o vânătoare domnească pe apa Jiului, desfăşurată astfel:
(…) s-au dus în primblare cătră Craiova, ca să vâneze pădurile Jiiului, ca să prinză cerbi şi alte vânaturi mai mari, de vreme ce într-aceale părţi de loc se află vânaturi multe şi mari. Iar pe lângă aceastea Vintilă vodă avea gând să mai tae o seamă de boiari, dar, simţind boiarii, s-au vorbit cu toţii pe taină şi au năvălit ei mai nainte, de au tăeat pă domn în malul Jiiului şi au scăpat ei dă moarte. (…)
Şi aşa s-a sfârşit domnia singurului buzoian care a urcat vreodată pe tronul Ţării Româneşti. După această experienţă tristă clanurile boiereşti ale Buzăului îşi caută de treabă pe tărâmurile lor până în zilele noastre. Însă aventurile lui Vintilă vodă nu aveau să se încheie aici.
Răzbunarea călugărilor greci
În biserica mare a mănăstirii Cutlumus de la Muntele Athos se găsea până de curând portretul împăratului bizantin Ioan Tzimiskes. Împodobit cu toate însemnele imperiale bizantine, personajul era desemnat ca atare şi de o inscripţie menită să-i ateste identitatea. Însă la o restaurare recentă a reieşit că barba personajului, ca şi numele imperial, erau în realitate adăugiri ulterioare picturii originale. După curăţarea acestor vopsele adăugate a ieşit la iveală lângă fostul „împărat” şi un personaj secundar, cu numele „Drăghici” (fiu atestat al lui Vintilă vodă). Cercetătorul grec Nikos Dionysopoulos l-a identificat pe „fostul împărat” Ioan Tzimiskes cu voievodul Vintilă al Ţării Româneşti, al cărui sprijin financiar pentru mănăstirea Cutlumus este cunoscut din numeroase documente. Un alt portret al lui Vintilă vodă exista încă în 1744 într-o capelă a mănăstirii Cutlumus, alături de portrete ale voievozilor Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab şi Radu cel Mare. Din păcate acest al doilea portret al lui Vintilă vodă a dispărut. Dacă ajungeţi pe la mănăstire Cutlumus şi este posibil, v-aş ruga să fotografiaţi acest portret puţin cunoscut al lui Vintilă vodă, îl găsiţi lângă Sfântul Cristofor, pe latura de nord.
Părerea mea ar fi că după secularizarea averilor mănăstireşti, călugării de la Cutlumus i-au pictat o barbă falsă nedreptăţitului Vintilă vodă şi i-au schimbat numele în Ioan Tzimiskes. Trucul a funcţionat pentru că în acest portret Vintilă vodă este redat cu toate însemnele imperiale bizantine, ceea ce confirmă teoria „Bizanţ după Bizanţ” a lui Nicolae Iorga: după căderea Constantinopolului, domnitorii români au fost principalii protectori şi susţinători ai credinţei ortodoxe la sudul Dunării.
(cf. Ştefan Andreescu, Addenda et Corrigenda, Studii şi materiale de istorie medie, vol. XXII, 2004)
Sunt de acord cu interpretarea ta.
Haideti sa revenim la istorie si la cronicari, domnule Damian, e un demers legitim. Vintila voda s-a numit ca domn Vlad voievod si era fiul lui Radu cel Mare, nicidecum un oarecare boier buzoian. Facea parte din clanul Draculestilor si e normal sa se fi luptat aprig cu boierii olteni, Craiovestii cei facatori de domni, care prea rar s-au impacat cu urmasii lui Vlad Dracul, fiind initial din partida Danestilor pana au ajuns la destula avere si putere pentru a-si impune reprezentantul pe tron: Neagoe Basarab. Exemple: i-au sprijinit pe Teodosie, Basarab Tepelus, Radu Badica (neam cu ei), Vladislav III sau Moise, i-au ucis pe Mihnea cel Rau, Vlad/Dragomir, Vladut cel Tanar, deci interesul lor era limpede. O serie de boieri din zona Buzau – Intorsura-Secuieni au facut parte din Sfatul domnesc timp de zeci de ani pana la Vintila voda (zis Vlad Vintila de la Slatina, insurat cu doamna Rada, tatal lui Draghici, mort de tanar). Acesti boieri buzoieni au fost mai mereu de partea Draculestilor, fapt pentru care si-au luat papara de la Craiovesti la fiecare schimbare de domnie (buzoienii au fost jefuiti special de turci la indemnul Craiovestilor cel putin o data, la inscaunarea lui Neagoe, in 1512, si au fost prigoniti, de unde ei s-au aliat cu diversi pretendenti anti-craiovesti, ca de exemplu Dragomir/Vlad voda in 1521, pana sa-l sprijine pe Vlad Vintila). Venirea lui Vintila pe tronul Tarii Romanesti e inca un episod din dusmania dintre buzoieni si olteni. Vintila voda isi avea mosii in Buzau, lasate mostenire de un unchi din partea mamei sau au nevestei lui – oricum, pe linie femeiasca, el fiind, cum am spus, fiul mai mare al lui Radu cel Mare cu doamna Catalina. Ca orice boier, indeplinise unele sarcini administrative, de aceea e foarte probabil adevarata dregatoria de „judet de Slatina”, indiferent unde o fi fost acea Slatina, pe Olt sau pe Buzau, si nu e nimic iesit din comun. Avand in vedere relatiile caldut-incordate cu boierii Craiovesti in timpul domniei, e probabil ca acea Slatina sa fi fost pe Olt, unde ar fi avut posibilitatea sa-i cunoasca la ei acasa („cunoaste-ti dusmanul!”); iar cand Craiovestii s-au ridicat contra lui, n-a avut remuscari in a ucide o buna parte dintre ei, in frunte cu marele sau logofat Valsan, cumnatul lui Neagoe Basarab, in 1534 vara. Ca a favorizat boierii buzoieni, e adevarat; manastirea Menedic a construit-o pe Buzau cu mesteri sasi, din piatra, intarita ca o cetate si posibil loc de refugiu pentru oamenii lui din Buzau in caz de vreo alta navalire a turcilor. Actualmente manastirea Menedic nu mai exista, sunt doar ruine cercetate de arheologi, ea fiind mutata mai jos pe rau si devenind Manastirea Vintila Voda de azi. Cronicile sasesti il descriu pe Vintila ca fiind „cavaler, un barbat viteaz”. Dupa uciderea lui de catre boieri (isi facuse deja un obicei din a-i chinui si executa, de unde reactia lor) a urmat la tronul Tarii Romanesti Radu Paisie („un popa, om slab” zic aceleasi cronici sasesti), care printre altele a fost bunicul lui Petru Cercel si Mihai Viteazul. Istoria e frumoasa, cu conditia sa-i urmarim cu atentie meandrele!